Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Interviuri

Interviu cu Daniela Faur #16

Bună, dragilor!
Cred că deja v-ați dat seama că îmi place să intervievez unii autori. De aceea, astăzi am revenit cu un interviu, în care  Daniela Faur, autoarea trilogiei Forțe ale Naturii și-a făcut timp pentru a-mi răspunde unor întrebări. Înainte de asta, însă, vreau să vă spun că eu am cunoscut-o pe Daniela Faur prin intermediul volumului Moartea Vie, o carte excepțională, fără exagerări, care nu m-a făcut nicio clipă să mă gândesc că volumul este scris de un autor român. L-am citit cu sufletul la gură, așteptând să descopăr surprizele pe care autoarea le-a mai inserat pe parcursul poveștii.
Mă consider norocoasă că am avut prilejul de a vorbi cu autoarea și de a împărtăși cu ea câteva dintre gândurile care m-au animat. Pot spune despre ea că este o persoană minunată, pe care mereu o voi aprecia pentru munca depusă, pentru stilul ei, dar și pentru disponibilitatea și sinceritatea de care a dat și dă dovadă.

Dacă sunteți curioși în privința primului volum din trilogie, acesta se …

Interviu cu Rodica Mijaiche #15

Bună, dragilor!

Nu știu vouă, dar mie mi-a fost dor de acele momente când anumiți autori îmi răspundeau unor întrebări. De aceea, astăzi, am revenit cu un nou interviu, în care autoarea Rodica Mijaiche va răspunde unei serii de întrebări. Sper să vă placă!

1. Doresc să încep prin a te felicita pentru tot efortul depus în îndeplinirea visului de a deveni scriitoare. Poți, te rog, să împărtășești cu cititorii care este prima carte publicată și cum a luat naștere aceasta?

R.M: Mulțumesc mult. Primul roman publicat a fost Anotimpul iubirii. Este o poveste de dragoste scrisă din suflet pentru suflet. Este prezentată iubirea dintre cele două personaje, Anamaria și Adrian, care scoate la iveală sentimente pe care ambii le-au ţinut ascunse între zidurile ridicate din teama de a nu suferi. Vă invit să o citiți și să-i descoperiți. Nu veți regreta.
2. Care este cartea de care te simți cel mai legată? Există una care se plasează în capul listei sau toate sunt pe aceeași poziție, având aceeași impor…

Discuție cu Livia Furia. Despre romanul "Lumea de Dincolo" #14

Mi-a fost tare dor de o discuție cu un autor român, de aceea azi o să vă prezint un interviu, care va cuprinde informații despre următoarea apariție editorială, Lumea de Dincolo.

Enjoy!



1. Doresc să vă mulțumesc pentru că ați acceptat, din nou, să răspundeți întrebărilor mele. De asemenea, vreau să vă felicit pentru volumul Lumea de Dincolo! Ne puteți spune cum a luat naștere acest volum?

L.F: Lumea de Dincolo este un fantasy deosebit, prima mea carte în care cititorul descoperă un trio de prieteni  care se ajuta şi dincolo de moarte. Este exclusiv viziunea pe care o am asupra a ceea ce se găsește dincolo, în lumea spiritelor, şi s-a vrut o carte pilot care să explice cum văd eu lumea astrală pe care o folosesc atât de des ca recuzită în aproape toate cărțile mele.

2. Ne puteți spune, aproximativ, de cât timp aveați în plan să publicați această carte?

L.F: De foarte mult timp. A avut o altă formă, acum câțiva ani, mult mai detaliată în explicații, dar am refăcut-o anul trecut pentru ca î…

Interviu cu Nieves F Joy #13

Interviu Am onoarea de a vă prezenta una dintre autoarele care și-a făcut loc în sufletul meu într-un mod subit și anume prin cartea sa Suflet rebel.
Poate vă este cunoscut faptul că mi-a plăcut extrem de mult acest volum și de aceea doresc să vă fac cunoștință cu creatoarea care se află în spatele cărții.
Recenzia cărții Suflet rebel, primul volum din seria Paradoxul iubirii o puteți găsi aici.

Îți mulțumesc, Nieves F Joy pentru răspunsurile frumoase și pentru timpul acordat!



1. Draga mea, vreau să te felicit pentru minunata carte scrisă. O iubesc și îți mulțumesc că mi-ai oferit o lectură calitativă. Vreau să te întreb cine este această autoare din spatele cărții? Cum este ea atunci când scrie, dar alături de cei dragi?
În primul rând îți mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase și pentru tot timpul acordat romanului meu Suflet rebel. Acum să începem să răspundem întrebărilor tale, nu fără a menționa că atunci când le-am citit am simțit un gol în stomac. Foarte bine gândite. Autoar…

Interviu autor-cititor ( Anida Lasto-Dana Oțet) #12

Interviu
Anida Lasto este autoarea romanelor ZUZU și Dialoguri cu Sufletul.
Am descoperit-o pe această autoare în mediul virtual, iar prin intermediul scrierilor ei am ajuns să o îndrăgesc.
De această dată, așadar, m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva informații pe care aceasta mi le-a oferit.
acest interviu este mai special, deoarece și eu am răspuns unor întrebări pe care autoarea mi le-a adresat.
Sper să vă placă această abordare! Este pentru prima dată când realizez un dublu interviu.

Nu în ultimul rând, doresc să îi mulțumesc autoarei pentru timpul acordat și pentru răspunsurile frumoase, dar și pentru întrebările pe care mi le-a adresat!


1. Vreau să te felicit, în primul rând, pentru minunatele cărți scrise. Ai putea să ne comunici, te rog, cine este, de fapt, Anida Lasto? Cum este ea ca autoare, dar cu cei din jur?

Răspuns: În primul rând, îți mulțumesc pentru apreciere! Anida Lasto este un om empatic, dar și critic. Pun mare preț pe sistemul de valori în care adevărul, oricâ…

Interviu cu Alexandra Gheorghe #11

InterviuAlexandra Gheorghe este o autoare tânără, care m-a cucerit prin operele sale. Raportându-mă la ceea ce a scris ea, eu am citit doar cărțile Necunoscutul volumul I și volumul II.
Aceste două volume mi-au ajuns la inimă, încă din clipa în care am citit primele pagini și de aceea m-am gândit că ar fi bine să împărtășesc cu voi câteva informații despre această autoare.
De asemenea, pentru cei care sunt curioși în privința cărților, eu le-am realizat câte o recenzie, pe care o găsiți aici și aici.

Într-o altă ordine de idei, doresc să mulțumesc autoarei pentru timpul acordat și pentru răspunsurile frumoase pe care mi le-a oferit!

Haideți să facem cunoștință cu Alexandra Gheorghe!


1. În primul rând vreau să te felicit pentru minunatele cărți scrise. Cum a luat naștere totul?

Răspuns: Pasiune. Pasiunea a dat naștere acestor înșiruiri de cuvinte. Ea m-a învins până și pe mine, cea veche, cea care nu se aștepta ca timpul să mă  răsplătească cu acest dar.

2. Ce senzații ai avut atunci cân…

Interviu cu Liza Karan #10

Interviu Din nou un interviu? Da!
Iubesc să aflu lucruri despre autorii pe care îi citesc și de aceea doresc să vă prezint astăzi un nou interviu.
Bineînțeles, întrebările au fost puse unei autoare, care m-a impresionat prin subiectul pe care l-a abordat în opera sa de debut.
Astfel, Liza Karan este o minunată autoare româncă, care prin scrierea sa intitulată Amalia a reușit să atragă o mulțime de suflete.
Pentru cei interesați, găsiți recenzia cărții pe blogul meu cu doar un click aici.

Haideți să cunoaștem o făptură minunată!




1. În primul rând vreau să te felicit pentru minunata carte pe care ai scris-o. Cum a luat naştere totul?

Răspuns: Mulţumesc, Daniela !
Sunt mulţi factori, ca de pildă, mediul familial, social, experienţele, convingerile şi educaţia, care contribuie la deciziile pe care ajungem să le luăm. Ideea de a scrie această carte a venit ca un impuls la scurt timp după ce l-am avut pe fiul meu.

2. Ce senzaţii ai avut atunci când ai ţinut pentru prima dată propria carte în …

Interviu cu Andrada Cooș #8

Interviu Autoarea, Andrada Cooș este una și singura autoare, care mi-a deschis apetitul pentru cărțile cu tentă japoneză. Am lecturat cartea ei Frumusețea lucrurilor trecătoare cu sufletul la gură și, de asemenea, mi-aș dori să aflu cât mai multe despre Adriana, protagonista cărții.  Pe blogul meu o să găsiți și recenzia cărții, printr-un simplu click aici
Mulțumesc autoarei pentru timpul acordat și pentru aceste răspunsuri elaborate!


1. În primul rând vreau să te felicit pentru minunatele cărți scrise. Cum a luat naștere totul?

Deocamdată e doar una, dar să sperăm la mai multe! Cred că, pentru majoritatea scriitorilor, totul ia naștere din impulsul de a scrie pe care și eu l-am simțit de când aveam cam 12 ani. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu compuneri pentru școală, iar câteva dintre ele ar putea fi considerate primele mele tentative literare. Prima încercare de a scrie ficțiune pe care am conștientizat-o, însă, a fost un roman polițist. Încă îl mai am, deși nu știu dacă îl voi re…

Interviu - Ciprian Albu #7

Interviu Cu doar puțin timp în urmă am descoperit un autor român care m-a făcut să îndrăgesc o scriere originală, o scriere ce m-a trecut prin tot felul de stări, o scriere cu profunde mesaje care se lasă descoperite pe parcurs. Ciprian Albu este autorul cărții Inspiră adânc! Expiră! și, ținând cont de faptul că această carte mi-a plăcut foarte mult, mi-a surâs ideea de a-l cunoaște mai bine și de a împărtăși cu voi ceea ce eu am aflat.
Până să trecem în adevăratul sens la acest interviu, doresc să vă las recenzia romanului său de debut aici.
Pe de altă parte, țin să mulțumesc autorului pentru răspunsurile elaborate și sincere, dar și pentru faptul că a acceptat să răspundă la aceste întrebări.
Haideți să îl cunoaștem mai bine pe autorul Ciprian Albu.




1. În primul rând vreau să te felicit pentru minunata carte scrisă. Cum a luat naștere totul?

Răspuns: Când fetița mea Monica avea 4 ani a desenat într-o dimineață un chip de om, pe care l-a conturat, însă, din creion doar pe jumătate. Am…

Interviu cu Ioana Dumitrăchescu #6

Interviu Ioana Dumitrăchescu este o autoare româncă, care, pe lângă faptul că este o persoană minunată, mai este și talentată. Prin scrierile ei a reușit să cucerească o mulțime de oameni, începând de la adolescenți și până la persoane trecute de etapa adolescenței.
Dacă nu ați citit nimic de la această autoare, tot ce pot să vă spun este să vă pregătiți, deoarece are multe idei editoriale în plan. Ea urmează să scoată pe piață, titluri incitante ce promit a fi calitative.
Așadar, sunteți pregătiți să o cunoașteți pe autoarea Ioana Dumitrăchescu, dar și pe acea persoană care se află în spatele ei?

De asemenea, vreau să îi mulțumesc pentru timpul acordat și pentru aceste răspunsuri sincere!



1.În primul rând vreau să te felicit pentru cărțile deja apărute și să îți urez mult succes cu cele care urmează. Ne poți spune cine este, cu adevărat, Ioana Dumitrăchescu? Cum este ea alături de cei dragi, dar și ca scriitoare?

Răspuns: Sincer, încă nu aș putea să spun cu exactitate cine sunt fiindc…

Interviu - Corina Savu #5

Interviu Corina Savu este o minunată autoare româncă pe care am ajuns să o cunosc în mediul virtual. Din punctul meu de vedere, ea este o persoană minunată și foarte deschisă. Poate că mulți dintre voi o cunoașteți deja, dar pentru necunoscători, este important să amintesc faptul că această autoare a publicat, până în momentul de față, câteva cărți foarte îndrăgite de către cititori, printre care se numără și Aripi smulse, carte tipărită prin prisma a două volume.
Voi sunteți curioși să aflați mai multe despre Corina Savu? Haideți să aflăm și alte lucruri despre aceasta!


1. În primul rând vreau să te felicit pentru aspectul frumos al cărților. Cum a luat naștere totul?

Răspuns: Mulțumesc frumos, Daniela! În acel moment în care mi s-au scufundat toate bărcile și m-am agățat de scris, ca singurul colac de salvare. Am mai scris și înainte pentru mine, dar și pe un blog. Punctul de pornire al romanului Aripi smulse a fost trăirile contradictorii pe care le avem în acea perioadă. Mi-am prop…