Când vine vorba despre curățenie, mă declar o persoană metuculoasă, care pune, în același timp, foarte mare accent pe produsele pe care le folosește. Cu Sano Maxima , însă, ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME! Și nu glumesc când spun acest lucru! Faptul că am încercat foarte multe produse de curățare și parfumare a rufelor, îmi permite să-ți exprim o opinie clară cu privire la produsele Sano Maxima. Sincer, sunt singurele care m-au surprins plăcut, chiar dacă pe piață există mii și mii de produse. Am fost super încântată când cei de la Sano mi-au dau vestea cea bună. Care anume? Ei bine, ei mi-au propus să testez produsele Sano Maxima , iar dacă voi fi mulțumită să împărtășesc și cu voi ceea ce mi-a plăcut atât de mult la aceste produse. Chiar dacă pe piață se fac remarcate o mulțime de produse destinare spălării rufelor, Sano are ceva special. Acest ceva, de fiecare dată, mă îndeamnă să vă recomand și vouă gama pe care aceștia o au disponibilă. Și, totuși,
An apariție: 2017
Autor: Jenniffer L. Armentrout
Categoria: Literatură Universală
Colecția: Leda Edge
Editura: LEDA
Număr de pagini: 431
A trecut un an de cand Seth a incheiat o intelegere cu zeii prin care isi punea viata in slujba lor. Acum, Apollo are o misiune pentru el: Seth trebuie sa protejeze o fata frumoasa si indrazneata, dar de care nu se poate atinge. Iar aceasta noua sarcina ar putea fi cea mai solicitanta provocare de care a avut vreodata Seth parte. Josie habar nu are ce vrea de la ea acest tip nebun si sexy, dar odata cu sosirea lui, toata viata ei este data peste cap. Fie ca Josie incepe sa-si piarda mintile, fie ca o pandeste un cosmar nascut din antica mitologie. Josie nu se poate decide care este cel mai mare pericol: un titan furios care cauta razbunare sau misteriosul Seth cel cu ochii aurii- si atractia intense care mocneste intre ei…
Nicicând vacanța nu a început mai bine, decât în această vară. Nicicând nu m-aș fi gândit că o să găsesc o carte atât de "pentru mine" pe Libris.ro. Nici prin cap nu mi-a trecut că voi găsi un volum pe care îl voi adora și îl voi devora, eu nefiind adepta seriilor cu creaturi mitologice sau orice alte creaturi care țin de sfera paranormalului și al fantasy-ului. Dar acest lucru s-a întâmplat. Jenniffer L. Armentrout m-a cucerit, încă de la prima pagină. Ce tot spun! Încă de la prima propoziție. Parcă s-a creat o legătură, încă din primul moment, între mine și stilul ei de scriere, respectiv între mine și ideile pe care ea a ales să le expună cu atât de multă precizie încă de la început.
Să fie oare adevărat? Să fi găsit eu, o neiubitoare de serii ce implică mituri și conexiuni legendare, cartea perfectă? Autoarea perfectă? Să vezi și să nu crezi, asta tocmai s-a întâmplat cu volumul Întoarcerea, unul dintre cele mai calitative volume pe care eu le-am citit până în acest moment în acest an. Și cum unele cuvinte s-ar putea să fie de prisos, am să vă spun de pe acum că da, Întoarcerea va face parte din topul lecturilor pentru anul 2018! Își merită locul pe deplin și, mai mult decât atât, această carte merită a fi citită de cât mai mulți cititori.
Sunt de părere că atunci când vine vorba despre acest volum, vârsta chiar nu mai contează. De ce? Pentru că Întoarcerea este potrivită atât pentru adolescenți, cât și pentru cei trecuți de vârsta adolescenței, ea fiind un mix de sentimente și de întâmplări, care au rolul de a scoate cititorul din sfera normalului. Citind Întoarcerea, te vei antrena, inima îți va bate cu putere, iar tu vei fi precum un prizonier în propria buclă de lectură. Nu glumesc când spun că atunci când începi această carte, nu îți dorești să mai faci și altceva, ci vei fi animat doar de dorința de a citit și de a reciti pasajele preferate, replicile perfecte, respectiv vei dori să revii asupra momentelor care ți-au dat atâtea bătăi de cap și te-am marcat într-un fel anume.
Pentru fanii genului fantasy, Întoarcerea este o operă de artă, iar pentru cei care sunt doar la început de drum, aceasta va fi un adevărat uragan, deoarece va spulbera speranțe, va reintroduce altele noi și va antrena fiecare mușchi în parte. Creierul nu se va odihni, nici măcar după ce ai închis cartea, ci el va continua să creeze scenarii în acord cu cele întâmplate.
Plină de entuziasm, chiar și acum, deoarece nu îmi pot șterge zâmbetul de pe buze, vă spun că am avut parte de o poveste nemaipomenită, cu de toate. Cartea începe în forță, chiar dacă, într-o primă fază, ne va fi prezentat Seth, respectiv Apollo și legătura dintre cei doi. Înțelegerile lor și pacturile atât de bine gândite vor spori citirea cărții și astfel se va ajunge la cel de-al doilea personaj în jurul căruia se concentrează acțiunea. Aici doresc să o aduc în discuție pe Josie Bethel, o domnișoară de șaptesprezece ani, aparent normală, dar atât de specială. Trecutul ei este cel care își va pune amprenta pe un prezent nu tocmai sigur și plin de dificultăți, respectiv obstacole pe care ea va trebui să le înfrunte. Mama ei este una dintre acele persoane dragi, care nu se prezintă tocmai într-o postură perfectă, ci animată de o boală, care, veți vedea la final, nu este tocmai o boală. Aparențele s-ar putea să înșele uneori. Oare ce impact vor avea ele asupra lui Josie și asupra viitorului ei?
Cu un stil extrem de conturat în culori vii, cu o manieră deosebită de a încinge acțiunea, autoarea introduce treptat în cursul desfășurării acțiunii o serie de urcușuri și coborâșuri, dar și un nemaipomenit suspans, care se instalează instant. Chiar dacă începutul a fost mai greoi pentru mine, datorită traducerii puțin întortocheate și virgulelor care au lipsit de la locul lor, cartea s-a dovedit a fi, pe parcurs, exact lectura perfectă pentru o zi de vară. Spun acest lucru, deoarece nu este o lectură grea, care să solicite prea multe documentării, ci merge pe acel tipar lejer, relaxant, dar frumos și atât de incitant și acaparator. Cred că niciodată nu am fost atât de atașată de niște personaje într-o serie fantasy. Cred că nu am mai așteptat niciodată cu atât de mult suspans consecințele unor alegeri. Întoarcerea, însă, m-a ademenit și chiar m-a acaparat, făcându-mă să văd doar într-o direcție. Chiar dacă timpul nu mi-a permis să lecturez cartea într-o zi (așa aș fi făcut, dacă dispuneam de suficient timp), pot să vă spun că foarte greu am lăsat-o din mână. Și atunci obligată, oarecum, deoarece era necesar să mă pregătesc pentru diferite testări. Cu toate acestea, am dus lectura la final într-un ritm destul de alert, pentru că simțeam că nu mai rezist până mâine sau până peste câteva zile pentru a afla tot ceea ce urma să se întâmple. Și tocmai din acest considerent, am luat parte la o adevărată poveste de dragoste și de luptă dintre Seth și Joe, dar și dintre cei doi și inșii care îi doreau răul lui Joe.
Jenniffer L. Armentrout a știut perfect cum să își construiască personajele și a făcut-o într-un mod destul de discret, deoarece ele tind a fi, pe alocuri, secretoase și pline de surprize. Suspansul, să nu mai zic, a fost ca la el acasă și de aceea cred că mi-am dorit atât de mult să aflu destinul lui Joe, dar și viitorul lui Seth.
Seth și Joe sunt personajele perfecte. M-am îndrăgostit de ambii! I-am iubit pe ambii, tocmai pentru că au fost atât de dedicați, tocmai pentru că Seth a fost atât de atent cu Joe, iar Joe, uneori, atât de cu capul în nori (în dragoste).
Relația dintre ei mi s-a părut a fi una necesară, o relație de amiciție, dar și de dragoste, care a trebuit să treacă peste foarte multe impedimente. Cu alte cuvinte, viața de ființă mitologică nu este ușoară. Să ai grijă de Joe, poate fi o provocare. Să nu fii cu ochii pe Seth, poate fi un blestem. Lupta pentru supraviețuire. dar și Apollo sunt elementele care furnizează energie din toate părțile. Titanii, străjerii, umbrele. Ele aduc acea notă intrigantă și plină de suspans de care orice carte are nevoie.
Și după cum am menționat anterior. Întoarcerea nu este doar o carte de dragoste care urmărește relația dintre Seth și Joe, ci și o carte de acțiune, care surprinde în prim-plan o luptă, o luptă pe viață și pe moarte. Dacă tu ai afla că nu ești muritor și că ai un tată zeu, cum ai reacționa? Viața ar deveni o provocare sau ar fi chiar un blestem? Joe trece printr-o serie de schimbări, care o vor desprinde de cotidian și o vor introduce într-o lume a nemuritorilor, a zeilor și a umbrelor. Cât timp va rezista? Dacă va rezista? Alături de Seth, ea poate trece prin multe, dar îi va fi acesta alături? Își va respecta angajamentul făcut în fața lui Apollo? O va proteja? Când umbrele pun stăpânire chiar și peste cel mai sigur loc, este greu de intuit dacă viața unui va fi sau nu curmată. Într-o lume ca aceasta, totul este posibil.
Dincolo de aparențe, există putere, iar dincolo de putere, se prevede o serie amănunțită de antrenamente și de pregătire. Prin Seth, Joe poate deveni mai puternică. Dar își dorește ea asta?
Într-un univers folosit atât de des în cărțile fantasy, nu aș fi crezut că se mai poate așterne ceva nou. Într-un cadru care implică nemurirea, nu m-aș fi gândit că ar mai exista noutăți, dar, iată, Jenniffer L. Armentrout a reușit să mă surprindă și nu doar prin stilul ei, ci și printr-o imaginație care m-a ținut pe jar minute și chiar ore în șir. Vă provoc și pe voi să pătrundeți în această lume, din care puteți ieși doar prin propria ușă construită. Vă provoc și pe voi să vă lăsați în mâinile tentației. Oare cine va rezista să nu aibă vreun preferat? Există vreun cititor căruia să nu îi fi plăcut acest volum?
Cât despre mine, sunt sigură de câteva lucruri. Mi-a plăcut Întoarcerea mai mult decât mă așteptam. M-am îndrăgostit de personaje fictive atât de bine conturate. O iubesc, de asemenea, pe această autoarea pentru talentul de care dă dovadă și pentru imaginația care atinge cote alarmante ale pasiunii. Îmi doresc să citesc cel de-al doilea volum și tot ceea ce ține de serie. Primul volum a fost absolut minunat. Ca urmare, n-am cuvinte suficiente pentru a-mi expune toate gândurile și asta într-un mod cât mai corect față de voi, fără a vă oferi spoilere.
Jenniffer L. Armentrout și-a pus și asupra mea amprenta! Ce pot eu să fac mai departe? Nu pot decât să recomand această carte tuturor cititorilor! Întoarcerea merită toate laudele posibile!
Pe voi v-am convins? V-ar plăcea să citiți această carte?
Am citit și eu de L. Armentrout ceva, cred că citisem primele 3 volume din seria aia Lux, sau cum se chema. Este o autoare drăguță, not really my kind, dar o lectură ușoară și light mereu e binevenită. Spor la citit!
RăspundețiȘtergereEu n-am citit încă seria LUX. O să o încerc, să văd cum este!
ȘtergereMersi de vizită! Lecturi frumoase să ai!
Omg ce m-a prins descrierea ta si recenzia asta. Am sa imi comand si eu cartea pentru ca e foarte pe gusturile mele 😍
RăspundețiȘtergereFoarte detaliată recenzia ta, se vede că ai savurat această carte! Am s-o adaug în lista mea de lectură.
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult pentru apreciere! Îți recomand acest volum cu mare drag!
ȘtergereFoarte faina recenzia , si cartea ma atrage ce-i drept.
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult! Îți recomand cartea cu mare drag!
ȘtergereChiar eram in cautarea unei carti 😍 imi place recenzia, o sa o citesc si eu
RăspundețiȘtergereCu drag ți-o recomand! Mă bucur că îți place recenzia! Pupici!
ȘtergerePare o carte tare interesanta, in plus si subiectul este foarte intrigant. Multumim pentru recenzie.
RăspundețiȘtergereEste o carte foarte frumoasă! Mi-a plăcut tare mult!
ȘtergereMulțumesc și eu pentru vizită!
Interesanta povestea, am sa o caut și eu să o citesc. 😍
RăspundețiȘtergereSper să îți placă! Eu zic că merită!
ȘtergereAceasta carte este cu siguranta pe placul meu, ma mir ca nu mi-am comandat-o pana acum. Cat de curand se va lansa si urmatorul volum, atunci o voi lua si eu.
RăspundețiȘtergereDaaa. Am văzut și eu că urmează să apară și cel de-al doilea volum!! Abia aștept!
ȘtergereAr trebui sa incerc să citesc și eu fantasy, poate m-ar prinde.
RăspundețiȘtergereEu cred că această carte ți-ar plăcea!
ȘtergereOh da! M-ai convins! Actiunea este tare interesanta si ador acest tip de carti! :)
RăspundețiȘtergereMă bucur să aud asta! Îți recomand cu mare drag cartea!
ȘtergereDa, mi-ar placea sa o citesc. Toate cartile de dragoste sa apeleze la mine!
RăspundețiȘtergereOooo:)) ce bine a sunat asta! Dacă o citești, să îmi spui cum ți se pare!
ȘtergerePare o carte interesanta. Mi ar placea sa o citesc
RăspundețiȘtergereȚi-o recomand cu mare drag!
ȘtergereSuper recenzia! Deși aceste cărți nu sunt deloc pe genul meu, să știi că m-ai făcut să mă gândesc că ar fi frumos să o citesc!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult! Eu zic că merită să încerci!
ȘtergereÎmi place ca ai scris cu mult patos aceasta recenzie deci sunt sigura ca ai savurat cu adevărat cartea. Tocmai din acest motiv mi-ar plăcea sa o citesc.
RăspundețiȘtergereMă bucur că ți-a plăcut recenzia. Acest volum chiar merită a fi citit.
ȘtergereȚi-l recomand cu drag și,mai mult decât atât, sper să te încânte.
Sună bine cartea, cred că m-ar capitiva, mai ales că e și autorul atât de lăudat. 😘
RăspundețiȘtergereDa, autoarea este super lăudată și cunoscută! Îți recomand și ție volumul, sper să îți placă! 😗😗
ȘtergereSe vede ca ești extrem de incantata de carte și sa știi ca recenzia ta m-a făcut s-o citesc și eu
RăspundețiȘtergereChiar foarte încântată. Abia aștept cel de-al doilea volum.
ȘtergereMă bucur că te-am determinat și pe tine s-o citesti. Aștept păreri!
Cred ca mi-ar placea o astfel de carte, poate o s-o citesc si eu curand.
RăspundețiȘtergereSper să îți placă!
ȘtergereNu am citit cartea, însă m-ai convins rapid datorită recenziei realizate de tine și cred că o voi citi curând.
RăspundețiȘtergere😇
ȘtergereNu am citit cartea, însă m-ai convins rapid datorită recenziei realizate de tine și cred că o voi citi curând.
RăspundețiȘtergereȚi-o recomand cu mare, mare drag!
ȘtergereSi mie imi plac cartile de la Leda Edge, ma atrage recenzia ta si subiectul cartii, cred ca e pe lista mea de citit in vacanta asta.
RăspundețiȘtergereȚi-o recomand cu mare drag!!! 😇
Ștergere