Treceți la conținutul principal

Recenzie " Identități secrete" de Monica Ramirez

                                           Identități secrete

Autor: Monica Ramirez
Editura: Libex Publishing
Număr de pagini: 404

Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de 5 secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenabilă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.
  • Se întâmplă foarte rar să întâlnesc serii care să mă impresioneze și acest aspect se datorează faptului că uneori trebuie să aștept o vreme îndelungată pentru a achiziționa și restul volumelor din serie sau, de cele mai multe ori, primul volum se dovedește a fi mai bun decât celelalte care urmează după el. Sunt conștientă de faptul că nu întotdeauna investim banii în cărți care să merite toate laudele , dar și când se întâmplă, în inimă, rămâi cu cel mai deosebit sentiment și, practic, este imposibil ca ceva de calitate să nu te impacteze într-un anumit mod. Totodată, este relevant faptul că datorită unui conținut considerabil, cititorii rămân cu o sumedenie de lucruri demne de pus în practică pe parcursul vieții lor.
    Astfel, seria "Alina Marinescu" , deși am reușit să citesc doar primele două volume ale seriei, m-a acaparat încă de la primul impact cu ceea ce reprezintă cartea în sine. Și mă întrebi uneori " Unde ai trăit de ai aflat doar recent de această serie? Pe Pluto? " Mi-aș fi dorit să fi descoperit cărțile cu mult timp în urmă, asta pentru a nu considera timpul petrecut în cadrul cărților ca fiind unul pierdut. De altfel, doresc să afirm că datorită stilului elaborat al autoarei și,totodată, elocvent, întregul conținut se citește foarte ușor, chiar prea ușor! Deși îmi manifest dorința de a lectura și a descoperi povestea cât mai repede, în aceeași măsură, nu vreau să  termin de citit foarte repede aceste cărți. Datorită adrenalinei , iubirii, suspansului , respectiv acțiunii , povestea dintre Alex și Alina este una " ca în filme". Nu ai cum să nu te îndrăgostești de cei doi și mai ales de ceea ce se înfiripă între ei, fie că  recunosc asta, fie că nu. Este evidentă o atracție din punct de vedere fizic, dar să fim sinceri, chiar dacă Alex pozează ca fiind unul dintre cei mai rebeli bărbați, în suflet mustește iubirea și pasiunea, pasiunea care se manifestă pentru o singură fată și anume pentru Alina, cea care a reușit să distrugă barierele de gheață construite de către ele din momentul în care a fost recrutat.
  • Imaginea lui Alex este profund conturată de către autoare și acest fapt ne ajută să ne obișnuim cu el foarte ușor, chiar dacă , de fapt, acesta este o personalitate complexă și dificil de înțeles.
Pe de o parte era crud, rece, alunecos ca un șarpe și-o manipula fără scrupule când era nevoie în timpul unei misiuni, pe de altă parte, era blând, generos și frumos. Cum coexistau acele calități și defecte? Presupuneau că nu coexistau deloc. Cele două fațete ale personalității lui păreau în război permanent una cu cealaltă, ochii lui blânzi și calzi devenind reci și insensibili într-o fracțiune de secundă. Făcea tot posibilul să-i distrugă sufletul și să-i zdrobească toate emoțiile, dar la nevoie nu stătea pe gânduri să-și sacrifice viața pentru a o salva pe a ei.
  • Pe parcursul întregii acțiuni își vor face apariția câțiva reprezentanți noi, însă tot Alex va fi cel care va rămâne în centrul atenției, mai ales datorită faptului că el era unul dintre cei mai buni membri  ai organizației.
Alex e un profesionist adevărat, chiar dacă e un nemernic fără suflet ori robotul ideal marca Elite, depinde cum vrei să-l numești. Auzisem de reputația lui înainte să fi lucrat sub el. Sigur, sacrifică agenți fără să se gândească de două ori, însă doar atunci când este absolut necesar. L-am văzut făcând asta cu ochii mei, dar n-ar face-o niciodată, dacă ar avea alternative. Și nu trimite niciodată pe nimeni să facă o treabă riscantă dacă poate s-o facă el însuși. Poate n-ar fi o companie ideală la o băută, dar să dea naiba dacă mi-aș dori alt lider de echipă pe teren.
  • Pe de altă parte, impresionând prin tot ceea ce face, este relevant să amintesc să acesta este perceput ca fiind un cameleon, pentru că reușește să se schimbe cum nimeni nu poate, în ochii lui neputându-se citi niciun gând, sentiment sau supărare. Este o fire puternică și demnă de apreciat, un bărbat care nu se lasă influențat de împrejurimi și nici de cei care îl înconjoară.
Alex era un cameleon, un actor desăvârșit cu abilitatea de a juca orice rol în orice misiune, schimbându-și culorile în fracțiune de secundă pentru a se adapta mediului înconjurător.
  • Alex m-a impresionat încă din primul volum, iar prin intermediul lecturării acestei cărți, pot spune că el devine din ce în ce mai bun în ceea ce face, chiar dacă iubirea este cea care îl animă. Este de apreciat fața pe care el și-o exteriorizează, părând, astfel, dur și nesuferit. În inima lui, însă, consider că este mult mai mult decât această răceală sufletească, deoarece iubirea pe care i-o poartă Alinei este intensă. Va reuși el să îi declare Alinei, sentimentele de care este animat? 
  • Raportându-mă la ceea ce-l definește pe Alex, pot afirma că protagonista, Alina, este conștientă de faptul că aparențele înșală, iar ea învățase asta pe propria ei piele, încă din momentul în care l-a întâlnit pe Alex pentru prima dată.  În ceea ce o privește pe Alina ca protagonistă, nu este de omis premisa care spune că viața ei se transformase într-un adevărat coșmar, din cadrul căruia nu mai putea să iasă. Aceasta se trezea în fiecare dimineață cu gândul la mentorul ei, însă în locul chipului mult așteptat, găsea numai singurătatea rece și apăsătoare. Se trezea în sunetul propriei tăceri. Tânjea, în mare parte, după acea viață normală de care, în momentul de față, nu avea parte.
  • Dar cine era acesta, de fapt? Cel care i-a salvat viața Alinei, ca mai apoi s-o trădeze iar? Era agentul care a acceptat tortura în mod voit pentru a o proteja sau era bărbatul care seducea femeile frumoase, numai cu scopul de a le duce pe drumul distrugerii? Poate era acel bărbat care se îmbrăca mereu în negru, ascunzându-și astfel emoțiile. Și nu în ultimul rând, poate reprezenta sexul masculin care își ascundea emoțiile din cauza inimii frânte. Cine era Alex?
  • Acest volum din serie surprinde relația dintre cei doi, respectiv evenimentele prin care trec aceștia, odată cu transferul ei într-o altă țară. Manifestându-și această dorință, cel responsabil de tot ceea ce se petrece în cadrul Organizației Elite, nu are o altă soluție, decât s-o trimită acolo unde ea își dorește,  pentru a-și face ordine în gânduri și pentru a fi cât mai departe de Alex. Va reuși însă aceasta să-l țină departe de ea sau atracția dintre cei doi este mult prea mare pentru a rezista acestei mici provocări? Există oare între ei mai mult decât o atracție sau totul se derulează în jurul acesteia?
-[...] iubirea îți poate aduce în părți egale și bucurie și suferință [...]. Iubirea adevărată ar trebui să-ți aducă ambele.  
-Iubire? Alina se foi pe scaun și clătină din cap. Nu, iubirea nu intră-n discuție.
-Bărbatul acesta...voi doi aveți cam același gen de viață?
Alina făcu o grimasă și privi într-o parte. Viață nu era cuvântul cel mai potrivit.
-Da.
-Și el ține la tine?
Alina îi aruncă o privire rugătoare lui Sashi, dar cealaltă femeie așteptă nerăbdătoare un răspuns. Alina oftă din greu.
-Păi, nu știu...probabil, cred că da, îi tremură vocea.
-L-ai părăsit?
-Da, bănuiesc că poți spune asta.

  • Alina se destăinuie în fața prietenei ei și, pe de altă parte, încercă să își ia o piatră de pe inimă, deoarece, până la acel moment, nu avusese prilejul de a se descărca emoțional, în fața nimănui, nici măcar în fața lui Alex, bărbatul cu care îți petrecuse atât de mult timp, dar pe care, considera ea, nu îl cunoștea. De fapt, nici nu mi era sigură dacă se cunoaște pe ea, Elite transformând-o în ceea ce nu s-ar fi gândit vreodată. Totuși, o domină o pasiune de necontrolat, o atracție pe care n-a mai simțit-o, respectiv o iubire, de care nici măcar nu știa că dispune în acest fel.

L-am urât din tot sufletul pentru mult timp, începu cu voce joasă. Apoi dintr-o dată, totul s-a transformat în altceva...o pasiune mistuitoare, de necontrolat. Pasiunea a devenit o problemă, cel puțin pentru mine.
  •  Viața pe care o trăia înainte era mult mai plauzibilă și mult mai plăcută pentru ea, dar de când l-a întâlnit pe Alex, aproape totul s-a schimbat. Alex o îngrozea și o atrăgea, în același timp.  În ceea ce se crease între ei, se afla prea multă pasiune și prea puțină inimă...
Viața pe care o trăiam...de cele mai multe ori nu puteam înțelege de ce făcea anumite lucruri. Mă oripila și mă atrăgea în același timp. Ajunsesem să nu mai pot gândi când era în preajmă.
  •  Alesese o altă zonă Elite pentru a depăși situația care îl implica pe Alex. O să vedem că aceasta ajunge să cunoască o altă personalitate care o iubea și o înțelegea, însă ce se va întâmpla cu Alina în momentul în care viața îi va lua și ceea ce are?
  • Devine din ce în ce mai bună și își dorește să nu mai țină cont de niciun factor  care ar putea s-o facă mai slabă.
  • Mi-a plăcut enorm cum autoarea a reușit să surprindă teroarea aflată în sufletul ei, iar pe de-o altă parte, felul în care o descrie pe Alina, te face să o consideri o femeie puternică, cum era, de altfel, respectiv o reprezentare simbolică a sexului feminin din cadrul Organizației Elite.
  • Pot considera această serie ca fiind una dintre cele mai bune serii citite până acum și spun asta din foarte mute motive. În primul rând, cărțile au acțiune, suspans, iubire, trădare, încredere și suferință, cât cuprinzi. Sincer vorbind, nu mă așteptam să îmi placă așa de mult pentru că, de cele mai multe ori, seriile reprezintă o dezamăgire datorită intensității situațiilor sau alte aspecte. dar această serie, o percep ca fiind extraordinară din toate punctele de vedere. Stilul folosit de către autoare a reușit să cucerească publicul, iar personajele pe care le-a creat, dispun de atât de multe calități care vor fi descoperite pe parcursul întregii opere, astfel încât este imposibil să nu te agăți cu toată inima de una dintre ele sau, dacă nu, de toate.
  • Pe de altă parte, apreciez faptul că descrierea se intercalează cu dialogul, dăruind cititorului informațiile strict necesare și, totodată, conferindu0i o lejeritate de lecturare a întregului context.
  • Efectiv, am simțit că mă înconjoară o explozie de sentimente și asta se datorează presiunii emoționale care apare spre finalul cărții. Ceea ce am simțit în momentele în care am făcut cunoștință cu acel amalgam de sentimente, nu se poate exprima în cuvinte, ci pur și simplu mi-au dat lacrimile, datorită a tot ceea ce se va surprinde. Întrebarea mea era, de ce el? Cum este posibil așa ceva? Atât de repede să se fi terminat totul, când abia a început? O să vedeți exact la ceea ce mă refer, în clipa în care vă veți vedea cu volumul în mână și cu mintea în locuril
    e prin care Monica reușește să ne antreneze.
  • Trebuie să aduc numai cuvinte de laudă la adresa celui de-al doilea volum, deoarece m-a impresionat într-un mod plăcut și suspansul nu a lipsit, deloc. Chiar dacă dragostea este nucleul acestei relatări, asta nu însemnă că celelalte aspecte cum ar fi tristețea, suspansul, ura, nu sunt prezente. De altfel , toate acestea sunt prezente și nu uitați, că sunt niște factori care vă vor determina să doriți să succedeți cât mai repede continuarea.
  • Dacă cu primul volum nu te-am convins să te apuci de cititul acestei serii, crede-mă, acum este momentul să începi, te asigur că nu vei regreta fiindcă nu ai cum să nu te îndrăgostești de ceea ce reprezintă cu adevărat o carte care, neapărat, trebuie inclusă în categoria cărților " must read"
Steluțe:

Știu că, din nou, am acordat cărții 5 steluțe, dar chiar merită deoarece emoțiile și situațiile prezentate te depărtează și te aduc la realitate, prin intermediul celor mai subite moduri.


Citate care mi-au atras atenția:

Dragostea și moartea sunt singurele elemente prin care omul atinge infinitul.
Nu e o tragedie să mori, însă e o tragedie să nu-ți poți trăi viața.
[...] chiar și cei mai puternici oameni au nevoie să plângă câteodată.
Lectură plăcută!  😃


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Review - Produse Base One + o manichiură reușită

Bună, dragilor!

În urmă cu puțin timp am primit de la cei de la Base One, un kit cu produsele necesare pentru a realiza o manichiură de succes. Cu alte cuvinte, acest kit conține produse de bază în realizarea unor unghii pe placul tuturor.



Nu știu câte dintre voi vă pricepeți să construiți unghii din gel și de aceea vă spun că eu nu știam că mă voi descurca atât de bine. Pasionată de frumos și de îngrijirea unghiilor sunt de când mă știu și mereu mi-am dorit să dețin produse care să mă ajute să mă descurc singură, să nu mă mai programez la manichiură, respectiv pedichiură și să cheltuiesc o sumedenie de bani pe acest proces.

Kit-ul Base One a fost și este o provocare pentru mine și datorită ambiției pe care mi-a dat-o, pot spune că am ajuns să îmi realizez manichiura de una singură. Cu îndemânarea a fost destul de greu la început, însă după construirea primelor două unghii, parcă m-am mai îndreptat și acest lucru a fost vizibil.

Ce probleme am întâmpinat? Cum să vă spun eu oare? Sunt…

Confesiunea unui preot de Sierra Simone - Impresii

Editura: Bookzone
An apariție: 2019
Autor: Sierra Simone
Număr de pagini: 352


Nu vrem să îți creăm așteptări false. În Confesiunea unui preot nu vei găsi o mărturisire religioasă și nici calea spre mântuire. Dar ce vei găsi, cu siguranță te va lua pe nepregătite! Tabuul este dus la un cu totul alt nivel, scenele erotice sunt desprinse din cele mai întunecate fantezii, dar condimentul esențial, în cele din urmă, este povestea unică de iubire, o iubire interzisă. Tyler are 29 de ani, este preot și are parohia lui de 3 ani. A jurat celibat și legământ față de Dumnezeu și de atunci a reușit să-și înfrâneze toate pornirile omenești. Până apare EA. Poppy. O tânără cu buzele roșii, senzuale, ce-i fură mințile pe nevăzute. La propriu. În confesional. Când iubirea vine îmbrăcată în ispită, cum poți să-i reziști? 

Dragii mei, Bookzone vine, de această dată, în întâmpinarea noastră cu o premieră. Cu prima carte tradusă! Este vorba despre Confesiunea unui preot, o carte asupra căreia și în momentul de…

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…