Treceți la conținutul principal

Recenzie - Sânge satanic de Cristina Nemerovschi


Autor: Cristina Nemerovschi
Editura: Herg Benet
Număr de pagini: 359



Cartea Cristinei Nemerovchi a fost o enigmă de la început și până la final. O carte, care prin conținutul ei, mi-a stârnit o sumedenie de emoții, de care, poate, n-am mai fost niciodată animată. 

Există probabilitatea ca pentru mulți să nu fie o surpriză faptul că mi-a plăcut acest volum, nu cum mă așteptam, dar mi-a plăcut și, mai mult decât atât, prin intermediul acestui roman, am descoperit gândurile ascunse ale personajelor, trăirile, asupra cărora, trecutul și-a pus amprenta. 

Am început lectura cărții, gândindu-mă la faptul că această autoare are talentul de a insera imagini de nedescris în operele ei, de a contura povești bazate pe traume sufletești și pe dezamăgiri, mai mici sau mai mari.

Sânge satanic este o carte dură, oarecum sensibilă și dureroasă, dar și de neînțeles, pe alocuri. Este precum o enigmă, după cum am mai spus. Mereu când găsești răspunsul la o întrebare, apare o alta, și mai încețoșată, care îi ia locul.

Consider că, pentru a înțelege conținutul cărții, și a nu o considera o carte puerilă, cititorul trebuie să fie foarte deschis, să vadă lucrurile, nu doar din perspectiva lui, ci și din perspectiva personajelor, care au o gândire abstractă, puțin ieșită din comun. Dacă ești fixat să vezi doar într-o direcție, cel mai probabil, lectura aceasta nu va avea nicio însemnătate pentru tine, pe când, dacă te axezi puțin mai mult pe ce se află dincolo de cuvinte și nu doar pe ce însemnă ele din punct de vedere denotativ, povestea va căpăta o alură nouă. 

Este posibil să nu înțelegi povestea sau să o înțelegi în totalitate. Cert este că, în mare parte, cu atenția drept prieten, vei ajunge la o concluzie.

Pentru mine, totul a fost foarte nou. Povestea personajului, evenimentele prin care a trecut acesta. Toate sunt elemente care m-au condus spre un univers necunoscut, în care drogul, alcoolul, violența, dar și iubire se împletesc, formând o poveste, nicidecum perfectă, ci o poveste care merită auzită. 

Psihologia de viață a personajului principal, modul în care autoarea a ales să valorifice particularitățile de construcție ale acestuia, nu fac altceva, decât să te determine să te întrebi multe lucruri. Se observă faptul că o parte din autoare este chiar M. Cine este M.? Personalitatea care cunoaște multe, este documentată, trecută prin viață. Un băiat a cărui trecut nu este demn de amintit, dar a cărui prezent se valorifică prin cunoștințele pe care le-a asimilat de-a lungul anilor. Preocupat de filozofie, cu un șir infinit de întrebări despre viață, M. încearcă să se apropie de cititor prin construcția lui. Recunosc că am fost atrasă de faptul că acesta scria poezii și nu numai. L-am apreciat pentru gândirea lui atât de clară în unele momente. Mi-a făcut plăcere să cunosc îndoielile lui și să iau parte la explicații filosofice. Cult și inteligent, M. este cel care nu m-a lăsat să abandonez lectura Sânge satanic. 

"Coboară în tine, nu te speria chiar dacă pereții sufletului tău pe lângă care pășești sunt pătați de sânge. E un semn bun. Continuă să mergi, încearcă să te gândești la tot ce te înspăimântă, gândește-te că nimic nu mai există pe lume, ai fost și tu anihilat și încearcă să îți amintești cine ai fost. Nu cum te-au văzut alții, ce ai fost în ochii lor, ai străinilor, ci cine ai fost cu adevărat. Ce te-a sfârtecat și te-a construit, din bucăți, din cioburi, ființa care ești acum. Vei vedea că e o călătorie fără sfârșit, cea mai frumoasă și cea mai interesantă, și întrece orice expresie pe care ai fi putut-o face în învelișul de carne.
Închide ochii. Și continuă să mergi."


De asemenea, Sânge satanic este o căutare continuă. O căutare a sinelui, a aceea ce reprezintă ființa umană. Sânge satanic este o lume în care ești doar tu cu tine. M. , însă, nu este singur, are alături prieteni, iar împreună uită, pentru o perioadă, de griji. M. poate fi un alter ego al propriei noastre persoane. Tot ce trebuie să facem este doar să ne încumetăm să pornim spre calea cunoașterii. 


"Cele mai profunde lucruri din lume nu le poți găsi decât în tine."


Cartea Cristinei Nemerovschi ne vorbește despre foarte multe aspecte. Moartea. Drogurile. Alcoolul. Frica. Iubirea. Există speranțe dincolo de acestea?

"Moartea vine din noi nu din afară, e umbra noastră, e alterego-ul pe care îl purtăm în cârcă și cu care ne conversăm atunci când ne simțim singuri."


Un mister. Asta este ceea ce reușește autoarea să construiască. Totul este o enigmă, pe care nu o poți desluși ușor, ci doar printr-o gândire deschisă, predispusă să accepte orice. Și aici, mă gândesc la faptul că misterul nu rezidă doar la ceea ce am amintit până acum, ci acest mister se reflectă în câteva întrebări: De ce a ales Cristina Nemerovschi să definească personajele prin intermediul unei inițiale? De ce apare uneori o învălmășeală de cuvinte și idei, fără a fi delimitate de virgulă sau punct? De ce? De ce preferă autoarea să scrie substantivele proprii cu litere mici?


Gândindu-mă mai bine, pot ajunge la concluzia că ea dorește să valorifice faptul că toți suntem egali. Oameni, lucruri inutile, localități, orașe. Cu timpul, toți ne degradăm, ne evaporăm, lăsând în urmă ceea ce am dorit noi să lăsam. Aceasta este doar o părere, pe când mai apare una, care vine să evidențieze diferența dintre majusculele folosite drept nume și literele mici, folosite pentru orice alt substantiv, fie el și propriu. Poate să sugereze autoarea că noi suntem, de fapt, ființa care contează cel mai mult? Singura care are putere suficientă pentru a se controla și a se defini pe sine, fără orice alt ajutor? Supremația? Superioritatea, în concordanță cu alte ființe?

După cum am mai spus, rămâne un mister, pe care fiecare îl interpretează după propria putere de gândire. 

Pentru mine, Sânge satanic a fost o provocare, dar și o garanție că tot ceea ce am nevoie, se află în mine. 

Recomand lectura aceasta persoanelor puternice, care pot să își ofere prilejul de a înțelege esența, nu aparența. Dacă nu ești pregătit și nu ai fost neîndreptățit de viață, atunci, pentru tine, aceasta va fi în zadar. Nu vei înțelege nimic. 

Cu suișuri si coborâșuri, în esență, Sânge satanic este o lectură care mi-a plăcut. O carte care m-a pus pe gânduri. O carte puternică. 

Mulțumesc celor de la Târgul Cărții pentru posibilitatea de a citi această carte. Nu uitați să treceți pe site-ul lor, deoarece acolo veți găsi o mulțime de reduceri și cărți pentru tote buzunarele. Sânge satanic nu mai este în stoc, din păcate, însă se poate achiziționa și din alte librării. 

Eu dețin ediția a II-a a volumului, însă de atunci, aceasta a fost reeditată și se găsește cu o altă copertă. Vă las aici o imagine cu ea.


Din această trilogie mai fac parte și:

Comentarii

  1. O recenzie bine organizata. Aceasta carte emana mult mister.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pare interesantă. Vad ca autoarea este tot mai lăudată, poate o voi citi si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ți-o recomand! Ține de fiecare cât înțelege din ea.

      Ștergere
  3. Nu am citit cartea, dar coperta e tare faina. Mi-as dori sa o citesc si eu. Frumoasa si recenzia!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma sperie putin coperta dar dupa aceasta recenzie imi pare o carte foarte interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi se pare că e genul de carte pe care ori o iubești, ori o detești, așa că deși îmi doresc s-o citesc la un moment dat, tot ezit să mă apuc de ea pentru că mi-e teamă să nu treacă pe lângă mine sensul de dincolo de cuvinte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rămâne la latitudinea ta să decizi. Eu sper să o înțelegi și să îți placă.

      Ștergere
  6. Foarte frumoasa recenzia ta, mi-a placut enorm de mult

    RăspundețiȘtergere
  7. Titlul e tare interesant. Îmi place cum ai structurat recenzia, pe mine cel puțin m-ai convins sa pun mana pe această carte. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur tare mult. Am încercat să conturez exact ceea ce am simțit.

      Ștergere
  8. Foarte faina recenzia. Cred ca mi-ar placea cartea.

    RăspundețiȘtergere
  9. coperta e putin infricosatoare, dar imi place recenzia ta

    RăspundețiȘtergere
  10. Cartea pare să abordeze o poveste interesantă!

    RăspundețiȘtergere
  11. Mă sperie atât de mult titlul, însă recenzia ta mă captivează super mult, iar citatul acela e jos pălăria!

    RăspundețiȘtergere
  12. Am auzit de aceasta carte dar nu am cumparat-o pana acum. Am citit o carte de la Cristina si... m-a tulburat putin, sa zic asa. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am citit multe cărți de-ale ei. Plănuiesc să le citesc pe toate.

      Ștergere
  13. Ma asteptam la ceva ciudat inca de la primul impact cu poza pusa. Cand am vazut suruburi, burghiu si alte lucruri ciudate, am realizat ca nu este o carte obisnuita. Subiectul pare interesant si as fi curioasa s-o citesc si sa-mi expun si eu parerea despre ea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar plăcea și mie să îți aud părerea. Sunt curioasă dacă îți va plăcea.

      Ștergere
  14. Pare foarte buna cartea iar recenzia ta e super :) coperta arata intr-un mare fel :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Îmi tot propun sa mai citesc câte învârte din când in când, însă nu apuc niciodată din cauza programului de lucru, iar in zilele când sunt liberă mereu trebuie sa rezolv probeleme apărute între timp. Mie dor de o zi in care sa nu ma mai ridic din pat și sa lenevesc așa cum vreau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vor veni s acele momente. Fiecare avem nevoie de un moment de respiro.

      Ștergere
  16. Îmi este cunoscut autorul și cărțile ei, chiar dacă nu le-am citit. Nu știu dacă se potrivesc genului meu, dar dacă aș avea ocazia aș testa o carte de-a Cristinei. 😃

    RăspundețiȘtergere
  17. Captivanta povestea! Cred ca mi-ar placea sa citesc aceasta carte!

    RăspundețiȘtergere
  18. Hmm, dupa titlu credeam ca este vorba despre o total alta actiune, dar dupa recenzia ta m-ai pus putin pe ganduri. Cred ca mi-ar placea cartea :)

    RăspundețiȘtergere
  19. wow...pare o carte dramatica...cred ca m-ar captiva

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu stiu daca as avea curajul sa citesc aceasta carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am avut. Nu este ceva rău la baza ei. Titlul ascunde o cu totul altă poveste.

      Ștergere
  21. Pare usor ciudata cartea si totusi mi-as dori s-o citesc

    RăspundețiȘtergere
  22. Sincer titlul nu m-ar fi convins niciodata sa cumpar aceasta carte, insa in urma recenziei tale ma gandesc serios sa mi-o iau. Imi place mult povestea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur tare mult că ai spus asta. Sper să îți placă și să o înțelegi.

      Ștergere
  23. Interesanta cartea, chiar m-ai facut curioasa:)

    RăspundețiȘtergere
  24. Interesantă cartea și frumoasă recenzia ta!

    Debora
    https://DeboraTentis.ro

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Review - Produse Base One + o manichiură reușită

Bună, dragilor!

În urmă cu puțin timp am primit de la cei de la Base One, un kit cu produsele necesare pentru a realiza o manichiură de succes. Cu alte cuvinte, acest kit conține produse de bază în realizarea unor unghii pe placul tuturor.



Nu știu câte dintre voi vă pricepeți să construiți unghii din gel și de aceea vă spun că eu nu știam că mă voi descurca atât de bine. Pasionată de frumos și de îngrijirea unghiilor sunt de când mă știu și mereu mi-am dorit să dețin produse care să mă ajute să mă descurc singură, să nu mă mai programez la manichiură, respectiv pedichiură și să cheltuiesc o sumedenie de bani pe acest proces.

Kit-ul Base One a fost și este o provocare pentru mine și datorită ambiției pe care mi-a dat-o, pot spune că am ajuns să îmi realizez manichiura de una singură. Cu îndemânarea a fost destul de greu la început, însă după construirea primelor două unghii, parcă m-am mai îndreptat și acest lucru a fost vizibil.

Ce probleme am întâmpinat? Cum să vă spun eu oare? Sunt…

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…

Tată bogat, tată sărac de Robert T. Kiyosaki - recenzie

An apariție: 2019
Autor: Robert T. Kiyosaki
Editura: Curtea Veche
Număr de pagini: 192


Tata bogat, tata sarac…
• Arunca in aer mitul care spune ca trebuie sa castigi mult ca sa te imbogatesti.
• Combate ideea potrivit careia, daca ai o casa, esti instarit. Le arata parintilor de ce nu se pot baza pe sistemul de invatamant, daca vor sa-si vada copiii invatand cate ceva despre bani.
• Defineste odata pentru totdeauna activele si pasivele.
• Va invata ce si cum sa le spuneti copiilor despre bani, astfel incat sa aiba succes financiar in viitor.

Tata bogat, tata sarac este un punct de plecare pentru toti cei care doresc sa detina controlul asupra propriului lui viitor financiar. - USA Today


Încă stau și meditez la ideile pe careRobert T. Kiyosaki le-a dezvoltat pe parcursul cărții Tată bogat, tată sărac. Încă mă macină întrebări pe care le-am gândit în timp ce-i citeam cartea. Cert este, însă, că la aceste întrebări el îmi poate răspunde. Cum? Recitind anumite pasaje, ascultându-l îmi dau seama, d…