Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2020

Clinox România - achiziții pentru întreaga familie

Clinox România este un site de suflet prin intermediul căruia oricare dintre noi poate facilita procesul de cumpărare a lucrurilor de care avem nevoie în întreaga casă. Astfel, mai ales în această perioadă, în care trebuie să stăm în casă, este cumva riscant să mergem în magazinele fizice și să luăm ceea ce ne trebuie. În această perioadă și nu numai încurajez atât eu, cât și autoritățile și specialiștii achizițiile online sau în cazul magazinelor fizice plata cu cardul.  După cum v-ați și dat seama, astăzi vorbim despre Clinox România care vine în ajutorul tuturor, mai ales într-o perioadă de criză și epidemie ca aceasta. Dacă sunteți și voi adepți ai cumpărăturilor online, atunci rămâneți cu mine până la capăt. În articolul de astăzi vorbim despre produsele pe care le am eu de la Clinox România, dar și despre produsele pe care le-am folosit și care îmi sunt încă de folos.  În urmă cu ceva timp, am avut prilejul de a intra în posesia a zece produse de care m-am bucurat foarte tare. N…

Careline Sweet Kiss - impresii din perioada testării

Sano România ne pune la dispoziție, în ediție limitată, noua gamă de produse Careline Sweet Kiss, gamă pe care am avut și eu posibilitatea de a o testa! Ca urmare, după ce am folosit aceste produse o bună perioadă de timp, am reușit să-mi formez o părere despre ele. Și tocmai de aceea mă aflu astăzi aici, pentru a împărtăși cu voi impresii din perioada testării produselor Careline Sweet Kiss
Această gamă în ediție limitată conține trei produse, pe care cei de la Sano România ni le pun la dispoziție, pentru a ne răsfăța zi de zi! Până când? Până când terminăm produsele și luăm altele, bineînțeles! 
Acest pachețel include, așadar: - un gel de duș cremă de 525 ml - o cremă fină de corp de 400 ml - o cremă de mâini hidratantă de 100 ml


Voi ce credeți, mi-au plăcut aceste produse sau mi-ar lăsat un gust amar? Ei bine, nici nu se pune problema unui gust amar. În esență, vorbim aici despre produse care au la bază o amețitoare esență de trandafiri, care se răspândește în întreaga casă, încă de …