Când vin acasă...o citesc și o recitesc pe...Natașa Alina Culea - A good book has no ending

"Good books don't give up all their secrets at once.". - Stephen King 

Nu știu cum ați fost voi când ați fost studenți, nu știu dacă vouă vă era dor de casă sau nu, însă eu am avut perioade în care făceam câte o vizită pe acasă, poate o dată la trei-patru luni, chiar dacă stau la puțin peste 53 de kilometri față de casă. Fiind studentă la Cluj, acesta mi-a deschis o mulțime de portițe, mi-a oferit posibilitatea de a-mi ocupa timpul cu ceva, astfel că, fără să-mi dau seama, treceau luni și eu tot la Cluj mă aflam.

Am povestit cu o grămadă de cunoștințe, care mi-au comunicat faptul că la ei, mutarea la Cluj, s-a manifestat exact în sens opus. Adică? Fiind într-un oraș nou, neavând prea multe cunoștințe, este normal ca la final de săptămână să-ți dorești să mergi acasă și, mai apoi, cu trecerea timpului, să rărești aceste vizite. Ei bine, văd că în cazul meu nu este așa. deși acest lucru are perioade când se manifestă cu regularitate, astfel că oscilez între a rămâne la Cluj și a merge acasă. 

Ceea ce vreau eu să spun, de fapt, cu acest articol este că, de cele mai multe ori, este normal să mergi acasă pentru că acolo te atrage ceva. Mergi cu diferite motive, cum ar fi să-ți revezi părinții, bunicii, să-ți mai petreci timp cu ei, cu prietenii tăi, să revezi locurile natale sau chiar să faci plimbări, care să-ți readucă aminte de MICUL TU. De cel de altă dată, care avea o vârstă fragedă.

În ceea ce mă privește, am observat un mic detaliu pe care l-am contorizat de fiecare dată. Nu știu cum se face, dar mie, repetarea continuă a aceluiași lucru, îmi creează o stare de monotonie. Și s-ar putea să fie valabil și în cazul vostru. Ce m-a surprins pe mine, de fapt, este atitudinea pe care o manifest față de o autoare și față de cărțile ei în momentul în care sunt acasă, în camera mea sau în curte pe un șezlong, admirând apusul. 

Natașa Alina Culea este autoarea care mă întâmpină de fiecare dată când vin acasă. Nu fizic, prin prezența ei, ci prin cărțile pe care le dețin de la ea. Cărțile ei, se pare, Marat, respectiv Natașa, bărbații și psihanalistul, și-au făcut treaba. Ele și-au lăsat amprenta asupra sufletului meu și de fiecare dată când privesc biblioteca, parcă mă cheamă. Mă cheamă să le recitesc, să mai arunc un ochi, să dau, din nou, frâu liber gândurilor și sentimentelor care m-au animat de-a lungul capitolelor parcurse în momentul în care le-am lecturat.

Explicația pe care o pot da în această situație este chiar citatul de la început, a lui Stephen King  "Good books don't give up all their secrets at once.", pe care-l aprob în proporție de 100%. Cred, fără dar și poate, că Natașa, prin stilul ei și prin modul în care alege să-și aștearnă gândurile pe hârtie, reușește să implementeze ceva în mintea și, cel mai important, sufletul oricărui cititor. De această dată, se pare, chiar și eu sunt o victimă. O victimă împlinită, o victimă care-și asumă acest statut. Știți de ce? Pentru că este atât de plăcut să fii dependent de cărți, de citatele din ele, de autorii care și-au pus sufletul în fiecare cuvânt, citat și pagină. 

Vă zic sincer că nu știu exact cum să descriu acest sentiment, ma ales că, la început, nici măcar nu i-am acordat atenție. Ultima vizită acasă, însă, și-a spus cuvântul și am ajuns la concluzia că, da, când vin acasă, o recitesc și o citesc pe autoarea Natașa Alina Culea.

Ce recitesc, de fapt? Citate pe care le-am notat. Deschid cărțile ei și recitesc pasajele pe care le-am marcat. Retrăiesc din nou emoțiile de altă dată, doar că...mai intens, mai profund. Totul la intensitate maximă, cu atât mai mult cu cât, din nou, îmi dau seama de adevărul care se ascunde în spatele unor simple cuvinte.

Ca urmare a acestui fapt, o să vă las aici câteva dintre replicile, respectiv citatele pe care le recitesc, de fiecare dată când revin acasă.

"Te poți îndrăgosti la prima vedere?... De o fată fată cu care nici măcar n-ai vorbit? Acel arat absent, frumos ca un vis din care nu vrei să te trezești, era îndrăgostit de mine? Nu mai puteam sta în pragul ușii, cu trandafirii în brațe, așa că intru în cameră și așez florile în vază. Îmi aprind o țigară cu gândurile încâlcite de neînțelesuri. Eram năucită de gestul lui; Marat se dovedea un bărbat ca nimeni altul, care asculta glasul inimii și nu-i era teamă de consecințe. Nici nu putea fi altfel, mi-am zis admirativ, uitându-mă către ușa închisă în urma lui. " (din cartea Marat)

"Bunica spune că iubirea trebuie căutată în noi înșine, așa a spus Buddha. Iubirea fără liniște sufletească, nu durează, se autodistruge. A mai spus că iubirea vine când trebuie, nu întârzie niciodată și nu o poți grăbi." (Marat) 

"Lumea aruncă definiții mult prea stricte, dacă cineva iubește într-un fel, trebuie să fie o regulă universal valabilă. Noi suntem unici și fiecare iubire este unică, nimeni nu deține rețeta potrivită tuturor." (Marat)

"De ce nu poți cumpăra iubirea? De ce nu pot să o comand din catalog? Putem cumpăra atâtea lucruri, de ce iubirea se încăpățânează în aroganța ei superioară, ostentativă, să fie un ideal îndepărtat? De ce râde de bieții muritori ce o adoră? Oare dacă aș putea cumpăra iubire, cât ar costa o astfel de iubire distrugătoare, ca a mea? S-ar plăti cu ani, cu sânge și trandafiri? Aș putea renunța chiar acum la ea, dar ce aș fi fără ea?" (Marat) 

"O relație este construită din momente, unele fericite sau așa sunt percepute de noi pe moment și momente pe care le considerăm dureroase. Putem trece peste certurile nesemnificative, dar nu și peste acele momente, acele piscuri emoționale în care îți privești partenerul ca și cum nu l-ai mai cunoaște sau poate că nici nu l-ai cunoscut vreodată." (Natașa, bărbații și psihanalistul)

"Ce prăpastie desparte "a trăi" de "a îndrăzni să trăiești". Unii descoperă sensul vieții după ani de căutare, în opere consacrate, în filosofia vreunui Descartes, în religie, eu l-am găsit într-o pancartă galbenă și sufletul mi-a tresărit în fața descoperirii, ca și cum aș fi așteptat, îndemnul de care aveam nevoie acum." (Natașa, bărbații și psihanalistul)

"De ce vrem noi să fim nefericiți, de ce vrem neapărat să experimentăm durerea? Poate că totul are sens, iar noi nu suntem niște biete ființe fără capacitatea de a discerne ce ne dorim, poate că drumul către fericire ne presară sub tălpi spini și mărăcini pentru că așa învățăm să ne ridicăm asupra lor, așa învățăm să zburăm. Mereu am zis, pentru a fi fericit ai nevoie de mult curaj, toată lumea știe să trăiască în nefericire, să se complacă în lamentări zilnice și nepuține. Cred că pentru a afirma cine ești cu adevărat trebuie să îți îndrepți coloana vertebrală și să înfrunți valul de opinii necerute ale celor ce s-au obișnuit să stea în rând. Și valul acesta va veni, de asta sunt sigură și nu îmi e teamă, ca atunci când mergi la școală și știi că ai lecția pregătită." (Natașa, bărbații și psihanalistul) 

Nu știu cu certitudine dacă am vreun autor român de suflet, însă sunt sigură de faptul că am un autor pentru...pentru acasă! 

Chiar și în momentul de față citesc Nopți la Monaco, un volum de carte care pare destul de diferit, comaprativ cu celelalte două cărți pe care deja le-am citit de la autoare. Momentan nu vă pot spune nimic, deoarece și eu sunt curioasă de evoluția lucrurilor, cert este că voi reveni cu o recenzie sau o părere mai aprofundată despre carte cât de curând. 

Voi aveți cărți care să vă amintească de locul natal, cărți pe care vreți să le recitiți?