Treceți la conținutul principal

Recenzie - P.S.: Îmi place de Kasie West


Autor: Kasie West
Categoria: Literatură Universală
Colecție: Leda Edge
Editura: LEDA
Număr de pagini: 304


Ora plictisitoare de chimie. Concentrata asupra propriilor ganduri si nicidecum atenta la lectia care se preda, Lily isi scrie pe banca un vers dintr-o melodie preferata. A doua zi, surpriza! Cineva a adaugat versul urmator! In scurt timp, intre Lily si corespondentul anonim incepe un schimb intens de mesaje, in care ei isi impartasesc secrete, descopera preferinte muzicale comune, isi destainuie dorintele si viseaza impreuna. Lily se simte tot mai atrasa de cel (sau cea) care ii scrie. Despre cine sa fie vorba? In timp ce eroina cartii incearca sa dezlege misterul si sa jongleze cu scoala, prietenii, dusmanii si ciudata ei familie, descopera ca problemele inimii sunt greu de descifrat.

O poveste de iubire emotionanta, dezvaluita de Kasie West cu mult talent, umor si sensibilitate. 



"Cred că toate lumea dorește exact ceea ce nu are."


O lectură plăcută are tendința, de cele mai multe ori, să se facă remarcată prin ceva anume. Când vine vorba despre cartea autoarei Kasie West, pot spune că aceasta se evidențiază atât prin prisma copertei și a cromaticii folosite, cât și prin stilul de scriere, care este unul destul de lejer și accesibil pentru orice cititor. Pentru a citi cartea P.S Îmi placi, nu este nevoie de o concentrare și o meditare aparte, ci doar de puțin timp, deoarece, citind-o, o să ai impresia că paginile zboară, atât de lejeră va fi lecturarea. 

Eu am descoperit această carte pe Libris.ro și mi-a atras atenția atât coperta, cât și sinopsisul care mi-a readus cu drag aminte de zilele din liceu. Chiar dacă acesta s-a finalizat curând, pot spune că P.S. Îmi placi a constituit punctul de pornire al amintirilor frumoase din acei ani, amintiri pe care le consider necesare și extrem de palpitante. 



O carte specifică vârstei adolescentine, P.S Îmi placi nu a fost doar o lectură ușurică, ci și calitativă, pentru că, trebuie să recunosc, chiar nu am nimic de obiectat în ceea ce privește stilul de scriere sau chiar povestea în sine. Mi-a plăcut firul evenimentelor, personajele mi-au fost dragi încă din primele pagini, iar autoarea s-a remarcat printr-un stil ușor de digerat, mai mult decât accesibil și perfect pentru o lectură de care este nevoie pe timp de vară. Cu toate acestea, însă, cartea se poate citi oricând, doar că eu am preferat să o citesc în acest anotimp cald, pentru că asociez vara cu tot ceea ce înseamnă iubire și povești de dragoste, respectiv conexiuni dintre prieteni și mulți alți tineri. 

P.S Îmi placi de Kasie West a fost și va fi pentru mine o lectură pe care o voi recomanda cu drag, pentru că merită și sunt sigură că pentru mulți dintre adolescenți aceasta va fi o surpriză. Cât pentru cei trecuți de această vârstă, s-ar putea ca unora să le placă, dar să o considere puțin cam prea lejeră, iar pentru alții s-ar putea să nu reprezinte nimic, să fie doar o lectură puerilă. Cei care îndrăgesc acest gen, indiferent de vârstă, sunt sigură că se vor atașa de personaje și de poveste și, așa cum îmi doresc și eu, la fel vor dori și ei să ducă povestea mai departe. 

Merită să irosești timp cu o astfel de lectură? În primul rând, orice timp pe care îl petreci citind, nu este un timp irosit, ci câștigat, iar, mai apoi, P.S. Îmi placi va cuceri multe inimi și s-ar putea, mai mult decât atât, să fie povestea de dragoste a mai multor tineri. Sunt sigură că există și azi adolescenți care mai scriu pe bănci versuri, fraze sau citate și se trezesc că cineva le-a continua replica notată. Sunt sigură că mai există și astăzi ideea de anonim, dar și ideea de ''îndrăgosteală'' la distanță sau iubire virtuală. 

P.S. Îmi placi poate fi percepută, în mare parte, ca o poveste de dragoste dintre doi adolescenți cu aceleași pasiuni, dar prea puțin animați de curaj. Biletele sub bănci, ideea de conversație cu un anonim denotă momente intrigante și chiar dacă pare banal, nu este, deoarece această lectură are un vibe văratic care te va trimite cu gândul la o sumedenie de lucruri. Îți promit că o vei îndrăgi pe Lily, dar și pe admiratorul ei  care, de fapt, este exact ceea ce nu pare a fi. 



Nu știu în ce circumstanțe a gândit autoarea firul narativ al poveștii, cert este că a știut foarte bine cum să introducă suspansul. Chiar dacă, uneori, cartea poate părea previzibilă, ea nu este și din acest motiv sunt sigură că, la fel cum am fost și eu, veți fi și voi surprinși. Încă nu m-am adunat destul pentru a exprima tot ceea ce simt cu adevărat și atunci când vine vorba despre Kasie West, cred că acest lucru nici măcar nu este posibil. De ce? Pentru că nu ajungi să înțelegi tot ceea ce încerc eu să îți comunic, până nu citești tu cartea, pentru a te convinge de orice aspect. Sunt, mai mult ca sigură, că îmi vei da dreptate sau poate mă înșel, cert este că P.S. Îmi placi își va lăsa o amprentă asupra ta și asupra timpului pe care l-ai investit în lecturarea cărții. 

Ce pot să spun despre eroina cărții? Lily este acel gen de personaj feminin de care nu te-ai putea despărți niciodată. Autoarea a creat-o în așa fel, încât să fie îndrăgită de toți. Ea este o fire amuzantă și interesantă, deoarece, acolo undeva, într-un colț al sufletului, ea ascunde foarte multe secrete. Misterioasă sau chiar enigmatică, Lily constituie genul personajului de care te atașezi instant și, în situația de față , nu îi judec nici pe cei din jurul ei, care, adesea, îi căutau prezența. Chiar dacă nu se apreciază întotdeauna la justa ei valoare și chiar dacă trece în fiecare zi prin mii și mii de impedimente, mai ales în ceea ce-l privește pe fostul ei prieten, Cade, Lily, cu o voință redată de muzica pe care o ascultă, învinge tot. Prietenii sunt și ei importanți, dar s-ar putea ca cineva, un băiat sau chiar o fată misterioasă, să îi atragă atenția într-un mod aparte. Schimburile de bilețele de la ora de chimie iau, treptat, o altă amploare, și iată, așadar, cum începe, din acest moment, toată acțiunea. 

Vastă sau nu, amplă sau scurtă, acțiunea cărții este una căreia nu pot să îi aduc niciun cuvânt negativ. Mi-a plăcut, este drept, și chiar am iubit fiecare pasaj în parte. Am iubit-o pe Lily, pe prietenii ei, dar și pe presupusul admirator secret, împreună cu care, Lily, a creat o legătură care cu greu poate fi spulberată. Împărtășind aceleași vise și pasiuni, Lily și misteriosul corespondent, duc relația de amiciție, la un nivel mult mai înalt. Să nu fie, oare, ora de chimie chiar așa de neplăcută pe cum era la început? Să înceapă totul cu un vers, tocmai la ora de chimie? 

Interesant stilul de abordare al autoarei. Interesantă este și povestea care stă la baza cărții, dar cele mai greu de citit și cele mai profund conturate sunt personajele, caracterele care mi-au transmis o serie de emoții cu greu de depășit. Fericire și tristețe, dragoste și ură pe alocuri, stare de bine, dar și nervozitate. Acestea sunt sentimentele de care nu te poți despărți. Emoții și stări pe care le vei trăi atât de intens, idei pe care le vei savura cu sufletul la gură, toate doar prin prisma lecturării cărții P.S. Îmi placi. 

M-au convins, de asemenea, și relațiile care s-au stabilit între personaje, deoarece nu le-am simțit a fi forțate, ci totul a decurs atât de natural, încât, la un moment dat, nu am mai perceput cartea ca fiind o povestea fictivă, ci un fragment desprins din realitate. Iar dacă ar fi să asociez schimbul de mesaje din carte cu o altă lectură care, la fel, m-a impresionat și mi-a plăcut foarte mult, cred că aș spune că P.S. Îmi placi seamănă foarte mult cu cartea lui Becky Albertalli, Simon și planul homo sapiens. Cărțile abordează ideea schimbului de mesaje între persoane care nu se cunosc, dar acțiunea care se conturează pe lângă aceste mesaje este diferită. Fiecare dintre cele două are ceva special și de aceea, dacă nu ați citit cartea Simon și planul homo sapiens, ar fi cazul să o faceți. 

Ca urmare, pot spune că pentru mine P.S. Îmi placi a fost o lectură perfectă, asupra căruia nu am cuvinte care să o pună într-o poziție proastă. Mie chiar mi-a plăcut și tocmai din acest motiv, vă îndrum și pe voi să o faceți și vă provoc să vă faceți curaj și să descoperiți misterioasa poveste a lui Lily și a corespondentului ei secret. 

O poveste de iubire care m-a ținut captivă într-o lume a ficțiunii adolescentine, de la prima și până la ultima pagină o carte atent structurată, cu o poveste concentrată, plină de sentimente pe care, vrei nu vrei, le trăiești în viața reală. 

"Iubire. În momentul de față, asta da raritate în lumea mea. Cel puțin versiunea romantică a iubirii."








Comentarii

  1. Am mare nevoie de o astfel de carte pentru a ma relaxa. In ultima vreme am incercat foarte multi clasici care m-au obosit rau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți-o recomand cu mare drag! Sunt sigură că îți va plăcea.

      Ștergere
  2. Pentru mine cred că ar fi un subiect prea adolescentin și prea simplu, însă cu siguranță este foarte bună pentru momentele de relaxare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este o carte ușurică pe care o recomand, mai ales când vine vorba despre vacanță.

      Ștergere
  3. Coperta m-a atras de la bun inceput, pare să spună o poveste bună.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vreau și eu să citesc cartea cat de curând, o am pe lista de ceva vreme 😍

    RăspundețiȘtergere
  5. Si pe mine m-a atras coperta si dupa ce am citit si recenzia ta, m-a facut sa-mi doresc s-o citesc si eu

    RăspundețiȘtergere
  6. Am citit și eu cartea aceasta de curând și mi s-a părut drăguță. 😍😘

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred ca ar fi pe gustul meu, nu stiu de ce dar biletele pe sub banca, versuri scrijelite, etc chiar le-am trait in adolescenta. M-ai facut curioasa si trebuie sa-mi iau acrtea asta cat mai curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți-o recomand cu mare drag! Și eu cred că ti-ar plăcea.

      Ștergere
  8. Mi-a placut si mie. E o poveste relaxantă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o lectură foarte relaxantă. Mă bucur că ți-a plăcut!

      Ștergere
  9. Eu cred ca este o carte perfecta de citit pe plaja. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumim pentru recomandare! Imi place subiectul cartii! M-ai convins!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Review - Produse Base One + o manichiură reușită

Bună, dragilor!

În urmă cu puțin timp am primit de la cei de la Base One, un kit cu produsele necesare pentru a realiza o manichiură de succes. Cu alte cuvinte, acest kit conține produse de bază în realizarea unor unghii pe placul tuturor.



Nu știu câte dintre voi vă pricepeți să construiți unghii din gel și de aceea vă spun că eu nu știam că mă voi descurca atât de bine. Pasionată de frumos și de îngrijirea unghiilor sunt de când mă știu și mereu mi-am dorit să dețin produse care să mă ajute să mă descurc singură, să nu mă mai programez la manichiură, respectiv pedichiură și să cheltuiesc o sumedenie de bani pe acest proces.

Kit-ul Base One a fost și este o provocare pentru mine și datorită ambiției pe care mi-a dat-o, pot spune că am ajuns să îmi realizez manichiura de una singură. Cu îndemânarea a fost destul de greu la început, însă după construirea primelor două unghii, parcă m-am mai îndreptat și acest lucru a fost vizibil.

Ce probleme am întâmpinat? Cum să vă spun eu oare? Sunt…

Recenzie - Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee

An apariție: 2017
Autor: Parinoush Saniee 
Categoria: Literatură Universală
Colecția: Top 10
Editura: Polirom
Număr de pagini: 296




Parinoush Saniee este autoarea bestsellerului Cel care ma asteapta, roman interzis de doua ori, cea mai vinduta carte a tuturor timpurilor in Iran. 
Aniversarea a douazeci de ani ii ofera lui Shahab prilejul sa-si revada copilaria, o perioada marcata de conflictele provocate in familie de refuzul lui de a vorbi si de relatia tensionata cu parintele sau. Povestea romanului Tatal celuilalt copil contureaza, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, in care fiecare sufera, intr-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins ca datoria sa fata de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorind nevoile afective ale sotiei si copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoita sa isi sacrifice viata profesionala pentru a se ocupa de casa si de cei trei copii…

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…