Treceți la conținutul principal

Recenzie - Natașa, bărbații și psihanalistul de Natașa Alina Culea

Natașa, bărbații și psihanalistul 

Autor: Natașa Alina Culea
Editura: Librex Publishing
Data apariției: August 2016
Număr de pagini: 233


Există momente în viață când treci prin clipe grele, clipe în care ochiul tău nu mai percepe nicio rază de soare, însă dacă soluțiile în rezolvarea problemelor păreau a fi atât de departe, în momentul de față eu pot să vin să îți spun că nu ți-ai imaginat cât de aproape sunt, de fapt.

Natașa Alina Culea este acea autoare care are puterea de a crea ceea ce își propune. Ea este cea care te trezește la realitate prin operele ei, opere care pot fi asemănate cu posibilitatea spre un nou început.

Ce pot să spun mai mult, decât faptul că această autoare este un psiholog priceput? Prin cartea sa Natașa, bărbații și psihanalistul, ea reliefează o sumedenie de întâmplări, care, până la urmă, vin să ne ajute pe noi ca persoane. Opera ei este un echivalent al încrederii în sine, un stimulent pentru ceea ce înseamnă curaj și o scară spre ceva mai bun, mai calitativ.

Indiferent de starea pe care o ai, indiferent de experiența de viață, acest volum va fi  binevenit, chiar dacă, inițial, nu pare ceva wow. Opera se dovedește a fi mai mult decât atât.

Natașa, bărbații și psihanalistul este mai mult decât o carte. Pot spune că volumul acesta este perceput de mine ca fiind un bagaj de experiențe, un bagaj în care s-au depozitat atât lucruri plăcute, cât și lucruri cu un grad de dezamăgire și tristețe ridicat.

Cum reușește Natașa să ne încânte și de această dată? Simplu. Prin opera ei ea reușește să trezească acel potențial pe care fiecare îl avem, însă nu îl folosim.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care autoarea a abordat această carte, subiectul fiind unul atât de comun și, totuși, atât de profund.

Este adevărat faptul că ceea ce ne prezintă ea, experiențele trăite de personajul principal Natașa, nu este ceva nemaiauzit, ci, dimpotrivă, este ceva foarte comun. Astfel, aflăm că Natașa este dezamăgită de foarte multe personalități masculine.

Experiența ei de viață, ceea ce trăiește și nu numai este mai mult decât dureros, iar autoarea a introdus în inima protagonistei săgeți fără milă.

Odată cu ea, parcă și cititorul are tendința de a suferi, de a simți ceea ce ea simțea la momentul respectiv. Este evident, deci, că protagonista a fost aleasă cu foarte mare atenție, tocmai pentru că ea are puterea de a exterioriza și de a ne transmite ceea ce este rău și ceea ce este bine. Prin prisma personalității ei trăim tot ceea ce ea trăiește, noi fiind adevărați martori la ceea ce înseamnă viață.

" - Nu toată lumea este interesată de propria-i valoare... oricum, n-avem dreptul să judecăm pe nimeni. " 

Modul în care Natașa alege să transmită anumite informații este subtil și consemnat prin prisma dialogurilor. Aceste convorbiri dintre protagonistă și apropiații săi facilitează lectura propriu-zisă și, totodată, orice afirmație vine precum un avertisment.

Nu este lipsită de importanță nici premisa că autoarea nu a ales întâmplător numele personajului principal. Eu tind să cred că prin această Natașa din carte, ea a reușit să exteriorizeze și să transmită anumite trăiri, întâmplate poate în trecut, dar din care s-a învățat foarte mult.

Acest aspect m-a încântat și mi s-au părut semnificative versurile pe care eroina le-a creat ori de câte ori a simțit nevoia de a se exterioriza. Poeziile sunt potecile perfecte pentru a evada dintr-un cotidian nefericit, fără nimic nou.

Natașa Alina Culea are tendința de a impresiona, iar cu mine i-a ieșit de minune acest lucru. Ritmicitatea propozițiilor, informațiilor oferite mi-au deschis apetitul pentru tot ceea ce înseamnă operă calitativă. Ea m-a determinat să îmi doresc să lecturez și celelalte volume pe care le-a scris și, mai mult decât atât,  m-a determinat să simt fiacre emoție pe care a pus-o în cuvintele așternute pe foaie.

În ceea ce o privește pe eroina noastră, normalitatea ei atinge cote maxime, chiar dacă viața îi este presărată cu despărțiri la tot pasul. Se înțelege datorită experiențelor că nimic nu este întâmplător, iar fiecare bucată ruptă din inima ei a făcut-o mai tare, mai puternică și mai grijulie cu sine, chiar dacă la început durerea nu putea fi exprimată în cuvinte.

Într-o altă ordine de idei, trebuie să vă spun că există multe aspecte pozitive în ceea ce  privește Natașa, bărbații și psihanalistul. Aceste aspecte mă pot determina să vorbesc la nesfârșit despre acest volum, însă vreau să las și pe cei care doresc să citească, să descopere fiecare colțișor al inimii protagonistei.

Pentru mine sunt relevante și prieteniile legate de-a lungul anilor cu anumite persoane. Natașa vine în întâmpinarea noastră și evidențiază relațiile strânse în care s-a angajat. Prietenele ei îi sunt mereu aproape, îi întind mâna pentru a o ajuta și sfaturile nu contenesc să se sfârșească din gura lor.

Când, însă, puterile ajung la cel mai mic grad, Natașa simte nevoia de a se exterioriza mai mult, de a povesti despre ceea ce i se întâmplă. Ea nu ne relatează doar nouă ceea ce trăiește, ci, treptat, ajunge să se destăinuie în fața psihanalistului Damian.

Cât de mult o va ajuta acesta?

"- Ana, până la urmă asta este, când facem sacrificii pentru o relație, o facem pentru că vrem noi, nu putem să îi acuzăm pe ei pentru asta, ulterior. Ca să nu mai vorbim de faptul că o relație nu ar trebui să presupună sacrificii, nu e normal să intrăm în ea cu statut de victimă, nu?... spun eu gânditoare." 

Relevante sunt cuvintele pe care protagonista le gândește, dar oare chiar așa să fie? Ce o determină pe ea să gândească în acest fel?

Când dezamăgirile nu contenesc să apară, iar fericirea nu se mai face cunoscută, inima Natașei începe să se întristeze. Ce o mai poate ajuta să scape de atât de multă durere?

Mi-a plăcut modul în care autoarea a inserat fiecare relație ca fiind o dezamăgire și asta doar pentru a o antrena pe eroina noastră, doar pentru a-i arăta că, de fapt, totul depinde de ceea ce deține, de ceea ce este.

Eu o asociez, momentan, pe Natașa Alina Culea cu un psiholog, un psiholog care lucrează prin ceea ce scrie. Totodată, ea planifică totul după bunul plac pentru a ajunge, într-un final, la o concluzie, la un răspuns care, aparent, era chiar lângă tine.

Oare protagonista Natașa va descoperi în propria-i persoană, ajutorul pe care l-a căutat atât de mult timp? Cât de departe să fi căutat? Ajutorul ei se află atât de aproape sau extrem de departe?

Natașa, bărbații și psihanalistul este o operă pe care toți ar trebui să o citim, mai ales în acele momente în care viața tinde a-ți aduce doar necazuri. Neîncrederea va fi alungată prin intermediul acestei lecturi, iar încrederea va răsări precum un soare în zorii dimineții.

Când Natașa ajunge să scrie, poate din proprie experiență, ea ajută pe toți cei care au curajul de a o descoperi. Pornind cu pași domoli printre rânduri de poveste, am descoperit că ceea ce caut, de fapt, se află în mine.

Tu cât de dornic ești în a-i descoperi povestea Natașei? Să fie, oare, orice rău spre bine?

Natașa, bărbații și psihanalistul reprezintă un amalgam de trăiri nefericite, care, până la urmă, se încheie într-o manieră deosebit de spectaculoasă. Nimic nu este întâmplător, însă când vine vorba de Natașa. Toate poveștile ei sunt o învățătură.

Profunzimea care stă la baza acestui volum nu este deloc întâmplătoare, în condițiile în care autoarea și-a dorit ca cei care pătrund în tainele acestei cărți să nu rămână imuni sau reci cuvintelor. Pentru mine, Natașa, bărbații și psihanalistul a fost profesorul venit la timpul potrivit, un profesor care nu te mustră și îți arată calea spre încrederea în sine. Acest volum își deschide coperțile pentru a-ți arăta drumul spre fericire, spre acea fericire pe care, involuntar, o încătușezi fără milă.

Durere, dezamăgire, neîncredere. Și tu te-ai confruntat cu ele, nu? Peste câte dintre ele ai reușit să treci?

Fii pregătit pentru a învăța de la cei mai buni și nu uita că tu ești protagonistul în această carte.

Mulțumesc, Natașa Alina Culea și Librex Publishing pentru exemplarul oferit spre recenzare.
Pentru doritori, volumul se poate achiziționa cu doar un click aici.

Lectură plăcută!

Comentarii

  1. Wow! Cred că la un moment dat fiecare o să avem nevoie de acest stimulent, în cazul de față, această carte.
    Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este! Pe mine m-a ajutat foarte mult. A fost lectura potrivită pentru un moment nu tocmai fericit.
      Îți mulțumesc și pentru apreciere!

      Ștergere
  2. Pare o carte foarte placuta pentru un weekend relaxant! Mi-ar face placere sa o citesc, iar recenziile tale sunt foarte bune! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ți-o recomand cu dragă inimă! Țin să îți mulțumesc și pentru apreciere!

      Ștergere
  3. Pare foarte draguta cartea. Cred ca trebuie pusa pe wishlist 😁

    RăspundețiȘtergere
  4. Pare o lectura usoara si indeajuns de captivanta pentru noptile acelea cand somnul nu vine asa usor, dar nici nu vrei sa te obosesti cu idei abstarcte si complicate. Imi plac mult cartile despre relatii si despartiri :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He he:)) Despre asta este vorba, însă trebuie văzut dincolo de aparențe.

      Ștergere
  5. Felicitari pentru recenzie, mi-ai starnit atentia fata de carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am reușit să fac asta!
      Îți mulțumesc și pentru aprecierea făcută!

      Ștergere
  6. Nu am citit nimic de la aceasta autoare, cartea insa ma intriga!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur ca promovezi scriitorii romani si cred ca tot la tine pe blog am citit un interviu cu aceasta scriitoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi place in mod deosebit cum scrie Natasa, am prezentat si eu aceasta carte pe blogul meu, daca esti curioasa sa citesti parerea mea. Avem destule puncte comune in apreciere vad. :) Frumoasa prezentarea.

      Ștergere
    2. Da. Eu am realizat un interviu aici pe blog
      Mă bucur că ți-ai amintit!

      Ștergere
    3. Anasylvi îți mulțumesc! Cu drag arunc o privire!

      Ștergere
  8. Psihanaliza m-a interesat indeaproape la un moment dat, asa, ca un fel de a descoperi ceva nou pentru a te cunoaste mai bine pe tine insati. M-ar interesa asa o carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am ajuns la sufletul tău. Ți-o recomand cu drag!

      Ștergere
  9. Trec și eu această carte pe listă. Cred că va fi folositoare în acele momente mai dificile ale vieții, când încrederea mă părăsește.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Review - Produse Base One + o manichiură reușită

Bună, dragilor!

În urmă cu puțin timp am primit de la cei de la Base One, un kit cu produsele necesare pentru a realiza o manichiură de succes. Cu alte cuvinte, acest kit conține produse de bază în realizarea unor unghii pe placul tuturor.



Nu știu câte dintre voi vă pricepeți să construiți unghii din gel și de aceea vă spun că eu nu știam că mă voi descurca atât de bine. Pasionată de frumos și de îngrijirea unghiilor sunt de când mă știu și mereu mi-am dorit să dețin produse care să mă ajute să mă descurc singură, să nu mă mai programez la manichiură, respectiv pedichiură și să cheltuiesc o sumedenie de bani pe acest proces.

Kit-ul Base One a fost și este o provocare pentru mine și datorită ambiției pe care mi-a dat-o, pot spune că am ajuns să îmi realizez manichiura de una singură. Cu îndemânarea a fost destul de greu la început, însă după construirea primelor două unghii, parcă m-am mai îndreptat și acest lucru a fost vizibil.

Ce probleme am întâmpinat? Cum să vă spun eu oare? Sunt…

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…

Confesiunea unui preot de Sierra Simone - Impresii

Editura: Bookzone
An apariție: 2019
Autor: Sierra Simone
Număr de pagini: 352


Nu vrem să îți creăm așteptări false. În Confesiunea unui preot nu vei găsi o mărturisire religioasă și nici calea spre mântuire. Dar ce vei găsi, cu siguranță te va lua pe nepregătite! Tabuul este dus la un cu totul alt nivel, scenele erotice sunt desprinse din cele mai întunecate fantezii, dar condimentul esențial, în cele din urmă, este povestea unică de iubire, o iubire interzisă. Tyler are 29 de ani, este preot și are parohia lui de 3 ani. A jurat celibat și legământ față de Dumnezeu și de atunci a reușit să-și înfrâneze toate pornirile omenești. Până apare EA. Poppy. O tânără cu buzele roșii, senzuale, ce-i fură mințile pe nevăzute. La propriu. În confesional. Când iubirea vine îmbrăcată în ispită, cum poți să-i reziști? 

Dragii mei, Bookzone vine, de această dată, în întâmpinarea noastră cu o premieră. Cu prima carte tradusă! Este vorba despre Confesiunea unui preot, o carte asupra căreia și în momentul de…