Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe - Recenzie

An apariție: 2015

Autor: Antonio G. Iturbe

Categoria: literatură contemporană, literatură universală

Editura: RAO

Număr de pagini: 411

Pentru romanul Bibliotecara de la Auschwitz, ziaristul si scriitorul aragonez Antonio G. Iturbe a obtinut premiul Troa Libros, acordat de Fundatia Troa.
Juriul i-a acordat premiul in unanimitate pentru ,,calitatea sa literara si pentru valorile pe care le cuprinde". Conform membrilor juriului, ,,romanul se potriveste perfect cerintelor premiului: este foarte bine scris si documentat si reprezinta un omagiu adus cartilor. O lectie de supravietuire si o dovada ca speranta nu trebuie sa lipseasca niciodata din vietile noastre".
Cartea se bazeaza pe povestea adevarata a unei supravietuitoare a lagarului de concentrare nazist, Dita Kraus, care traieste acum in Israel si cu care autorul a luat legatura in cursul investigatiilor pe care le-a facut pentru realizarea romanului.

Știam, încă de pe la vârsta de 15-16 ani că mă atrage istoria, însă nu mi-am dat în acea perioadă interesul atât de mult în direcția aceasta, pentru că prioritățile mele erau altele. Însă cum niciodată pasiunea nu moare, nici pasiunea mea pentru istorie, pentru cel de-al Doilea Război Mondial și chiar și cel Dintâi, pentru Hitler, Auschwitz și lagăre nu s-a estompat, ci am reușit, prin cărți precum Bibliotecara de la Auschwitz de pe Libris.ro, să-mi alimentez mintea și să-mi confirm faptul că, într-adevăr, sunt pasionată de tot ceea ce ține de perioada anilor 1939-1945, de trupele SS conduse de Hitler, de Germania Nazistă, de naziști în general și gândirea lor, precum și ordinea care-i caracterizează, dar și de informațiile legate de Cracovia, infernalele lagăre și lagărul Auschwitz- Birkenau care au creat un adevărat câmp de cunoștințe demne de procesat și de reținut, nu pentru altcineva, ci pentru mine și cultura mea generală.

"La Auschwitz, viața omului nu valorează nici cât negru sub unghie; are atât de puțină valoare încât nici măcar nu mai este nimeni împușcat, pentru că un glonț e mai valoros decât un om."

Duritatea, mizeria, foametea, munca asiduă, dar și batjocura (care era de foarte multe ori la ordinea zilei), au fost cele care mi-au stârnit o puternică undă de răzbunare la adresa celor care se aflau la conducere, însă cu toate acestea, cu inima în dinți și sufletul la gură, am prins curaj și avânt să pătrund printre strictele reguli venite la pachet cu cel de-al Doilea Război Mondial și în special cu trupele conduse de Hitler . Am prins curaj să aflu mai multe despre această perioadă nu informându-mă pur și simplu de pe internet, din diferite surse, ci prin prisma unei lecturi (care, după cum poate v-ați și dat seama, este ficțiune), cunoscută sub denumirea de Bibliotecara de la Auschwitz. Ficțiune ca ficțiune, însă firul epic al cărții se bazează pe evenimente și întâmplări reale, situații greu de digerat, sumbre, epice, grele. Situații care te determină să îți pui mâinile în cap și să mulțumești celui în care crezi pentru ceea ce ai, pentru faptul că, în prezent, astfel de lucruri fac parte din trecut și nu se materializează. 

Cu extrem de multe tente realiste, personaje atent conturate, complexe, pline de pasiune, dar și determinate, Antonio G. Iturbe se încumetă să povestească și să scrie despre cea mai grea perioadă, despre cele mai de plâns momente dinaintea anilor '45, îmbinând într-o manieră proprie, cursivă, ficțiunea cu realitatea atroce, deloc de neglijat din acea perioadă. El scrie cursiv, deloc poetic, ci aș putea spune că nu se ferește din a exprima exact ceea ce a simțit el cu privire la acea perioadă. Frustrarea, dorința de răzbunare, dar și neputința de a face ceva în privința asta, cred că l-au determinat pe autor să contureze în cele 411 pagini nu doar o simplă poveste istorică, cu personaje care își au rolul bine stabilit. Cred și tind să vă spun că se observă o pasiune a autorului pentru perioada celui de-al Doilea Război Mondial și nu numai și, în special, pentru povara și viața grea a evreilor, siliți să muncească, să nu se împotrivească și să execute ceea ce li se solicită, fără a da din umeri, fără a mârâi, fără a protesta. 

Cum reușește el să facă toate acestea? Care sunt personajele de bază pe care Antonio G. Iturbe le conturează și le ghidează spre crearea unei povești nu de spus copiilor, ci de luat aminte, mai ales atunci când ne considerăm atât de GHINIONIȘTI, că vezi, Doamne, cât de greu ne este, uneori?! În lupta pentru supraviețuire din lagărul de concentrate nazist își face, astfel, simțită prezența Dita Kraus (o personalitate reală, care trăiește în Israel; ajutorul de încredere a lui Antonio G. Iturbe în finalizarea romanului Bibliotecara de la Auschwitz), un personaj erou, aș putea spune, o copilă, care nicidecum nu-și reflectă vrâsta și dorințele inerente vârstei, ci se conformează, luptând, din poziția de bibliotecară, atât pentru familia ei (frații ei, mama, tata), cât și pentru dorința acută de a nu lăsa cărțile (singurele care o mai alină și o fac să uite unde se află), să dispară!

Pasiunea Ditei pentru cărți este molipsitoare, căci, sincer vă spun, de când am citit Bibliotecara de la Auschwitz, am început să citesc mai mult, ca pe vremurile bune, când timpul și relaxarea erau de partea mea. Această pasiune pentru cărți este cea în jurul căreia se conturează o adevărată poveste-intrigă, pentru că niciodată, dar niciodată (iar în cazul de față mă refer la scrierea lu Antonio G. Iturbe), nu vei prevedea ce urmează să se întâmple sau încotro se vor îndrepta toate acțiunile înfăptuite de personaje. Este greu să deduci ceva când îl citești pe acest autor, pentru că știe de ce cuvinte să se folosească și ce situații să creeze pentru a induce în eroare. Și chiar dacă este o ficțiune, care avertizează și însumează o serie de evenimente (pe care vă las libertatea și plăcerea de a le descoperi), evenimentele petrecute în lagărul de concentrare nazist, din blocul 31, în special, nu reflectă altceva decât o realitate crudă și cruntă a situației pe care o aveau evreii în acea perioadă.

Aș putea numi carte Bibliotecara de la Auschwitz un must read, dar și o carte opțională pe care le-aș sugera tuturor profesorilor de istorie să o recomande. Motivul este simplu, întrucât, pasionații de lectură, dornici de cunoaștere, ar putea face cunoștință cu perioada anilor 1939-1945 într-un mod mai plăcut, mai delicat.

Povestea din spatele acestei povești este amplă, o poveste cu multe întorsături de situații, cu oameni care mor, care părăsesc lagărele de concentrare mult prea repede, însă este și despre inteligența pe care unii pot să o dezvolte, chiar dacă condițiile nu sunt unele favorabile. Astfel, protejând tot ceea ce merge mână în mână cu lectura și cunoașterea, Dita, alături de personaje precum Hirsch, reușește, mai întâi ajutată, apoi pe cont propriu, să mențină vie atât o bibliotecă, cât și speranța că, într-o zi oarecare, totul se va sfârși.

"- Dar este periculos. Foarte periculos. Să te ocupi de cărți aici nu este un joc. Dacă ofițerii SS ar prinde pe cineva cu cărți, l-ar executa."

Și dacă tot veni vorba despre sfârșit, vreau să afirm că maniera în care Antonio G. Iturbe încheie cartea este, nu știu dacă una specifică, dar demnă de premiul Troa Libros, acordat de Fundația Troa, pe care l-a și luat! 

Unele speranțe mor, altele se nasc, unele situații devin de nesuportat, grele, chiar aproape imposibile, însă învingător nu este cel care se dă bătut, ci cel care luptă până la capăt. Titlul de învingător poate fi luat de unul dintre personajele lui Iturbe. 

"-Curajoșii nu sunt cei cărora nu le este teamă. Aceștia sunt temerarii, cei care ignoră riscul și se pun în pericol fără a fi conștienți de consecințe. Cineva care nu este conștient de pericol poate expune unui risc pe oricine s-ar afla lângă el. Pe astfel de oameni nu-i vreau în echipa mea. Eu am nevoie de cei care tremură, dar nu cedează, cei care sunt conștienți de riscul pe care și-l asumă și, chiar și așa, merg înainte.

Ascultându-l, Dita a simțit că picioarele îi tremurau mai puțin.

- Curajoșii sunt cei în stare să-și depășească propria teamă. Tu faci parte din această categorie. Cum te cheamă?"

Recomand să vă faceți timp pentru o astfel de lectură, deoarece timpul petrecut în compania cărții Bibliotecara de la Auschwitz este unul câștigat, momente în care s-ar putea să realizați cât de norocoși sunteți, cât de bine este acum și, cel mai important, cât de esențial este să vedem lucrurile așa cum sunt, ci să nu tânjim după ceea ce nu avem; să privim în jur și să ne însușim atributul de norocoși.

" A trăi este un verb care nu se conjugă decât la prezent."

Voi ați citit această carte? V-ar plăcea să o citiți?