Treceți la conținutul principal

Cu Sano Maxima ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME!

Când vine vorba despre curățenie, mă declar o persoană metuculoasă, care pune, în același timp, foarte mare accent pe produsele pe care le folosește. Cu Sano Maxima , însă, ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME! Și nu glumesc când spun acest lucru! Faptul că am încercat foarte multe produse de curățare și parfumare a rufelor, îmi permite să-ți exprim o opinie clară cu privire la produsele Sano Maxima. Sincer, sunt singurele care m-au surprins plăcut, chiar dacă pe piață există mii și mii de produse.  Am fost super încântată când cei de la Sano mi-au dau vestea cea bună. Care anume? Ei bine, ei mi-au propus să testez produsele Sano Maxima , iar dacă voi fi mulțumită să împărtășesc și cu voi ceea ce mi-a plăcut atât de mult la aceste produse. Chiar dacă pe piață se fac remarcate o mulțime de produse destinare spălării rufelor, Sano are ceva special. Acest ceva, de fiecare dată, mă îndeamnă să vă recomand și vouă gama pe care aceștia o au disponibilă. Și, tot...

Recenzie - Hai să de Diana Sârbu

Hai să

Autor: Diana Sârbu
Editura: Necunoscută
Categoria: Literatura română
Apariție: Mai 2017
Număr de pagini:

Capitole:
1. Hai sa invatam din trecut
2. Hai sa ne prefacem ca nu ne cunoastem
3. Hai sa nu ne mai amintim
4. Hai sa spunem adevarul
5. Hai sa nu judecam
6. Hai sa invatam sa iertam
7. Hai sa fim
8. Hai sa gandim pozitiv
9. Hai sa facem o lista
10. Hai sa alegem un drum
11. Hai sa traversam un pod
12. Hai sa dam gres
13. Haos
14. Hai sa alegem cine vrem sa fim cu adevarat
15. Hai sa ne amintim
16. Hai sa gasim adevarata semnificatie a lucrurilor
17. Esecuri
18. Hai sa...
19. Hai sa nu ne umplem viata de regrete, ci de amintiri frumoase
20. Hai sa deschidem larg ochii
21. Hai sa nu judecam un om care plange
22. Monologul interior
23. Hai sa invatam sa deosebim oamenii si sentimentele
24. Despre fericirea artificiala si cea naturala
25. Cine sunt eu?
26. Misterul fiintei umane
27. Hai sa nu mai amanam totul pe maine
28. Hai sa oprim timpul
29. Un ultim ,,hai sa"

Viața este acel ceva pe care îl înțelegi, doar în momentul în care ai trecut prin peripeții, prin experiențe mai mult sau mai puțin plăcute. Viața este cea de care ar trebui să ne bucurăm, chiar dacă uneori ne lovește puternic, precum o tornadă pe nepusă masă. Ea este cea pe care ar trebui s-o prețuim, chiar și atunci când simțim că nu mai facem față și, totuși, experiențele nefaste ne fac mai puternici. Ele ne dau puterea să luptăm, să dăm ce este mai bun din noi și să vedem viața cu alți ochi. Să o vedem cu ochii minții și ai sufetului, să o percepem ca fiind un dar, să nu o pierdem din vedere și să-i dăm importanță, să o trăim. 
În ceea ce privește cartea " Hai să...", vă pot spune faptul că prin paginile ei constituie un amalgam de emoții și trăiri simțite profund de către autoare. Cum la o vârstă fragedă, amăgirile, remușcările, emoțiile, gândurile sunt mult mai intense, este de înțeles recurgerea Dianei la o astfel de scriere ce reprezintă, până la urmă, o povestioară surprinzătoare de adevăr și trăiri obișnuite, care ar putea face parte din trecutul nostru. Pe de altă parte, sunt tentată să cred că, această carte nu se raportează doar la trecut, cu poate fi și un avertisment pentru cei care sunt la început de drum.
Modul în care sunt relatate gândurile nu este deloc întâmplător, ci, mai degrabă, acesta este felul prin care cititorului i se oferă prilejul de a se identifica cu personajul care poate fi oricare dintre noi.
Referitor la capitole, acestea poartă titluri semnificative și povești, oarecum, diferite. În primul rând, ca gând principal va fi trecutul. Datorită lui putem înțelege o sumedenie de lucruri, de la greșeli la năzbâtii și reușite, care ne-au format personalitatea. Când simți că el te amăgește prea mult, sfatul este să îl dai uitării și, totuși, dacă el nu era, dacă greșelile nu existau, viitorul ar fi fost la fel de monoton, prezentul la fel, surprinzându-te în aceeași ipostază, stagnând și neînvățând nimic care să te facă să evoluezi.

" Hai să privim viitorul ca pe o nouă provocare.
Hai să ne simțim responsabili pentru alegerile noastre și să nu aruncăm vina pe umerii unor oameni prea îngreunați.
Hai să nu învinovățim timpul pentru ceea ce nu am fost noi capabili să schimbăm.
Hai să ne privim în oglindă cu demnitate. Să vedem în reflexia din fața noastră o persoană puternică, nu o marionetă rămasă demult fără păpușar, abandonată pe un fapt al unui local părăsit.
Hai să avem puterea de a iubi pe cei care nu o pot face. Pentru că fiecare în parte merită iubit, indiferent de ce poziție socială are sau ce părere are despre tine. "

" Trecutul este cel mai bun profesor. Adesea ne oferă lecții, iar noi le ignorăm pe cele mai importante, crezând că sunt simple amintiri ce țin de trecut și nu mai contează. Adesea, trecutul reprezintă personalitatea noastră de atunci. Amintirile ne fac să realizăm că nu am fost întotdeauna așa, cum suntem acum. Nu am gândit mereu așa, nu am avut întotdeauna aceleași preferințe. " 

Diana Sârbu ne îndeamnă, de asemenea, să spunem mereu adevărul, chiar dacă acesta s-ar putea să doară. Este adevărat faptul că este greu uneori să fii direct și la subiect, lejeritatea evidențiindu-se în eschivare. Cu gândul de a nu răni pe cineva prin adevăr, mulți dintre noi preferăm să nu-l spunem, ci să-l ocolim, crezând, astfel, că vom scăpa basma curată. Mi-au plăcut subiectele la care autoarea s-a gândit să le consemneze, deoarece sentimentele transpuse acolo pot să fie animatoare pentru fiecare dintre noi, însă aceasta nu alege doar să ne povestească ceea ce crede ea despre anumite idei de viață, ci prin cuvinte puține, dar sincere, reușește să ne dea o serie de sfaturi de care să ținem cont, indiferent de vârsta la care ne aflăm. Poate că experiența de viață nu a purtat-o pe meleaguri foarte îndepărtate, însă este demn de apreciat faptul că din puținul ei, din experiențele acumulate, împărtășește și cu noi, nutrind speranța că poate un cuvânt sau mai multe se vor transforma într-un scai, care să se lipească de inimă.
Nu sunt adepta acestor cărți, însă pot să spun că această carte este una destul de drăguță. Este o lectură care nu mi-a creat disconfort, ci a venit să mă avertizeze că trebuie să rămân pe calea pe care am pornit-o.
Există mai multe aspecte care mi-au plăcut, de aceea o să amintesc și ideea care susține faptul că din greșeli, omul învață. Poate se cunoaște valabilitatea acestei premise, care uneori ne mustră, alteori ne alină, depinde de situație.

" Hai să dăm greș, pentru că atunci când o facem, vom ști că putem încerca din nou.
Hai să dăm greș doar pentru a o lua iar de la început.
Hai să dăm greș pentru a le arăta oamenilor că nu ne este frică de eșec.
Hai să dăm greș și să spunem că am reușit.
Hai să dăm greș pentru a începe o nouă viață mai bună. " 

Precum ceea ce v-am prezentat anterior, așa mai există o multitudine de alte gânduri consemnate care vin ca sfaturi sau ne pun pe noi în diferite ipostaze.
În ceea ce privește complexitatea cărții, consider că multe idei ar putea fi mult mai amplu dezvoltate pentru  a transmite emoții mai puternice, pentru a da cititorului prilejul de a gândi situația respectivă și nu a trece doar cu privirea peste câteva cuvinte. Mi-ar fi plăcut să fie o altfel de poveste la mijloc, nu o înșiruire de propoziții care tind să constituie o carte precum De vorbă cu Emma.  Am vaga impresie că aceasta a fost și sursa de inspirație, însă nu e nimic greșit. Pe mine, sincer, nu mă prea prind astfel de cărți, nu îmi transmit emoții puternice, dar vin ca o lectură ușoară pe timp de vară sau într-o perioadă în care am chef să citesc ceva mult mai lejer.
Ce nu v-am spus că îmi place este faptul că la începutul oricărui capitol se află câte un citat scris de către o minte inspiraționistă, iar pe baza acestora sunt conturate idei. Pe lângă aceste idei, există și o poveste, vagă, dar există care poartă cititorul pe îndepărtate tărâmuri, punându-l astfel față în față cu multe situații precare, dificile sau, de ce nu,  cu situații demne de păstrat în amintire.
Am încercat să îmi exprim părerea despre această carte, cât de sincer am putut, iar de aceea țin s-o recomand tuturor celor care au nevoie de o lectură mai ușoară, dar și celor care au îndrăgit cartea De vorbă cu Emma, deoarece cele două seamănă foarte bine.

Mulțumesc, Diana Sârbu pentru exemplarul oferit spre recenzare!
Cartea poate fi achiziționată cu doar un click aici.

Steluțe:






Comentarii

  1. Hmm.. Nu cred ca este pe placul meu acest gen de carte. Oricum, te felicit pentru asemănările pe care le-ai făcut. Doar de aici se poate observa lectura vasta de-a lungul timpului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da.. seamana foarte mult cu De vorba cu Emma. Totusi, am citit acea carte demult si mi-a placut pe vreme aceea. Cu timpul, gusturile s-au diversificat.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Am vizionat Split. Ce impresii mi-a lăsat?

Split. Impresii. Parcă mă aflu mereu într-o continuă căutare. De această dată, m-am gândit să aleg un film, pe care să nu-l vizionez doar de dragul de a mai adăuga încă un film pe care să îl trec alături de altele.  Având puțin timp liber, dar fiind, totodată, puțin obosită, aveam nevoie de ceva care să mă țină trează, să mă facă să vreau să continui ce am început.  Întâmplător, cu ceva vreme în urmă am dat peste o secvență din acest film Split . Din câte știu eu, acest film a fost creat după cartea Mințile lui Billy Milligan . Nu știu dacă este adevărat, însă la baza acestora se află un personaj care suferă de personalitate multiplă.  Evident, subiectul este unul sensibil și de aceea am decis că acesta este filmul pe care trebuie să îl vizionez. Ca personaj principal îl avem pe actorul  James McAvoy , care îl film se prezintă sub numele de Kevin Wendell Crumb .  Acesta a fost diagnosticat ca având personalitate multiplă sau, din câte am înț...

Profesionalismul se definește prin AIA Proiect

-Dragilor, pentru următoarea săptămână vă propun o temă care pentru unii dintre voi va fi ușoară, iar pentru ceilalți va reprezenta o provocare. Despre ce este vorba? Tema este simplă: AIA Proiect. Vă rog să vă documentați cât de bine puteți și să realizați o lucrare cât mai complexă despre membrii AIA Proiect, despre ceea ce înseamnă acest concept și orice alte detalii referitoare la proiectare.  Cel care va realiza cel mai bun proiect, fie scris, fie sub formă de document, va avea posibilitatea de a avea o carieră în acest domeniu, mai ales că în urma rezultatului, unul dintre voi va sta în compania echipei AIA Proiect pentru a căpăta cât mai multă experiență și a învăța bazele proiectării. -WOW! Aceasta a fost prima mea reacție! -Domnișoară Oțet, aveți vreo întrebare? Vă văd tare mirată. -Sunt chiar fascinată, dacă pot să afirm acest lucru. Totodată, această temă mi se pare o provocare, dar și o oportunitate perfectă de a învăța de la profesionaliști. -Este drept!...

Recenzie - Tu de Caroline Kepnes

Tu Autor: Caroline Kepnes Editura: Herg Benet Colecția: Passport , Literatură străină Număr de pagini: 447 Atunci când o tânără și frumoasă scriitoare aspirantă intră în librăria din New York în care lucrează Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine în situația lui: îi caută pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit. Este doar o singură Guinevere Beck în întreaga metropolă. Ea are un profil public de Facebook și postează pe Twitter neîncetat, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe: se recomandă pur și simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuiește pe Bank Street și va fi la un bar din Brooklyn diseară – locul perfect pentru o întâlnire „întâmplătoare”. Pe măsură ce Joe capătă în mod invizibil și obsesiv controlul asupra vieții lui Beck, el orchestrează o serie de evenimente pentru a se asigura că Beck nimerește în brațele lui primitoare. Trecând de la statutul de hărțuitor din umbră la cel de iu...