Treceți la conținutul principal

Cu Sano Maxima ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME!

Când vine vorba despre curățenie, mă declar o persoană metuculoasă, care pune, în același timp, foarte mare accent pe produsele pe care le folosește. Cu Sano Maxima , însă, ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME! Și nu glumesc când spun acest lucru! Faptul că am încercat foarte multe produse de curățare și parfumare a rufelor, îmi permite să-ți exprim o opinie clară cu privire la produsele Sano Maxima. Sincer, sunt singurele care m-au surprins plăcut, chiar dacă pe piață există mii și mii de produse.  Am fost super încântată când cei de la Sano mi-au dau vestea cea bună. Care anume? Ei bine, ei mi-au propus să testez produsele Sano Maxima , iar dacă voi fi mulțumită să împărtășesc și cu voi ceea ce mi-a plăcut atât de mult la aceste produse. Chiar dacă pe piață se fac remarcate o mulțime de produse destinare spălării rufelor, Sano are ceva special. Acest ceva, de fiecare dată, mă îndeamnă să vă recomand și vouă gama pe care aceștia o au disponibilă. Și, totuși,

Recenzie - Întoarcerea (Am murit, din fericire I) de Theo Anghel


Autor: Theo Anghel
An apariție: 2016
Număr de pagini: 298
Editura: Quantum Publishers



Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?
Există viață după moarte? Unii vor spune că da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.
Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…


Nu știu câți dintre voi vă confruntați cu aceeași "patimă", dar eu, cel mai sigur, nu îmi pot lua gândul de la acele cărți ale căror conținut este bazat pe moarte, pe acea lume de dincolo, imaginară, uneori, dar atât de palpabilă, totuși, mai ales în acele momente în care răsfoiesc câteva pagini. Cu alte cuvinte, moartea în sine mă îngrozește, însă moartea, ca subiect al unei cărți, mă atrage, mă determină să vreau să descopăr acea lume necunoscută, greu de cucerit și extrem de dificil de închipuit. 

Când am văzut că există totuși un autor, căci pe atunci nici nu știam că Theo Anghel este, de fapt, nume de autoare, care surprinde tema morții într-un mod cu totul aparte, am zis că seria respectivă trebuie să fie a mea. Am pândit, din umbră, fiecare fragment, fiecare carte în parte, doar pentru a realiza mai târziu că, de fapt, nu mă confrunt cu un autor străin, ci cu o autoare româncă. Ce să zic, am fost surprinsă din cale afară, tocmai pentru că nu eram obișnuită cu operele autorilor români. 
Dacă această idee vă face, însă, să credeți că după această descoperire, nu mi-am mai dorit să citesc cartea sau seria, vă înșelați. Din contră, am dorit să citesc cărțile lui Theo Anghel și mai mult. Să nu mai zic de ispitele oferite, aproape în fiecare zi, dacă nu în fiecare zi, pe rețelele de socializare. Cred că nu a fost și nu este zi să nu văd ceva, o părere pozitivă, un cuvânt de laudă la adresa acestei autoare. Cât despre serie...și despre volum, nu pot să spun decât că mi l-am dorit atât de mult, încât chiar nu știam cum să fac să pun mâna mai repede pe el. Ca să vă faceți o părere despre cât de mult mi-am dorit cartea, o să vă spun să vă imaginați acele clipe în care ajungeți de la serviciu sau de la școală și vă este foame tare și abia așteptați să puneți ceva în gură, că altfel leșinați. Și creierului meu și imaginației mele i-a fost foame, dar nu foamea aceea cu care suntem obișnuiți, ci o foame de lectură. Am fost foarte dornică să descopăr și eu povestea care stă la baza cărții Întoarcerea. 

 Cred că fiecare dintre noi, măcar o dată în viață, își dorește să găsească acel autor, care să se exprime natural, dar și elocvent în același timp. Spun asta pentru că, de cele mai multe ori, căutăm să ne definim pe noi prin prisma unui limbaj sau prin prisma unei povești. Se creează un altfel de ambient, în momentul în care simți că există o legătură între tine și cel care a scris cartea, o legătură care tinde să vă apropie, să te facă să înțelegi și mai bine povestea, tocmai pentru că autorul a ales să se exprime natural, așa cum o face de obicei. 

Chiar dacă apare această naturalețe, vom mai avea parte și de un limbaj nu tocmai obișnuit. Acestea fiind zise, s-ar putea ca la finalul lecturii să te trezești că ai și învățat ceva, nu doar ți-ai satisfăcut mintea cu o poveste extraordinară. 

În ceea ce privește, de altfel, volumul Întoarcerea, pot să mă declar o fană a lumii create de Theo Anghel. Mi-a plăcut încă de la început ideea cărții, chiar dacă, inițial, nici nu știam prea bine ce are să se întâmple. Acest volum surprinde, așadar, o multitudine de evenimente și de aspecte pe care, ai grijă, nu ai voie să le neglijezi, deoarece îți vor fi de folos pe parcursul lecturii. Aș zice să fii, mai bine, cu ochii în patru, pentru că în acest volum nimic nu este sigur, nimic nu este previzibil. Și acestea fiind spuse, declar, într-un mod cât se poate de onest, că nicio secundă nu am intuit ce se va întâmpla. Paginile au fost pentru mine un fel de paravan, în spatele căruia mă ascundeam, tocmai pentru a mă feri de ceea ce va urma. Mi-a fost frică, recunosc, pentru că efectiv după momentul în modul în care autoarea a surprins moartea Orianei, am zis "Gata! Trebuie să fiu mai precaută. Să nu fac vreun atac de panică, ceva!"

Chiar dacă moartea implică ideea de groază, recunosc că mi-a plăcut  moarteeaîn lumea reală a Orianei și ideea de viață, surprinsă Dincolo. Am simțit, totuși, că nimic nu a mers spre absurd, ci totul s-a derulat exact așa cum trebuie să se deruleze o acțiune. Șirul evenimentelor nu se putea derula mai bine de atât. Cu alte cuvinte, chiar este imposibil să bagi ceva de vină. Autoarea se pare să își stăpânește foarte bine imaginația și o cizelează cu fiecare pagină tot mai mult. 

Ce este important, însă? Important este că viața Orianei continuă. Și nu aici. Dincolo. Dar poate vă întrebați: chiar există viață după moarte? Hmmm, aș zice să nu dezbatem subiectul acesta, atâta timp cât autoarea Theo Anghel surprinde o poveste deosebită într-un univers văzut de dincolo de moarte.
Lumea de Dincolo este o lume pe care vă las pe voi să o descoperiți așa cum este ea, cu bune și cu rele, dar, în același timp, este un cadru în care va fi surprinsă Oriana, nu ca om, ci ca recuperator de suflete.
Odată cu acest nou rol, mai vin încă două lucruri sau, mai bine zic, ființe. Una este Ama, o fată care, după numele ei blând, sugerează ideea de bunătate. Și chiar așa și este. Ea face parte din acea categorie, care va încerca să o convingă pe Oriana să săvârșească fapte bune, tocmai pentru a fi împlinită. La polul opus se află, de această dată, Abel. Și ce-mi mai place de acest Abel. Credeți-mă, și vouă o să vă placă, iar dacă nu va fi așa de la început, sunt sigură că tot vă va intra el pe sub piele cumva. Îmi place Abel, nu doar pentru că el este acel drăcușor șiret, ci și pentru că autoarea îl descrie într-un fel aparte. Dar eu, de cele mai multe ori, sunt atrasă de partea cea rea, așa că alegerea mea este de înțeles.

Abel mi s-a părut, de asemenea, și amuzant, de aceea am să vă spun că abia așteptam să reintre în peisaj. Este un fel de Jace Wayland, personajul Casandrei Claire, care completează mereu o frază și spune lucruri amuzante. Cu alte cuvinte, dacă spun că îl ador, am spus totul.

Ama, în schimb, a fost pentru mine destul de invizibilă, nu că nu erau amândoi de fel, și acest lucru se datorează tot lui Abel, care a acaparat toată atenția. Demonul acesta te face să-l vezi doar pe el sau autoarea o fi aruncat o vrajă asupra personajelor, doar pentru a mă face să mă îndrăgostesc de ele? Cum a fost, cum nu a fost, cert este că nu-mi pot lua gândul de la ei. Măi să fie, chiar să mi se întâmple mie una ca asta? Iată că se poate. Și sunt curioasă, pe câte dintre voi vă va cuceri.

Dacă vă spun că asta nu e singura ispită, mă credeți? Ce să vezi că am fost atrasă și de Marc. Marc este un personaj esențial în derularea acțiunii, dar și un caracter definitoriu în formarea Orianei ca recuperator. Stilului lui aparte, măiestria lui, parcă conduc spre acea parte întunecată a poveștii. Și ce este surprinzător este faptul că, dincolo de această negură care ți se așterne peste ochi, se află acest Marc, care, evident, va încerca să te acapareze și pe tine, trecându-te de partea lui.

Mi-a fost foarte ușor să mă atașez de personajele pe care autoarea le-a creat. Între noi parcă se formase o legătură magnetică și, totodată, îmi doream ca acțiunea să continue și mai mult și mai mult, să devină și mai alertă, dar în același timp, să decurgă totul cu încetinitorul, doar pentru a mă putea bucura și mai mult de acele momente în care am râs și m-am înspăimântat, de mi-a stat inima. Totul a fost feeric, parcă, dar, în aceeași măsură, foarte real. La un moment dat, mi-aș fi dorit ca personajele să existe în realitate, pentru că dacă ar fi așa, categoric viața mea ar lua o întorsătură grozavă.

Dacă ar fi, însă, să aleg un personaj, poate două, că nu mă pot abține, care mi-a plăcut cel mai mult, aș alege  Abel, maleficul și cuceritorul Abel, dar și  fermecătorul și întunecatul Marc. Oriana este și ea printre preferatele mele, dar, pentru o perioadă, băieții i-au luat-o înainte.

Eu aș zice să vă pregătiți pentru o aventură de neuitat, pentru că asta este volumul Întoarcerea, o aventură în care alergi, te bați de evenimente neprevăzute, te sacrifici, râzi, plângi, o aventură pe care, chiar dacă o percepi a fi ceva dificil, nu o vei uita niciodată. Și ce mai aventură mi-a oferit autoarea Theo Anghel. Aș zice să vă convingeți singuri.

Există o sumedenie de detalii pe care aș putea să vi le dau, aș putea să vă înșir o mulțime de evenimente, care mi-au plăcut, dar aș sta aici zile și nopți și tot nu m-aș sătura, nu aș simți că există o limită unde trebuie să mă opresc. Tocmai din acest caz, făcând oarecum un compromis cu mine, îmi permit să mai adaug un aspect legat de Oriana și de integrarea ei în lumea de Dincolo. Îmi pace faptul că, deși este tânără, autoarea a ales să o particularizeze ca fiind o ființă dornică de cunoaștere, o femeie, care dorește să își depășească limitele, nu doar prin faptul că alege să muncească, ci și prin prisma bunătății de care dă dovadă pe parcursul lecturii. Și aici apare întrebarea: Oriana o fi oare de partea binelui? Nu va cădea ea în mrejele iubirii? Dacă se va îndrăgosti de cineva, nu știu, dar vreau să aflu. Îmi doresc să descopăr povestea până la final. Îmi doresc să savurez fiecare cuvânt și frază, numai pentru a mă trezi că plâng la final. Căci, da, chiar dacă acum sunt numai zâmbet, s-ar putea ca la sfârșit, acesta să-mi fie șters de pe buze. De ce? Pentru că sunt sigură că nu vreau să se termine.

Câteva personaje bine conturate și gândite, o lume magică, un univers al recuperatorilor și frica de reîntoarcere în Chaos. Un amalgam de sentimente contradictorii, râs și plânset, drăcușori și îngerași prin comportament, stăpâni severi sau plini de bunătate, toate acestea le găsești într-o doză perfectă, într-o carte scrisă de nimeni alta, decât de Theo Anghel, o autoarea, care, da, mi-a demonstrat că autorii români sunt printre cei mai buni. O autoare, care sparge orice barieră și ridică acțiunea la un nivel cuprinzător, alteori atât de greu de perceput, alteori atât de ușor de înțeles. Opera ei este una care te trece printr-o succesiune de stări aflate la poli opuși. Cum să îți permiți să nu fii atent la fiecare cuvânt, când acel cuvânt s-ar putea să lege cele două lumi? Chaos sau lumea de Dincolo? Viață după moarte sau un simplu fenomen, care scrie sfârșit?

Nu ai cum să mă înțelegi acum, dar vei trece prin ceea ce trec eu, în momentul în care vei termina primul volum de citit! Vei rămâne surprins și poate șocat, dar până atunci, să îți spun cum am rămas eu. Impresionată și plină de curiozitate. Vreau volumul doi cât de repede! Can't wait to read it!

Vă recomand cu mare drag acest roman și vă aștept să îmi spuneți ce părere v-a lăsat! Pentru doritori, primul volum din serie se poate achiziționa cu doar un click aici.

Vă doresc lectură plăcută!








Comentarii

  1. Multumim pentru recomandare si recenzie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O recenzie buna si o carte interesanta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut! Îți recomand cartea cu mare drag!

      Ștergere
  3. O recenzie interesanta, ușor misterioasa, cu un subiect dificil. Momentan nu prea stau bine cu echilibrul emoțional .. Aștept perioade mai liniștite ca să încep aceasta carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alicee, în ciuda faptului că Oriana, personajul principal, moare chiar la începutul poveștii, acest fapt este privit dintr-o altă perspectivă, iar ceea ce urmează după acest eveniment are o notă destul de optimistă, dată mai ales de felul de a fi al tuturor personajelor, autoironice, sarcastice, cu un simț al umorului hiperdezvoltat.

      Ștergere
    2. Așa este! E puțin tragică întâmplarea, însă ceea ce are să urmeze după acele momente, poate fi catalogată ca o adevărată aventură! Mi-a plăcut tare mult!

      Ștergere
  4. Pare un roman tare interesant! Cu siguranta, o sa ii dau o sansa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place mult subiectul cartii
    O voi cauta

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumesc pentru recenzie. Ador felul în care ai trăit povestea Orianei & Company. <3 Abia aștept să văd cum ți se vor părea restul volumelor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare, mare drag! Abia aștept și eu să citesc restul volumelor. Oare la ce să mă aștept? 😂😗😗

      Ștergere
  7. Imi plac foarte mult cartile de la aceasta editura. II voi da si acesteia o sansa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi-a plăcut mult recenzia, mi se pare o carte bună.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am auzit pareri bune despre carte. Poate o citesc si eu pe viitor. :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte interesant subiectul acestei carti. Este unul care e poate tine cu sufletul al gura, in timp ce citesti randurile povestii :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce carte interesanta, pare exact pe gustul meu! Multumesc de recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  12. Interesant subiectul! O sa caut si eu cartea!
    Claudia

    RăspundețiȘtergere
  13. Mi-a placut recenzia si ma simt atrasa si de coperta ceea ce ma face s-o citesc si eu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut! Îți recomand volumul cu drag!

      Ștergere
  14. Foarte draguta recenzia ta, iar cartea pare tare faina! Am sa o trec si eu pe lista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Ți-o recomand cu drag! Sper să îți placă!

      Ștergere
  15. Ce recenzie frumoasa! Ma tenteaza acest volum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Mă bucur să aud asta. Ți-l recomand cu mare drag!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Doza de sănătate. #2 Care sunt cele mai bogate legume în fier?

Salutare, dragilor! Astăzi în cadrul dozei de sănătate vă voi vorbi despre fier , respectiv despre cele mai bogate legume în fier.  Ce este fierul? Fierul este cunoscut ca fiind un mineral esențial pentru buna funcționare a organismului și, mai mult decât atât, este implicat în multiple procese metabolice. Totodată, acesta este indispensabil în transportul oxigenului în organism, respectiv în respirația celulară.  Și tocmai pentru că este atât de esențial pentru organismul nostru, trebuie să menționez faptul că, pentru a preveni carența de fier, ne este recomandat de către medici să consumăm cât mai multe alimente bogate care conțin în compoziția lor fier. Întrebarea, însă, este următoarea: Consumăm cantitatea indicată de fier? Potrivit specialiștilor în domeniul sănătății, pentru adulți , doza recomandată de fier este cuprinsă între 8 și 27 mg.  Iată, așadar, 5 legume bogate în fier pe care eu le consum foarte des și nu doar pentru că trebuie, ci pentru c

Recenzie - Cu toții suntem făcuți din molecule de Susin Nielsen

Autor: Susin Nielsen Colecție: EpicWave Editura: Epica Număr de pagini: 266   Stewart, 13 ani: un geniu, dar total antisocial. Mama lui a murit si ii simte lipsa in fiecare zi. Ashley, 14 ani: fata populara, mai putin printre profesori – are note groaznice la scoala. Tatal ei a marturisit familiei ca este gay si s-a mutat, dar nu foarte departe...     Destinele lor se intersecteaza atunci cand Stewart si tatal lui se muta cu Ashley si mama sa. Stewart e multumit de situatia creata intr-o proportie de 89,9%, chiar daca incearca cu greu sa se adapteze la noua scoala, dar mereu si-a dorit o sora, iar, de partea cealalta, Ashley este 110% ingrozita. A incercat mereu sa ascunda adevaratul motiv pentru care tatal ei s-a mutat; mai mult decat atat, Stewart i-ar putea ameninta statutul social. Cei doi sunt complet diferiti, dar totusi au un lucru in comun; ei sunt — la fel ca toata lumea — facuti din molecule.     In acest roman amuzant si rascolitor, Susin Nielsen creeaza doi

Recenzie - Fantoma Aniei de Vera Brosgol

Autor: Vera Brosgol Editura: ART Număr de pagini: 222 An apariție: 2017 Dintre toate lucrurile pe care se aştepta Ania să le găsească pe fundul unui vechi puţ, o nouă prietenă nu se număra printre ele. Mai ales nu o prietenă care să fie moartă de un secol. Să cazi într-un puţ e şi-aşa destul de rău, dar viaţa Aniei în sine s-ar putea să fie şi mai oribilă. Îi e ruşine cu familia ei, se jenează cu propriul ei corp şi a cam renunţat să-şi mai găsească locul în liceu. O nouă prietenă – fie ea şi moartă – este exact ce are nevoie. Dar prietena Aniei nu glumeşte deloc când zice că are de gând să-i fie alături pentru totdeauna... Caut să-mi lărgesc cât mai mult orizontul de cunoaștere, dar caut, în același timp, povești noi, care să mă impresioneze. Îmi place să experimentez, mai ales atunci când vine vorba despre universul literar și de aceea, în ultima perioadă, am diversificat lecturile și sper să ajung să citesc cărți din orice domeniu. De această dată, am optat pe