Treceți la conținutul principal

Cu Sano Maxima ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME!

Când vine vorba despre curățenie, mă declar o persoană metuculoasă, care pune, în același timp, foarte mare accent pe produsele pe care le folosește. Cu Sano Maxima , însă, ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME! Și nu glumesc când spun acest lucru! Faptul că am încercat foarte multe produse de curățare și parfumare a rufelor, îmi permite să-ți exprim o opinie clară cu privire la produsele Sano Maxima. Sincer, sunt singurele care m-au surprins plăcut, chiar dacă pe piață există mii și mii de produse.  Am fost super încântată când cei de la Sano mi-au dau vestea cea bună. Care anume? Ei bine, ei mi-au propus să testez produsele Sano Maxima , iar dacă voi fi mulțumită să împărtășesc și cu voi ceea ce mi-a plăcut atât de mult la aceste produse. Chiar dacă pe piață se fac remarcate o mulțime de produse destinare spălării rufelor, Sano are ceva special. Acest ceva, de fiecare dată, mă îndeamnă să vă recomand și vouă gama pe care aceștia o au disponibilă. Și, tot...

Tată bogat, tată sărac de Robert T. Kiyosaki - recenzie


An apariție: 2019
Autor: Robert T. Kiyosaki
Editura: Curtea Veche
Număr de pagini: 192


Tata bogat, tata sarac…
• Arunca in aer mitul care spune ca trebuie sa castigi mult ca sa te imbogatesti.
• Combate ideea potrivit careia, daca ai o casa, esti instarit. Le arata parintilor de ce nu se pot baza pe sistemul de invatamant, daca vor sa-si vada copiii invatand cate ceva despre bani.
• Defineste odata pentru totdeauna activele si pasivele.
• Va invata ce si cum sa le spuneti copiilor despre bani, astfel incat sa aiba succes financiar in viitor.

Tata bogat, tata sarac este un punct de plecare pentru toti cei care doresc sa detina controlul asupra propriului lui viitor financiar. - USA Today


Încă stau și meditez la ideile pe care Robert T. Kiyosaki le-a dezvoltat pe parcursul cărții Tată bogat, tată sărac. Încă mă macină întrebări pe care le-am gândit în timp ce-i citeam cartea. Cert este, însă, că la aceste întrebări el îmi poate răspunde. Cum? Recitind anumite pasaje, ascultându-l îmi dau seama, de fapt, că esența mesajului pe care el vrea să-l transmită se ascunde în recitire, reascultare și cugetare. 

Altfel spus, cartea lui nu este una pe care să o citești și să o dai la o parte, ci ea face parte din categoria cărților pe care trebuie să le deschizi zilnic, să citești un pasaj sau mai multe, ca mai apoi tot ceea ce el ți-a furnizat să fie cât mai aproape de o conștientizare amplă a ideilor, gândurilor și perspectivelor financiare existente. 

Aș spune că mă așteptam ca această carte să-mi placă, însă nu aș surprinde adevărul spunând asta. Tocmai din acest motiv, voi menționa faptul că așteptările mele se îndreptau spre linia de admirație, însă au atins, în cele din urmă, cote ale aprecierii maxime. Să nu mai spun că m-am regăsit și m-a atras până și sinopsisul, care, de cele mai multe ori, într-o carte obișnuită, nu prea atrage atenția. Ca urmare, am ajuns să iubesc acest volum, să-mi doresc să-l citesc și recitesc cât de des pot. De ce? Pentru că merită. Pentru că timpul investit într-o astfel de lectură nu e o pierdere, ci un câștig care va produce un alt câștig în viitor. Și dacă tot am ajuns aici, de remarcat este că Robert T. Kiyosaki va dezvălui și va împărtăși cu fiecare cititor în parte, secrete ale succesului, secrete ale omului de succes, dar și metode prin care această idee poate trece de la stadiul de vis, la stadiul de obiectiv. 


"Unul dintre motivele pentru care cei bogați se îmbogățesc tot mai mult, cei săraci sărăcesc tot mai mult, iar clasa de mijloc se zbate în datorii este faptul că despre bani se învață acasă, și nu la școală. Cei mai mulți dintre noi află despre bani de la părinți. Deci, ce poate un părinte să-i spună copilului său despre bani? Doar: Vezi-ți de școală și învață serios. Copilul poate termina cu note excelente, dar să aibă o slabă pregătire financiară. Lucrurile astea i-au fost inoculate pe când era mic.
Despre bani nu se învață la școală. Școlile se concentrează supra obiectivelor de studiu și a formării profesionale, dar nu și asupra capacității de rezolvare a problemelor financiare. "


Robert T. Kiyosaki face evidentă, așadar, o premisă care are la bază ideea de educație financiară și cât de vizibilă este lipsa acesteia în familii și în general în viața multora dintre noi. Este trist faptul că prea puțini știm ce implică această idee de educație financiară, prin ce se definește ea și, cel mai important, dacă nu există, cum este posibil să o punem pe picioare, să o implementăm în acea parte a creierului care percepe informația și o poate și cuantifica mai departe.

Totodată, acesta mi se pare a fi un maestru, un stăpân a tot ceea ce aduce cu sine ideea aceasta de educație financiară. El ne învață, pentru că e a învățat la rândul lui. De la cine? De la persoanele potrivite. Dar o fi el persoana potrivită de la care noi să învățăm?
Experiențele prin care acesta a trecut, s-ar putea să nu se plieze cu trecutul niciunuia dintre noi, însă este cert faptul că citind această carte ar trebui să învățăm, tocmai pe motiv  că Robert Kiyosaki ne oferă această oportunitate, cum să facem față provocărilor și impedimentelor , în cazul în care ele se vor face resimțite.

"Din experiența mea, am constatat că geniul financiar presupune atât cunoștințe tehnice, cât și curaj. Dacă frica este prea mare, geniul este înăbușit. La ore, îi îndemn din suflet pe studenți să învețe să-și asume riscuri, să fie îndrăzneți, să lase geniul să convertească frica în putere și strălucire. În unele cazuri, sistemul funcționează. Pe alții îi înspăimântă. Până la urmă, am înțeles că majoritatea oamenilor, atunci când este vorba despre bani, preferă să nu-și asume riscuri."

O să fiu sinceră când mă voi pronunța și voi spune că acest volum nu este chiar pentru toată lumea. Dacă nu te pasionează acest subiect care are la bază ideea de educație financiară, există o foarte mare probabilitate ca Tată bogat, tată sărac să ți se pară o pierdere de timp. Este drept, nu toți suntem pasionați de aceleași subiecte, nu toți înțelegem în profunzime o informație citită, la fel cum s-ar putea ca foarte puțini dintre noi să citească această carte și să aplice ceea ce Robert Kiyosaki ne comunică.
Importanța unor termeni, semnificația lor, modul în care aceștia pot fi înțeleși și parcurși într-un mod cât mai eficient compun această carte, îi dau o valoare aparte, acea valoare care se remarcă și prim stilul autorului, respectiv prin modul în care acesta are sub control orice ține de planul financiar.

"Am întâlnit atâția care spun "A, nu mă interesează banii!". Și totuși, sunt dispuși să muncească opt ore pe zi. Aceasta este negarea realității. Dacă nu i-ar fi interesat cu adevărat banii, atunci de ce mai muncesc? Acest tip de gândire este probabil mai bolnav decât al persoanei care economisește bani pe ascuns."

Emoția pe care o va transmite prin adevăr, durerea pe care o va surprinde prin experiențe, dar și naturalețea exprimării, îl fac pe Kiyosaki un tată și un îndrumător spre ideea aceasta de educație financiară, de claritate și corectitudine, dar și de gestionare a capitalului propriu, într-o manieră propice și sigură. El este un adept al învățării pe cont propriu, la fel cum și tu, ca cititor, în momentul în care citești această carte trebuie să lași garda jos. Vei pătrunde în gândurile unui om de succes, vei învăța și, cel mai important, dacă îți ridici câteva semne de întrebare, vei corecta și vei îmbunătății tot ceea ce este de îmbunătățit.

Ca urmare, ar mai fi de menționat faptul că acest volum se găsește oriunde în mediul online, însă, pentru mine, Libris.ro este librăria online care îmi oferă mereu siguranță, încredere și promptitudine.

Vă doresc lectură plăcută!






Comentarii

  1. Mi-e mi se pare o carte promitatoare și chiar as vrea sa o citesc, poate ma mai educ în ceea ce privește economisirea și cheltuirea finanțelor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți-o recomand cu mare mare drag! Sunt sigură că te va surprinde și, cel mai important, te va face să conștientizezi anumite lucruri!

      Ștergere
  2. este o carte despre care am mai auzit si am trecut-o si pe lista mea dar nu am facut rost de ea inca!

    RăspundețiȘtergere
  3. O, da! Este una dintre cele mai bune carti citite de mine! O recomand si eu tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am citit-o insa as dori pe viitor, foarte buna recenzia ta si detaliata!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am de 3 ani aceasta carte in biblioteca si tot nu am reusit sa o citesc, dar imi doresc mult, cred ca poate avea cateva sfaturi bune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Deși simplistă prin cuvinte, poate avea un impact mare dacă este citită la momentul potrivit!

      Ștergere
  6. Sună tare bine. Voi nota titlul. Și eu îmi iau multe de pe Libris.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce titlu interesant, imi place si cum ai povestit despre aceasta carte

    RăspundețiȘtergere
  8. Titlul imi aduce aminte de print și cerșetor puțin. 😅 Este tare interesanta cartea, as încerca o și eu

    RăspundețiȘtergere
  9. Am mai auzit recenzii despre cartea aceasta, o am si eu pe lista. Pare interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  10. M-ai convins cu opiniile tale despre ”Tată bogat- tată sărac” că este o carte pe care mi-aș dori să o citesc.
    Mulțumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aud asta! Ți-o recomand cu mare drag și sper să-ți placă! Aștept păreri!

      Ștergere
  11. E una dintre cartile despre care imi povesteste si sotul meu. Si lui i-a placut foarte tare..

    RăspundețiȘtergere
  12. Si eu o am la indemana, poate reusesc sa ma apuc de ea!

    RăspundețiȘtergere
  13. Am citit-o si eu acum cativa ani si chiar am fost incantata de ea.

    RăspundețiȘtergere
  14. Cred ca mai auzisem de aceasta carte, insa nu retin unde!! Titlul mi-a ramas in minte. Pare o lectura interesanta. 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este, să știi! Tocmai din acest motiv ți-o recomand cu mare drag!

      Ștergere
  15. Este o carte care chiar mi-a starnit interesul s-o citesc

    RăspundețiȘtergere
  16. Cartea asta se află de ceva timp pe lista mea. Abia astept sa ajung si la ea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Trebuie sa recunosc ca m-ai facut putin curioasa! Am mai citit o recenzie a acestei carti si chiar mi-ar placea sa o citesc.

    RăspundețiȘtergere
  18. Cred ca mi s-ar potrivi subiectul. As vrea sa aflu ce detalii ascunde povestea.

    RăspundețiȘtergere
  19. Am citit aceasta carte si, desi nu sunt fan al cartilor de dezvoltare personala, pot sa spun ca mi s-a parut deaosebita, prin stilul direct si multele exemple din viata.

    RăspundețiȘtergere
  20. Am auzit de acesta carte, dar nu am citit-o. Nu inca, cel putin! E pe lista 😉

    RăspundețiȘtergere
  21. Am citit în vară această carte și pot spune că este foarte interesantă. Chiar dacă nu pe toată lumea interesează acest subiect consider că măcar ar trebui să o încercați. Când citești Tată bogat, tată sărac fie aparții taberi care iubește cartea, fie taberei care urăște cartea, nu prea există cale de mijloc.
    Pe lângă lucruri de specialitate, explicate foarte simplu Robert Kyiosaki vorbește și de câteva lucruri care ar putea deranja. Spune ce fac oamenii din clasa mijlocie greșit și cum ar putea rezolva problema.
    Îmi place că ai menționat lipsa educației financiare în viața celor din clasa de mijloc.
    Am făcut și eu o recenzie mai amănunțită a acestei cărți, pentru cine e interesat:
    https://readingmakers.com/tata-bogat-tata-sarac-robert-kiyosaki

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Am vizionat Split. Ce impresii mi-a lăsat?

Split. Impresii. Parcă mă aflu mereu într-o continuă căutare. De această dată, m-am gândit să aleg un film, pe care să nu-l vizionez doar de dragul de a mai adăuga încă un film pe care să îl trec alături de altele.  Având puțin timp liber, dar fiind, totodată, puțin obosită, aveam nevoie de ceva care să mă țină trează, să mă facă să vreau să continui ce am început.  Întâmplător, cu ceva vreme în urmă am dat peste o secvență din acest film Split . Din câte știu eu, acest film a fost creat după cartea Mințile lui Billy Milligan . Nu știu dacă este adevărat, însă la baza acestora se află un personaj care suferă de personalitate multiplă.  Evident, subiectul este unul sensibil și de aceea am decis că acesta este filmul pe care trebuie să îl vizionez. Ca personaj principal îl avem pe actorul  James McAvoy , care îl film se prezintă sub numele de Kevin Wendell Crumb .  Acesta a fost diagnosticat ca având personalitate multiplă sau, din câte am înț...

Profesionalismul se definește prin AIA Proiect

-Dragilor, pentru următoarea săptămână vă propun o temă care pentru unii dintre voi va fi ușoară, iar pentru ceilalți va reprezenta o provocare. Despre ce este vorba? Tema este simplă: AIA Proiect. Vă rog să vă documentați cât de bine puteți și să realizați o lucrare cât mai complexă despre membrii AIA Proiect, despre ceea ce înseamnă acest concept și orice alte detalii referitoare la proiectare.  Cel care va realiza cel mai bun proiect, fie scris, fie sub formă de document, va avea posibilitatea de a avea o carieră în acest domeniu, mai ales că în urma rezultatului, unul dintre voi va sta în compania echipei AIA Proiect pentru a căpăta cât mai multă experiență și a învăța bazele proiectării. -WOW! Aceasta a fost prima mea reacție! -Domnișoară Oțet, aveți vreo întrebare? Vă văd tare mirată. -Sunt chiar fascinată, dacă pot să afirm acest lucru. Totodată, această temă mi se pare o provocare, dar și o oportunitate perfectă de a învăța de la profesionaliști. -Este drept!...

Blogatu.ro împlinește 11 ani de activitate

Când simți că ai ceva de spus și consideri că unele dintre gândurile tale ar putea fi idei folositoare pentru alții, alegi să împărtășești aceste gânduri în mediul virtual, creându-ți un blog, o pagină unde să te exprimi și unde să fii înțeles.  Un blogger reprezentativ în acest sens, care a ales să împărtășească cu noi idei care să ne ajute în viața de zi cu zi este Marius Călugăru . De aceea, vă anunț cu drag că Blogatul.ro împlinește 11 ani de activitate. A trecut mult timp de când a fost postat primul articol pe site și acest timp a adus cu el perfecționarea. Ce m-a impresionat cel mai mult pe mine? Care a fost articolul care mi-a atras cel mai mult atenția? Articolul Cum am slăbit 31 de kg în 12 luni fără dietă - 7 pași pentru o slăbire sănătoasă este cel care m-a intrigat cel mai mult. Știu că trăim într-o țară în care ne confruntăm tot mai mult cu kilogramele în plus, România fiind printre primele țări în care mâncarea nesănătoasă și grasă aduce urmări nefa...