Când vine vorba despre curățenie, mă declar o persoană metuculoasă, care pune, în același timp, foarte mare accent pe produsele pe care le folosește. Cu Sano Maxima , însă, ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME! Și nu glumesc când spun acest lucru! Faptul că am încercat foarte multe produse de curățare și parfumare a rufelor, îmi permite să-ți exprim o opinie clară cu privire la produsele Sano Maxima. Sincer, sunt singurele care m-au surprins plăcut, chiar dacă pe piață există mii și mii de produse. Am fost super încântată când cei de la Sano mi-au dau vestea cea bună. Care anume? Ei bine, ei mi-au propus să testez produsele Sano Maxima , iar dacă voi fi mulțumită să împărtășesc și cu voi ceea ce mi-a plăcut atât de mult la aceste produse. Chiar dacă pe piață se fac remarcate o mulțime de produse destinare spălării rufelor, Sano are ceva special. Acest ceva, de fiecare dată, mă îndeamnă să vă recomand și vouă gama pe care aceștia o au disponibilă. Și, totuși,
Nevoile sunt multe, mai multe decât ne-am fi putut aștepta și de aceea avem nevoie, măcar să știm, că cineva este acolo pentru noi când avem nevoie de ceva. Nu mă refer la persoanele dragi, de această dată. Astăzi mă raportez la obiectele pe care ajungem să le îndrăgim foarte mult, tocmai pentru că mereu, chiar și în acele momente în care nimeni nu este lângă noi, ele sunt prezente.
Mai ții minte momentele în care te-ai decis că vrei să faci un videoclip, dar ți-a fost rușine să te prezinți în fața camerei, tocmai pentru că nu puteai să te filmezi singur, ci aveai nevoie de cineva să o facă? Mai ții minte acele clipe în care nervii te-au animat mai mult decât trebuia doar pentru că nimeni nu îți vine în ajutor, iar singur nu te poți descurca atunci când trebuie să realizezi un videoclip? Mai ții minte durerea care te-a chinuit la nivelul brațului? Știi cât de greu este să te descurci pe cont propriu, fără niciun accesoriu care să îți faciliteze munca?
De astăzi înainte, poți spune stop întinderilor musculare de la nivelul brațului, de astăzi telefonul sau camera ta de filmat vor face cunoștință cu un nou prieten. Trepiedul și selfie stick-ul hybrid portabil remax cu declanșator inclus îți vine în ajutor!
De ce tocmai acest trepied?
Este adevărat! Pe piață există foarte multe astfel de accesorii și poate te întrebi: de ce să aleg tocmai trepiedul de pe Alfamobility? Ei bine, nu te condamn pentru întrebarea pe care ți-ai pus-o. Poate chiar și eu mi-aș pune-o, deoarece când decid să achiziționez ceva, trebuie să fiu sigură ă merită banii.
Când vine vorba despre magazinul online Alfamobility, mă gândesc la calitate, profesionalism, dar și seriozitate. Mă gândesc la o echipă, care prin muncă, a realizat produse de calitate, tocmai pentru ca toți clienții lor să fie mulțumiți.
Un exemplu calitativ în acest sens este trepiedul despre care vă spuneam mai sus. De ce el?
Trebuie să știți că produsul este extrem de rafinat și calitativ, fiind fabricat din ABS, PC și aliaj din aluminiu premium. Mai mult decât atât, vei simți că în momentul în care folosești acest trepied, de fapt folosești ceva inovativ, inteligent, un accesoriu dotat cu declanșator Bluetooth, prin intermediul cărui declanșarea se poate face de la distanță.
Și nu vă faceți probleme când vine vorba despre poze, puteți să vă pozați cât de mult doriți. Acum nu mai aveți nevoie de o persoană să facă asta pentru voi. Trepiedul va fi singurul prieten, care va fi acolo, chiar și atunci când nu apelezi la el.
Ești, totuși, o persoană care preferă pozițiile mai abstracte? Am soluția și pentru tine. Datorită capului ajustabil și rotativ, care poate ajunge și până la 360 de grade, lejer vei putea realiza fotografiile perfecte așa cum ți le dorești.
Iar dacă tot veni vorba de griji, ar fi bine să fii cât mai relaxat, deoarece bateria trepiedului este una performantă de 60mAh, iar lungimea stick-ului de 69cm.
Dar de ce să stai doar în casă? De ce să nu faci și o plimbare. Tu vei spune, sunt sigură: plimbare fără telefon? Nu, nu este nevoie să îți lași telefonul acasă, dar, în schimb, ai putea să lași oboseala de-o parte. Alege să faci o plimbare cu bicicleta, fără a fi nevoie să îți faci griji în privința faptului că ți-au putea pierde telefonul. Crezi că este imposibil să nu-l pierzi? Eu nu prea cred. Niște profesionaliști s-au gândit și la tine. Ce au creat? Suportul Remax universal telefon pentru ghidonul bicicletei.
Dar de ce să stai doar în casă? De ce să nu faci și o plimbare. Tu vei spune, sunt sigură: plimbare fără telefon? Nu, nu este nevoie să îți lași telefonul acasă, dar, în schimb, ai putea să lași oboseala de-o parte. Alege să faci o plimbare cu bicicleta, fără a fi nevoie să îți faci griji în privința faptului că ți-au putea pierde telefonul. Crezi că este imposibil să nu-l pierzi? Eu nu prea cred. Niște profesionaliști s-au gândit și la tine. Ce au creat? Suportul Remax universal telefon pentru ghidonul bicicletei.
Îți plac călătoriile, dar mereu te-ai îngrijorat când a venit vorba despre siguranța telefonului tău? L-ai lăsat acasă sau la un prieten, doar pentru a nu-l pierde? Datorită minților geniale, care s-au pus în situația ta, activitățile și ieșirile nu vor pune în pericol telefonul tău. Alege să nu îți mai faci astfel de griji. Alege calitatea superioară. Alege Alfamobility și suportul Remax universal telefon pentru ghidonul bicicletei.
De ce să alegi acest accesoriu?
- Rotirea de 360 de grade asigură poziționarea ergonomică a telefonului;
- Codronul inclus pentru stabilizare va fixa ferm telefonul;
- Suportul este fabricat din ABS calitativ;
- Montajul și reglajul este ferm și facil;
Alege inteligent și, mai mult decât atât, pune-te pe tine pe primul loc, iar mai apoi, împărtășește și cu prietenii părerea ta despre produsele pe care le-ai achiziționat.
Alfamobility.ro - Accesoriile care te mobilizează. Alfamobility - mereu acolo pentru tine.
Mi-ar fi util un astfel de selfie stick :D
RăspundețiȘtergereMomentan cand vreau sa fac ceva poze inhouse ma folosesc de trepiedul de la aparat insa cand vine vorba de poze in exterior nu am nici un dispozitiv care ma ajute. Inca.
Foarte fain arata acest trepied, chiar cred ca mi-ar fi util si mie 😁
RăspundețiȘtergereMultumim de articol! Si eu ar trebuie sa ma descurc singura când vine vorba despre poze in natura mai ales.
RăspundețiȘtergereneaparat trebe sa imi iau si eu trepied ! :(
RăspundețiȘtergereNu știam de acest site. Mi-am cumpărat și eu un trepied de ceva vreme, dar as vrea unul mai mare acum.
RăspundețiȘtergereAm neaparata nevoie de modelul acesta de trepied prezentat de tine. Pare foarte practic.
RăspundețiȘtergereE foarte interesant, insa eu am deja unul e foarte mic, foarte usor, goarte simplu.
RăspundețiȘtergereE un accesoriu util pasionatilor!
RăspundețiȘtergere