Treceți la conținutul principal

Cu Sano Maxima ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME!

Când vine vorba despre curățenie, mă declar o persoană metuculoasă, care pune, în același timp, foarte mare accent pe produsele pe care le folosește. Cu Sano Maxima , însă, ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME! Și nu glumesc când spun acest lucru! Faptul că am încercat foarte multe produse de curățare și parfumare a rufelor, îmi permite să-ți exprim o opinie clară cu privire la produsele Sano Maxima. Sincer, sunt singurele care m-au surprins plăcut, chiar dacă pe piață există mii și mii de produse.  Am fost super încântată când cei de la Sano mi-au dau vestea cea bună. Care anume? Ei bine, ei mi-au propus să testez produsele Sano Maxima , iar dacă voi fi mulțumită să împărtășesc și cu voi ceea ce mi-a plăcut atât de mult la aceste produse. Chiar dacă pe piață se fac remarcate o mulțime de produse destinare spălării rufelor, Sano are ceva special. Acest ceva, de fiecare dată, mă îndeamnă să vă recomand și vouă gama pe care aceștia o au disponibilă. Și, totuși,

Recenzie - Vinerea neagră de Doru Munteanu

Vinerea neagră

An apariție: 2017
Autor: Doru Munteanu
Categoria: Literatură română
Editura: LIBRIS EDITORIAL
Număr de pagini: 360


Date despre autor:

Se naste in familia unor profesori la 10 septembrie 1946, in comuna Raciu de Campie, judetul Mures. Urmeaza scoala generala si liceul la Colegiul National Mihai Viteazul din Turda, apoi studii universitare la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Dupa absolvire, in 1969, se stabileste in Brasov si ocupa diverse functii, lucrand in invatamant si mass-media, conducand, in perioada 2006-2009, Editura si Revista Astra. in perioada 2001 2013 a fost presedintele Filialei Brasov si membru in Consiliul Uniunii Scriitorilor din Romania. Debuteaza in literatura in 1964 cu piesa de teatru Exmatriculatul din a IX-a B, care se joaca in doua reprezentatii la teatrul din localitate. Colaboreaza, in timp, cu proza si eseuri, la mai multe reviste, printre care: Tribuna si Steaua (Cluj ), Gazeta de Transilvania si Astra ( Brasov ), Transilvania ( Sibiu ), Luceafarul, Romania Literara ( Bucuresti ), Orizont ( Timisoara ), Cuvantul romanesc ( Canada ), Lumea romaneasca ( S.U.A. ) s.a. Intrarea in literatura ai-o face cu romanul Duminica mare ( Editura Dacia, Cluj, 1983 ), caruia ii urmeaza: Vinerea neagra ( 1986 ) si Miercurea regala ( 1991 ), la aceeasi editura. in 2003 i se tipareste romanul Viata de la fereastra la Editura Rao, din Bucuresti. Cu antologia Scrisoare din America ( 1999 ) scrisori in versuri ale primilor emigranti romani pe continentul american a face un lung turneu de promovare in S.U.A. si Canada. Romanul Vinerea neagrA este tradus si publicat la Editura Lalli din Torino in 1992, sub titlul Venerdi neroa, concurand pentru premiul Cavour. Fragmente de proza ii apar, in traduceri, in limbile maghiara, ceha, rusa si spaniola. Primeste premiul Vetrei Romanestia in 1992 si premiile Filialei Brasov a U.S.R. 1999 si 2003. Numele sau e prezent in mai multe volume colective. Lucreaza ca si editor, una dintre aparitiile remarcabile fiind volumul 33 pentru totdeauna. Interviurile Astreia, aparut la Editura Astra, Brasov, 2009.

„Viata nu se termina cu noi, desi toti vrem sa apucam macar o zi in care sa ne infruptam nesatios din ospatul promisiunilor noastre. N-au trecut decat cinci luni de la vinerea neagra a Transilvaniei si s-au intamplat atatea. Inca nu e razboi, dar nici pace. Am sentimentul ca tara e o uriasa cazarma. Uniformele s-au inmultit, guvernul e plin de epoleti si centiroane, pamantul s-a umplut de soldati. Si peste toate, ca un Dumnezeu al acestei vremi, pumnul, forta brutala.
    Din nord, vantul aduce miros de fum si cenusa. De pe pamantul furat si batjocorit, scrumul caselor si bisericilor incendiate se amesteca cu duhoarea oaselor arse. Ardealul e un cimitir urias presarat cu cenusa vinerii negre. In fiecare casa, sub icoana, in candela aprinsa a nadejdii, un muc de lumanare sfasie timid intunericul vremii, pentru pomenire si pentru maine.”


Fragment din carte:

Un tacanit metalic, sec si scurt se propaga in linistea cimitirului. Am tresarit involuntar si m-am intors. Barbatul care intrase mai inainte, abia se mai zarea in inserarea ce se lasase. Avea bratul drept intins spre mine. Fulgerator mintea a rationat inaintea gesturilor si a cuvintelor. Tacanitul metalic fusese declicul care urmase tragaciului pistolului. Doamne, cum nu-mi dadusem seama din primul moment? Zgomotul unei arme care se armeaza e inconfundabil... Nu am avut timp sa reactionez. O izbitura puternica am simtit in umarul stang si arsura fierului incins. Ochii mi se marisera nedumeriti, scrutand semiintunericul. Corpul se smuci in sus, desprinzandu-se de pamant, ca apoi totul sa fie o alunecare lenta ce nu se mai termina. Cadeam intr-un gol, fara sa ma pot agata de ceva, decat de imaginea barbatului pe care nu-l desluseam si care se pierdea intr-un abur departandu-se. O fractiune de secunda, doar atat, in cadere, mintea contrariata starnise o intrebare: DE CE? Aceeasi intrebare fara raspuns, aceeasi lipsa de logica si nedumerire ca si la Namoloasa. DE CE? Pamantul se inclina intr-o parte, odata cu biserica si mormintele, gata sa se pravaleasca peste mine si in rasturnarea asta uriasa impregnata de miros de pulbere am auzit rasul schizofren si galgait cu care se terminau invariabil convorbirile telefonice cu Vocea amenintatoare.
Cand mi-am revenit, in cimitir era intuneric de-a binelea. Ma durea capul ingrozitor, un vacarm infundat de zgomote imi vuia in timpane. Mi-am pipait tampla dreapta si am simtit lichidul gros, lipicios, coagulat. Eram cazut pe lespedea de beton a mormantului. M-am ridicat anevoie incercand sa ma agat cu stanga de banca.


Mă aflu aici pentru a readuce în discuție trilogia Zilele ființei, o trilogie ce are rolul de a ne aduce la cunoștință tot ceea ce ascunde trecutul și tot ceea ce ar trebui să știm deja despre el.
Povestea continuă prin intermediul cărții Vinerea Neagră, iar autorul, și de această dată, își etalează talentul cu privire la cunoștințele pe care le posedă, iar faptul că dispune de o trăire de viață vastă, ne determină să spunem că acest aspect se reflectă în paginile cărții, deoarece Doru Munteanu cunoaște o multitudine de informații pe care ni le împărtășește și nouă.

" Dreptatea e întotdeauna de partea celui mai tare. Istoria cu toate argumentele ei pălește în fața forței. Și-apoi ce rost are istoria când stai între baionete? Cui îi mai folosesc argumentele? Singura șansă de a te apăra este pumnul, forța. [...]. Istoria este produsul cel mai periculos pe care l-a elaborat chimia intelectului. Însușirile sale sunt bine cunoscute. El produce visuri, îmbată popoare, generează amintiri false, le exagerează reflexele, întreține vechile răni, le tulbură odihna, le împinge spre delirul grandoarei sau pe acela al persecuției și face națiunile nemulțumite, superbe, insuportabile și vane. Istoria justifică ceea ce se vrea justificat. Ea nu învață nimic riguros, deoarece ea cuprinde totul și dă exemple despre toate. [...].  Pumnul, domnule judecător, pumnul e singura rezolvare într-un diferent. [...]. Forța e mama adevărului. "

Este trist, deoarece trebuie să recunoaștem că autorul are mare dreptate, mai ales că ne aflăm într-o lume în care dreptatea ți-o faci de unul singur, fără vreun ajutor din partea autorităților.
Horațiu, protagonistul nostru, are o fobie, o fobie față de cuvinte. Nu îi este frică de nimic altceva, decât de cuvinte pentru că acestea au o putere catastrofală, mai ales când sunt aruncate fără a fi gândite. Nu îl critic, deoarece, îl înțeleg perfect, mai ales că ceea ce afirmă el este o bombă de adevăr.
În ceea ce privește limbajul folosit de către autor, consider că este relevant să spun că acesta este unul uzual, cu o tentă ardelenească, fapt care reiese și din faptul că în cadrul acestui volum se amintește chiar de Ardeal și câteva orașe din cadrul acestei regiuni, precum ar fi Turda. Prin prisma acestui limbaj, lecturarea cărții devine mai ușoară și mai pe înțelesul tuturor, deoarece, sunt de părere că acesta este și scopul pentru care autorul a folosit acest limbaj și anume pentru ca fiecare om, indiferent de statutul social, indiferent de regiunea în care se află, să înțeleagă cuvintele și ideile pe care a dorit cu atâta ardoare să le transmită.
Într-o altă ordine de idei, eroul nostru simte nevoia de a ne transmite câteva cuvinte care să rămână în timp și nu îl interesează dacă acestea vor sluji cuiva, ci le-a scris pentru cei care vor face parte din viitor.

" Încă de la începuturi, omul a simțit nevoia de a lăsa urmașilor săi, semne de viață. Piatra, zidul, vechile morminte, tăblițele de ceară zgâriate, papirusurile frumos încondeiate, toate alcătuiesc azi un muzeu al istoriei omenirii. Un catalizator pur și nealterat pentru împrospătarea memoriei. Dacă pământul poartă amprenta veacurilor trecute pe fiecare piatră încrustată, pe fiecare urnă sfărâmată de greutatea timpului, există ceva mai aproape de noi, mai aproape de înțelesul nostru, scrierea.  [...]. Strădania omului de a consemna evenimente, fapte, întâmplări pentru cei care vor veni, mi se pare lucrul cel mai frumos și mai generos dintre toate ale omului, încercându-se în acest fel o comunicare peste generații, un transfer de inteligență, experiență și memorie între lumi care apun și altele care se nasc. Această ștafetă a înțelepciunii, predată din generație în generație, această memorie a hârtiei, care consemnează și păstrează pentru ieri, azi și mâine și care poartă numele de istorie, stă carte de căpătâi pentru fiecare popor în marele inventar al memoriei universale. "

Un alt aspect care mi-a atras atenția face referire la ceva foarte important din punctul meu de vedere și anume, autorul ne prezintă o părere amănunțită despre cărți, despre ceea ce constituie acestea pentru el și sunt total de acord.

" Cărțile au viața lor ca și oamenii, numai că ele dăinuie mai mult. Au beneficiul de a se însufleți cu fiecare cititor o dată mai mult. Tot ce am însăilat aici sunt cuvinte rupte din cărțile altora și le-am adunat la un loc pentru a se vedea mai bine prin ce am trecut, cum ne-au contestat și ne-au înjurat unii, cum ne-au dat dreptate alții, pentru a fi puse pe talerul dreptății.  În privința adevărului despre viața unei nații nu are nimeni voie să judece decât poporul. Nu există o judecată de apoi cu privire la existența unui popor, oricât s-ar strădui unii s-o facă, căci viața nu poate fi contestată cu nimic, nici măcar cu moartea.
Am citit și am scris mereu și câteodată îmi plesnea capul de vorbe aruncate pe masa istoriei. Din păcate, cărțile de istorie sunt tot mai contrafăcute, mereu se găsește cineva să scrie așa cum îi convine, uitând de adevăr sau ocolindu-l cu bună știință pentru a nu supăra pe altul. Și toate, cât de simple ar fi, dacă orgoliul, meschinăria și fanfaronada nu ar bântui lumea. Există un timp când cel mai puternic hotăra prin forță, dar vremurile s-au schimbat. Nimeni nu mai acceptă pumnul, chiar dacă i-a încercat puterea, fiecare se bate în piept invocând democrația, folosindu-se în lozinci europene și mondiale, dar gândește la o democrație doar pentru el, o democrație în care puterea este a lui și la care ceilalți au puterea ascultării docile.  [...].
Am strâns aici argumente pentru cei care vor să citească și să știe, să vadă mărturii pe care le-am găsit chiar în cărțile dușmanilor noștri și ce e mai de preț decât dovada pe care alții se străduiesc să o aducă. "

Autorul evidențiază prin prisma protagonistului, o serie de aspecte ce reflectă adevărul cu privire la viață, la ceea ce însemnăm noi, de fapt, la ceea ce constituie poporul.

" Adevărul nu poate fi nici rău, nici bun, nici frumos, nici urât, ci numai adevăr. După el nu mai e nimic, decât un alt adevăr, căci restul sunt spuse pentru urechi și pentru mângâiat orgoliul.
Viața rea sau bună e adevărul nostru personal, e singura noastră proprietate pe care o trăim așa cum știm, frumos sau urât, dar adevărat. Ne doare sau ne bucură, ne mulțumește sau ne revoltă, e viața noastră reală, murdară sau curată, dar adevărată.
Istoria e un inventar de viață și împliniri adevărate, în care nu are ce căuta falsul. Ea curge odată cu timpul și cu oamenii ei. Istoria nu se poate inventa, pentru că nu se pot inventa oamenii și viața, iar dincolo de viață și adevăr e doar minciună.
Un popor are viața și istoria sa, pe care nimeni nu o poate contesta, pentru că nu are temeiul s-o facă.
Dreptul la existență ni-l conferă nașterea, odată cu speranța de viață. Cu atât mai mult rostul unei nații nu poate fi judecat de alta. Nu există tribunale pentru a judeca un popor, pentru a dicta înjumătățirea lui, așa după cum nimeni nu are dreptul să ia viața altuia, nici măcar cel care i-a dat-o.
Istoria e viața unui popor, e actul lui de identitate în lume. Înscrisul acesta e sfânt și curat, fără ștersături și falsuri. Viața nu se poate șterge cu guma, istoria nu poate avea foi albe. Adevărul e numai unul de la un cap la altul. "

" Omul suferă cumplit, se vede asta și îl doare surzenia opiniei publice, incapacitatea ei de a-l asculta. cu ce suntem noi mai buni dacă nu-i întindem o mână de ajutor?
- Horațiule, am încercat de atâtea ori și am ajuns la concluzia că lumea, așa cum își vrea eroii, are nevoie și de reversul lor. Nici fără unii, nici fără alții nu poate trăi. Asta face parte din circul vieții, din latura ei aberantă când scapă frâiele leagănului în care se dă huța. Eroii trebuie slăviți, iar ca să fie și mai înalți pe soclul lor de eternitate trebuie să existe ceva și la antipod, ceva ce să urâm, să arătăm cu degetul, ceva pe care să-l disprețuim mai tare decât ne-am putea disprețui pe noi înșine.  "

"  Oamenii nu pot fi răi... Viața e un dar pe care trebuie să-l umplem cu bunătate și frumusețe. Nu știu cât vom exista, cât ne e scris și tocmai de aceea nu avem dreptul să o murdărim. Da, tata era un incorigibil optimist al binelui și frumosului, dar, din păcate, lumea e o uriașă menajerie de animale puternice sau slabe, întărâtate sau temătoare. Gratiile, cuștile vor fi sfărâmate când dresorul obosit va uita să plesnească din biciul său cu șfichi și vânătoarea va începe, inegală și sângeroasă. Haita va pune stăpânire pe abatorul vieții și frica, singurul sentiment cert, își va înfinge jungherul de groază în fiecare trup. "

Plauzibil este și faptul că apare, la un moment dat, oboseala care este o urmare a încercării de a face lumea un loc mai bun, însă, până la urmă, ajungem la concluzia că în orice rău este un bine și, pe de altă parte, pentru a diferenția oamenii între ei, aceștia trebuie să facă parte din categorii diferite.
Făcând referire la perioada comunistă, cartea reliefează o serie de aspecte ce ne aduc la cunoștință o parte din ideile ce se perindă în mintea societății comuniste și astfel, putem spune că o mare parte din istoria României este consemnată în cadrul acestor pagini.

" Am turnat cafea în cești și ne-am așezat față în față la masă.
- Și merită să riști totul pentru ideile dumitale? De fapt, ce vreți voi, comuniștii?
- Ce vrem? zise trecându-și mâna prin păr. Vrem o societate nouă în care să nu mai existe bogați și săraci, cum să spun eu totul ca să nu pară o lozincă, alte principii, altă viață, altfel de cum a fost până acum, mai bună.
- Pentru cine?
- Pentru popor, pentru cei mulți, pentru lucrătorul din fabrică și pentru țăran...
- Interesant ce spui dumneata, dar pentru funcționar, nu?
- Evident, domnule judecător și pentru funcționar, dar necesită o oarecare diferențiere. Funcționarul e slujbaș al statului, el servește statul și nu poporul. Statul acesta național-legionar, ca și celelalte dinainte, este împotriva norodului, e un aparat care subjugă... "

Îmi este dragă această carte cu atât mai mult cu cât se apelează la evenimente istorice precum asasinatul din noapte de 26 spre 27 noiembrie, se amintește despre Rusia, Hitler și alți reprezentanți ce au marcat istoria.
Sfaturile nu întârzie să apară, de aceea cei conștienți de anumite considerente trebuie să ia aminte la câteva rânduri ce li se adresează și ni se adresează, cuvinte ce se adresează umanității ce trebuia să contribuie la construirea unei lumi mai bune.

" Fără să vreau mă gândesc la crimele din Ardealul de Nord. Sunt aceleași, nicio deosebire între ele, decât morții și asasinii. Ce importanță are culoarea sau limba pe care o vorbesc. Niciuna. Același scop: teroarea și aceeași unealtă: crima. Fascism...o boală a secolului acesta, răzlețită în Europa. Mentorii? Niște dezaxați de la periferia umanului. O noapte sângeroasă a istoriei universale, o noapte a crimei. La revărsatul zorilor, lumina va scoate la suprafață crudul adevăr: cimitire, morminte, cadavre...Fum și cenușă... Trista realitate a acestor zile, a acestei vremi bolnave.
Nu trebuie să uităm nimic din cele de azi, chiar dacă doare. Altfel vom greși din nou, altfel, ceea ce azi ni s-a părut un accident social stupid și ilogic, mâine se va repeta la fel, poate mai odios. Memoria nu trebuie mințită. De fapt, ar fi un fals să credem că am înșelat-o. Ea e depozitul nostru de fapte și gânduri, bune și rele, pentru viitor. "

Sunteți gata să aflați de ce acest volum poartă numele de Vinerea Neagră? Vă avertizez, însă, că veți fi îngroziți.

Mulțumesc celor de la Libris pentru exemplarul oferit spre recenzie! Cartea o puteți achiziționa de aici și nu uitați faptul că pe Libris se găsesc o sumedenie de cărți la prețuri foarte reduse. Tot aici găsiți și cărți cu autograf de la autorul Vasile Sebastian Dâncu, iar partea cea mai bună: dispuneți de o reducere de 25%, vezi oferta aici.

Lectură plăcută! Noi ne citim data viitoare!

Comentarii

  1. Îmi place mult cum sună, iar citatele alese chiar mă atrag! Spor la lecturi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, la fel îți doresc și eu ție! Cărțile acestea chiar reprezintă un amalgam de trăiri și informații verosimile, până la urmă! Îți dă un pic de gândit!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Doza de sănătate. #2 Care sunt cele mai bogate legume în fier?

Salutare, dragilor! Astăzi în cadrul dozei de sănătate vă voi vorbi despre fier , respectiv despre cele mai bogate legume în fier.  Ce este fierul? Fierul este cunoscut ca fiind un mineral esențial pentru buna funcționare a organismului și, mai mult decât atât, este implicat în multiple procese metabolice. Totodată, acesta este indispensabil în transportul oxigenului în organism, respectiv în respirația celulară.  Și tocmai pentru că este atât de esențial pentru organismul nostru, trebuie să menționez faptul că, pentru a preveni carența de fier, ne este recomandat de către medici să consumăm cât mai multe alimente bogate care conțin în compoziția lor fier. Întrebarea, însă, este următoarea: Consumăm cantitatea indicată de fier? Potrivit specialiștilor în domeniul sănătății, pentru adulți , doza recomandată de fier este cuprinsă între 8 și 27 mg.  Iată, așadar, 5 legume bogate în fier pe care eu le consum foarte des și nu doar pentru că trebuie, ci pentru c

Recenzie - Cu toții suntem făcuți din molecule de Susin Nielsen

Autor: Susin Nielsen Colecție: EpicWave Editura: Epica Număr de pagini: 266   Stewart, 13 ani: un geniu, dar total antisocial. Mama lui a murit si ii simte lipsa in fiecare zi. Ashley, 14 ani: fata populara, mai putin printre profesori – are note groaznice la scoala. Tatal ei a marturisit familiei ca este gay si s-a mutat, dar nu foarte departe...     Destinele lor se intersecteaza atunci cand Stewart si tatal lui se muta cu Ashley si mama sa. Stewart e multumit de situatia creata intr-o proportie de 89,9%, chiar daca incearca cu greu sa se adapteze la noua scoala, dar mereu si-a dorit o sora, iar, de partea cealalta, Ashley este 110% ingrozita. A incercat mereu sa ascunda adevaratul motiv pentru care tatal ei s-a mutat; mai mult decat atat, Stewart i-ar putea ameninta statutul social. Cei doi sunt complet diferiti, dar totusi au un lucru in comun; ei sunt — la fel ca toata lumea — facuti din molecule.     In acest roman amuzant si rascolitor, Susin Nielsen creeaza doi

Recenzie - Fantoma Aniei de Vera Brosgol

Autor: Vera Brosgol Editura: ART Număr de pagini: 222 An apariție: 2017 Dintre toate lucrurile pe care se aştepta Ania să le găsească pe fundul unui vechi puţ, o nouă prietenă nu se număra printre ele. Mai ales nu o prietenă care să fie moartă de un secol. Să cazi într-un puţ e şi-aşa destul de rău, dar viaţa Aniei în sine s-ar putea să fie şi mai oribilă. Îi e ruşine cu familia ei, se jenează cu propriul ei corp şi a cam renunţat să-şi mai găsească locul în liceu. O nouă prietenă – fie ea şi moartă – este exact ce are nevoie. Dar prietena Aniei nu glumeşte deloc când zice că are de gând să-i fie alături pentru totdeauna... Caut să-mi lărgesc cât mai mult orizontul de cunoaștere, dar caut, în același timp, povești noi, care să mă impresioneze. Îmi place să experimentez, mai ales atunci când vine vorba despre universul literar și de aceea, în ultima perioadă, am diversificat lecturile și sper să ajung să citesc cărți din orice domeniu. De această dată, am optat pe