Treceți la conținutul principal

Interviu autor-cititor ( Anida Lasto-Dana Oțet) #12

Interviu


Anida Lasto este autoarea romanelor ZUZU și Dialoguri cu Sufletul.
Am descoperit-o pe această autoare în mediul virtual, iar prin intermediul scrierilor ei am ajuns să o îndrăgesc.
De această dată, așadar, m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva informații pe care aceasta mi le-a oferit.
acest interviu este mai special, deoarece și eu am răspuns unor întrebări pe care autoarea mi le-a adresat.
Sper să vă placă această abordare! Este pentru prima dată când realizez un dublu interviu.

Nu în ultimul rând, doresc să îi mulțumesc autoarei pentru timpul acordat și pentru răspunsurile frumoase, dar și pentru întrebările pe care mi le-a adresat!


1. Vreau să te felicit, în primul rând, pentru minunatele cărți scrise. Ai putea să ne comunici, te rog, cine este, de fapt, Anida Lasto? Cum este ea ca autoare, dar cu cei din jur?

Răspuns: În primul rând, îți mulțumesc pentru apreciere! Anida Lasto este un om empatic, dar și critic. Pun mare preț pe sistemul de valori în care adevărul, oricât de brutal se arată, este de preferat în locul unor minciuni frumoase. Apreciez profunzimea, bunul-simț, corectitudinea. Detest superficialitatea. Așadar, omul din spatele numelui este comunicativ, optimist, direct și totuși imperfect.

2. Ne poți spune cum a luat naștere cartea Zuzu? Dar Dialoguri cu Sufletul?

Răspuns: Zuzu a luat naștere din actualitatea societății în care ne desfășurăm existența, consumându-ne sentimentele mai mult online decât offline. Zuzu și Zuzi sunt EL și EA care dansează pe linia dintre prietenie și relație, proiectând idealuri dorite și neîmplinite.
Dialoguri cu Sufletul este un proiect mai profund care provoacă la introspecție. Sunt atâtea întrebări ce ne frământă constant, o permanentă bătălie între rațiune și suflet care de multe ori ne secătuiește, astfel încât ultima carte poate reprezenta un urlet al fiecăruia dintre noi ce la un moment dat simte că nu mai rezistă să poarte pe umeri războiul cu propria persoana, cu iubirea, cu conștiința ori cu timpul.

3. Mi-au plăcut la nebunie volumele Zuzu și Dialoguri cu Sufletul. Câte evenimente din aceste cărți sunt inspirate din viața ta reală? Sau cărțile sunt pură ficțiune?

Răspuns: Mai important decât realitatea sau ficțiunea unei cărți, este sentimentul transmis cititorilor. Dacă am reușit să transmit emoție, să inspir, să ajut prin cuvinte – omul Anida Lasto și-a împlinit menirea.

4. Cum ai reacționat când ai ținut pentru prima dată cărțile tale în mână? Ce sentimente te-au animat?

Răspuns: Ar fi o ipocrizie să nu recunosc satisfacția trăită. Fiindcă orice carte poartă amprenta sufletului celui care scrie. Însă fiecare scriere aduce cu ea și o eliberare sufletească, dincolo de gustul efemer al împlinirii.

5. Cine ți-a fost cel mai aproape în aceste clipe de succes? Dar la început de drum?

Răspuns: Succesul este relativ și ce contează cu adevărat este ce lași prin locurile pe unde treci și în sufletele pe care le atingi. Singurătatea are un rol la fel de important ca și rolul oamenilor dragi ce ne susțin constant. Iar eu sunt o norocoasă fiindcă am reușit să oscilez între cele două situații în mod echilibrat, învățând din fiecare ipostază. Sunt recunoscătoare că am alături oameni de calitate ce mă susțin necondiționat.

6. Vrem să ne vorbești și despre ceea ce urmează să mai publici. Te-ai gândit la această idee? Ai ceva în plan? Am fi dispuși să auzim planurile tale în materie de scris.

Răspuns: Până acum sunt disponibile cărțile Zuzu și Dialoguri cu Sufletul prin comandă la adresa de e-mail anida.lasto@yahoo.com. Cu siguranță voi scrie în continuare, proiectul Anida Lasto continuă, însă pentru moment aleg să nu dezvălui detalii despre următoarea carte, ci să vă surpind la momentul potrivit.

7. Vreau să mă raportez și la ceea ce citești tu, deoarece bănuiesc că acest lucru se întâmplă. Poți să ne spui care sunt cărțile tale preferate? Autorii favoriți?

Răspuns: Mă fascinează tragismul lui Dostoievski și analiza patologică a stărilor minții pe care o expune într-o manieră realistă ce ne taie răsuflarea. Cu adevărat impresionant mi se pare romanul Amintiri din casa morților, un roman autentic, ce ilustrează felul în care mizeria umană rămâne cea mai greu de curățat. Mă tulbură scrierile lui Octavian Paler și felul în car ene ajută să reflectăm la propria natură dilematică citind despre pustietate, așteptare și slăbiciuni. Am fost marcată de romanul Inimă vrăjită a lui Romain Rolland, chiar fermecată de complexitatea de care a dat dovadă autorul în construirea personajelor, surprinsă de finețea așternută în analiza psihologică a femeii, prin personajul Anette, și copleșită de energia transmisă prin ilustrarea esenței sufletului uman.

8. Pe lângă citit, ce altceva îți mai place să faci?

Răspuns: Să scriu.

9. Ce poți să le comunici celor care nu au citit, încă, cele două cărți ale tale? Să presupunem că au aflat faptul că tu ai publicat două cărți și vor să descopere mai multe detalii ca să știe dacă să achiziționeze sau nu cărțile.

Răspuns: Pentru a fi obiectivă, voi răspunde prin intermediul mesajelor primite de la cititori:
“E ca și cum...  Stau de vorbă cu sufletul meu, dar în același timp stau de vorbă cu sufletul/sufletele altora!” Simona Vlad – Dialoguri cu Sufletul

“Am citit cartea . Pentru o astfel de poveste ma băteam cu poliția militară în gară la Al-Kuweit.”Werner Cristian – ZUZU

“Nu pot să vă fac o prezentare a cărții, nu știu cum, dar am să vă spun că merită citită, că vă veți regăsi cu siguranță în gândurile Ellei, în trăirile ei, în suferința și chiar în puterea ei de-a învinge(…) pentru că romanul e “suflet” de la prima până la ultima filă.” Arcidalia Ghenof – Dialoguri cu Sufletul

“Cartea am citit-o pe nerăsuflate, savurând cu Sufletul fiecare frază preparată cu stil și pasiune, asemeni unui meniu facut de un MasterChef culinar. Mi-am regăsit total Sufletul în dialogurile cu sine, ca într-o oglindă de cristal.” Greblea Iosif – Dialoguri cu Sufletul

“Povestea asta e atât de... reală. Tuturor ni s-a întâmplat măcar o dată să ne îndrăgostim de cineva de pe internet, cineva cu care pur și simplu nu ai putea fi pur și simplu prieten. Chiar și eu am pățit-o, din păcate. De-asta am reușit foarte, foarte mult să empatizez cu personajul feminin, Zuzi, Nu știu dacă povestea este inspirată din viața autoarei, dar tind să cred că da. Este mult prea reală și prea plină de emoții. Nu se poate să descrii atât de bine o astfel de relație dacă nu treci măcar o dată prin asta. Anida Lasto are un stil superb. Scrie genial, se concentrează pe emoții și pe evoluția lor în timp. Dacă vrei să afli dacă Zuzu și Zuzi rămân într-un final împreună, citește cartea! :) O recomand tuturor, mai ales celor care au trecut printr-o iubire la distanță. Chiar dacă ați suferit sau nu la final, merită să o citiți deoarece te vezi perfect prin cele două personaje ale cărții.” Amalia Danciu – ZUZU

“De ce ZUZU? Pentru că este realitate!
De ce ZUZU?Pentru că este viață!
De ce ZUZU?Pentru că este iubire!
De ce ZUZU? Pentru că este pentru adolescenți și părinți! Pentru că fiecare dintre noi a trăit sau a cunoscut, cel puțin, un caz descris în acest roman!
De ce ZUZU?Pentru că autoarea, care este o enigmă pentru mulți dintre noi, dar o realitate pentru semnalul de alarmă tras, ne prinde și ne trezește curiozitatea pentru continuare!” Mileana Simon - ZUZU

10. Vreau să închei acest interviu prin a-ți mulțumi că ai acceptat să răspunzi întrebărilor mele. Pe de altă parte, vreau să ne spui nouă, cititorilor, care ar fi sfatul tău, în condițiile în care am vrea să ne apucăm de o carte, pe care să o și publicăm.

Răspuns: Mulțumesc și eu pentru interesul acordat. Îndrăzniți să credeți în voi chiar și atunci când nimeni nu o face, citiți mai mult decât scrieți și rămâneți sinceri față de voi și față de cititorii voștri.

În continuare, urmează ceea ce autoarea m-a întrebat pe mine ca cititor!


1. Când ai descoperit pasiunea pentru citit și ce alte pasiuni consideri că sunt necesare pentru evoluția unui tânăr?

Bună, Anida!
Am descoperit pasiunea mea pentru citit când eram în clasa a IX a. Cert este că eu iubeam cărțile de foarte multe timp, însă această apreciere se îndrepta doar spre copertă sau orice alt detaliu și nicidecum spre conținut. Știu, sună ciudat, însă îmi plăcea să am cărți doar pentru a le admira frumusețea exterioară. Îmi plăcea să le miros în momentul în care le achiziționam și cam atât. Din primul an de liceu, după cum am spus, m-am îndreptat puțin și prin intermediul cărții Lumea Sofiei, o carte filosofică, eu, Dana, am ajuns să nu concep o zi fără ca măcar să citesc câteva pagini. În ceea ce privește evoluția unui tânăr, sunt de părere că, pe lângă citit, fiecare ar trebui să facă ceea ce consideră că este bine. Niciunul dintre noi nu avem aceleași pasiuni și de aceea fiecare are prilejul de a alege ce este mai bine pentru el.

2. De ce le-ai recomanda tinerilor de vârsta ta să citească?

După cum am spus anterior, eu am început cu acele cărți filosofice precum Lumea Sofiei,un volum extrem de sensibil, care evidențiază diferite percepții despre lumea în care trăim. Le recomand tinerilor să citească pentru că doar așa au posibilitatea de a se forma în această viață, doar așa pot evolua și, de asemenea, un om citit valorează mai mult decât orice avere.
De când citesc, parcă sunt altă persoană, o persoană schimbată, care se regăsește în ceea ce citește.
Citiți cât de mult puteți!

3. Ce te motivează pe parcursul zilelor în care te simți deprimată?

De obicei, nu prea sunt animată de această stare, însă când apare, cei din jur contribuie la diminuarea ei. Dacă ar fi totuși să mă raportez aici la cărți, aș spune că volumele de literatură clasică reușesc să mă scutească de acest disconfort.

4. Ce consideri că ar trebui să cântărească mai mult: rațiunea sau dorințele sufletești? De ce?

Sincer, eu tind să cred că rațiunea comunică, uneori, exact opusul a ceea ce comunică sufletul. Prefer să aleg cu sufletul, chiar dacă alegerea s-ar putea fi dureroasă. De fiecare dată, încerc să cântăresc situația și să aduc un echilibru între cele două, chiar dacă, de nenumărate ori, am încredere în ceea ce îmi dictează sufletul.

5. Ce sfat ți-ai da ție, din viitor, dacă ai avea ocazia să porți un dialog cu propria-ți persoană, dincolo de timp?

 Dacă aș dialoga cu mine însămi, nu știu exact ce sfaturi mi-aș da. Poate să fiu uneori mai puternică și să nu mă las afectată de tot ceea ce vă în jur. Eu de multe ori comunic cu sufletului meu, prin simplul fapt că încerc să mă înțeleg pe mine.


6. Care este principala calitate a copilului din tine, pe care dorești să o păstrezi pentru tot restul vieții?

Calitatea cea mai ce preț este sinceritatea și chiar inocența. Consider că de acestea două nu mă pot debarasa. Eu țin să le păstrez, deoarece sunt sigură că voi avea de câștigat în viitor, chiar dacă în cadrul acestei populații, sinceritatea, mai exact, lipsește cu desăvârșire.

7. Cum ai descoperit proiectul Anida Lasto și ce ți-a stârnit interesul pentru a-mi citi cărțile?

Am aflat despre tine, Anida, prin intermediul grupurilor de cărți prezente pe rețelele de socializare, iar cel mai mult mi-a atras atenția titlul fiecărei cărți. Chiar dacă, inițial, nu știam despre ce este vorba în cărțile tale, titlurile mi-au tras cu ochiul. Întâmplător sau nu, am știut din primul moment că ceva special se ascunde între aceste coperți. Mai târziu, această premisă s-a dovedit a fi adevărată.

8. Ce simți că ai învățat din ZUZU? Dar din Dialoguri cu Sufletul?

Nu pot să spun că se rezumă totul la învățat, ci mai degrabă la amintit. Datorită cărților tale mi-am amintit că aveam și eu perioade precum Zuzi, de exemplu. Cred că fiecare dintre noi am avut. Totuși, încrederea oferită prea lejer și credibilitatea lucrurilor sunt aspecte specifice vârstei de adolescent, depinde doar de concepțiile pe care le avem. Totodată, cândva acestea vor dispărea și vom realiza cât de mult am evoluat de-a lungul anilor. Pentru mine Zuzu și Dialoguri cu Sufletul sunt mai mult decât două cărți. Sunt de părere că fiecare ar trebui să le citească pentru a avea posibilitatea de a percepe realitatea așa cum este ea, chiar dacă aceasta este un element al vieții văzut prin alt ochi.

9. De ce ai recomanda și altor cititori ZUZU și Dialoguri cu Sufletul?

După cum am menționat și anterior, cele două opere vin ca o completare la ceea ce înseamnă viața, de fapt. Mulți trăim sau am trăit ideile exprimate în cadrul acestor opere, iar pentru mulți Zuzu și Dialoguri cu Sufletul pot fi o oglindă în care să se descopere cu adevărat.

10. Îți doresc mult succes în tot ceea ce faci și, ca ultimă întrebare, ce așteptări ai, pe viitor, de la Anida Lasto?
 Îți mulțumesc mult! Ce așteptări am eu pe viitor de la Anida Lasto? Eu îmi doresc să scrie la fel de sincer, să scrie așa cum a făcut-o deja, deoarece în operele aceste m-am regăsit cel mai bine. Îmi doresc ca pe viitor cât mai multe cărți să cunoască lumina tiparului și să ne îmbucure mintea cu tot aceeași putere de creație. De asemenea, îți doresc și eu succes și cu drag aștept să descopăr noi creații, măcar la fel de calitative ca Zuzu și Dialoguri cu Sufletul.

Comentarii

  1. Foarte detaliat si sincer acest interviu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lung interviu...dar interesant! Felicitari pentru munca pe care o depui!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte sincer acest interviu, dar și lung. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant ca ai pus si tu intrebari, insa ti-au fost puse si tie. Imi place mult cum ai structurat interviul si numele cartilor m-au facut sa caut pe internet cat mai multe detalii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur tare mult că ți-a plăcut acest tip de articol!

      Ștergere
  5. Încă un articole minunat ce iese din degetele tale. Mi-a placut mult abordarea ta, cât şi intrebarile duble! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte misto ideea, cred ca e prima oara cand vad un astfel de interviu. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Am sa fiu scurt :))
    Imi place interviul structura, intrebarie si raspunsurile. De multe ori imi par banale si monotone interviurile, dar aici nu este cazul. Mi-a placut cum ati impartasit parerile si curiozitatile cu noi care suntem in afara. Cred ca unele intrebari din interviu le-as fi pus si eu.
    Felicitari!
    Si nu stiu daca ma vede Anida... dar m-am amuzat sa-mi vad parerea despre Zuzu aici in interviu. 😊
    Intr-un cuvant: Love it... & I love Anida's books. ❤😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase adresate!
      Îți mulțumesc și pentru faptul că apreciezi munca depusă!
      Eu sper ca Anida să vadă comentariul tău

      Ștergere
  8. Eu acum aud de aceasta scriitore. Stiu, am lipsuri, dar vad ca rezonam la capitolul carti pe care le iubim, am o pasiune pentru Dostoievski, Romain Rolland, iar scrierile lui Octavian Paler ma tulbura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur tare mult că te-ai regăsit într-o oarecare măsură în ceea ce a spus autoarea.

      Ștergere
  9. Recunosc ca n-o cunosc pe scriitoare, dar mi-a placut foarte mult felul in care a raspuns la intrebari. Am sa dau si eu un mail pentru a citi una din cartile ei sau poate chiar amandoua

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți le recomand cu mare, mare drag! Sunt lecturi ușoare și tulburătoare!

      Ștergere
  10. Este pentru prima dată când citesc un astfel de interviu, cu o astfel de abordare. Chiar îmi place! Vă felicit pe amândouă pentru munca depusă!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Review - Produse Base One + o manichiură reușită

Bună, dragilor!

În urmă cu puțin timp am primit de la cei de la Base One, un kit cu produsele necesare pentru a realiza o manichiură de succes. Cu alte cuvinte, acest kit conține produse de bază în realizarea unor unghii pe placul tuturor.



Nu știu câte dintre voi vă pricepeți să construiți unghii din gel și de aceea vă spun că eu nu știam că mă voi descurca atât de bine. Pasionată de frumos și de îngrijirea unghiilor sunt de când mă știu și mereu mi-am dorit să dețin produse care să mă ajute să mă descurc singură, să nu mă mai programez la manichiură, respectiv pedichiură și să cheltuiesc o sumedenie de bani pe acest proces.

Kit-ul Base One a fost și este o provocare pentru mine și datorită ambiției pe care mi-a dat-o, pot spune că am ajuns să îmi realizez manichiura de una singură. Cu îndemânarea a fost destul de greu la început, însă după construirea primelor două unghii, parcă m-am mai îndreptat și acest lucru a fost vizibil.

Ce probleme am întâmpinat? Cum să vă spun eu oare? Sunt…

Recenzie - Mai presus de mândrie de Roberta Ariana

An apariție: 2018
Autor: Roberta Ariana
Categoria: Literatură română
Editura: Libris Editorial
Număr de pagini: 170





Dupa retragerea periculoasa din Cosa Nostra, Stefano Christian Allegri cunoaste, pentru prima oara in viata, frica. In goana pentru supravietuire, intemnitat de catre o fantasma a trecutului si avand multe suflete pe constiinta, incearca sa se apere de vanatoarea care-l ameninta. La doar treizeci si unu de ani, organizatia mafiota ii promite, prin nenumarate avertismente, ca nu va prinde secolul al XXI-lea, el fiind nevoit sa combata clanurile notorii prin forte proprii. Lupta crancena se complica atunci cand apare o tanara insarcinata care-l acuza ca ar fi tatal, iar deciziile altora le umbresc pe ale sale. Familiile il vor mort si vor face orice pentru a aplica metodele clasice ale sadismului, pentru ca nimeni nu iese viu din Mafie. O promisiune nerespectata si trei suflete in pericol...

Ești în căutarea unei lecturi simpatice, dar care să te antreneze, în același timp? Dac…

Recenzie - Eliza și monștrii ei de Francesca Zappia

An apariție: 2018
Autor: Francesca Zappia
Categoria: Literatură Universală
Colecția: Young Adult
Editura: Storia
Număr de pagini: 377



In lumea reala, Eliza, o fata de 18 ani, este timida, ciudata si lipsita de prieteni. Online este LadyConstellation, creatoarea anonima a Monstrous Sea, un webcomic extrem de popular, cu milioane de followers si de fani in intreaga lume. Eliza nu-si inchipuie ca ar putea vreodata sa indrageasca lumea reala asa cum o iubeste pe cea online si nu simte nicio dorinta sa incerce.

Apoi Wallace Warland, cel mai mare scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, se transfera la scoala ei. Wallace crede ca Eliza este un fan ca oricare altul si, pe masura ce baiatul o scoate din carapacea ei, fata incepe sa se intrebe daca nu cumva viata offline merita o sansa. Dar, cand secretul Elizei este impartasit din greseala cu restul lumii, tot ce a construit – povestea ei, relatia ei cu Wallace, pana si propria sanatate mintala – incepe sa se naruiasca.


Fiecare dintre noi avem …