Recenzie - Aviatorul de Evgheni Vodolazkin

Aviatorul

Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Limba: Română
Număr de pagini: 364
Categorie: Literatură străină

Autorul bestsellerului internațional Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea. Aviatorul a fost finalist la principalele premii literare din Rusia și a câștigat, în 2016, Bolșaia Kniga — Premiul al doilea.
Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

Originalitatea este precum un animal pe cale de dispariție. În prezent, operele care surprind fire narative originale sunt tot mai departe, însă în ceea ce privește Aviatorul, această caracteristică își face simțită prezența încă din primele pagini. 

Aveam nevoie de o astfel de lectură. Simțeam nevoia să mă afund într-un nisip mișcător al originalității, trebuia să mă detașez de lumea reală, într-un fel sau altul și am reușit. Această reușită se datorează autorului Evgheni Vodolazkin, un autor care se exprimă într-un mod profund, cuvintele curgând pe foaie într-un ritm alert, dar extrem de pătrunzător. 

Aviatorul este porția de lectură perfectă pentru orice perioadă, dar mai ales pentru acele momente când gândirea este limpede, dispusă să înțeleagă ceea ce se ascunde dincolo de cuvinte. Spun acest lucru, deoarece în Aviatorul există o profunzime aparte strecurată printre rânduri, o claritate a cuvintelor care are rolul de a sensibiliza, de a scoate în evidență mintea, intelectul omului de geniu. 

Pentru mine, acest volum a fost cu mult superior altor volume pe care le-am lecturat în ultima perioadă și de aceea am ajuns să exteriorizez anumite emoții pe tot parcursul lecturării acestei cărți.

Să știți că am râs, am plâns pentru protagonist, mi-am manifestat mila față de el, dar cel mai important, l-am apreciat pentru intelectul dezvoltat, în virtutea evenimentelor și tragediilor la care a luat parte. 

Într-o altă ordine de idei, Aviatorul este o carte dură. Un volum care s-ar putea să treacă peste toate barierele pe care un simplu cititor și le poate construi. Inima nu mai are nici un cuvânt de spus în fața unei astfel de opere, ci tot ceea ce poate ea să facă este să se supună, să colaboreze cu creierul și să ajungă la un comun acord. Atât mintea, cât și inima trebuie să se apare bine pentru a nu fi afectate de profunzimea cu care acest autor l-a înzestrat pe Innokenti Platonov. 

Recunosc că nu am mai citit o astfel de carte, o carte, de altfel, a unui clasic contemporan precum Evgheni Vodolazkin și mare mi-a fost mirarea când am constatat că firul epic nu se derulează în ordinea prezent-trecut, ci trecut-prezent-viitor. 

Subiectul abordat de acest roman este unul istoric, cu firimituri din știință, medicină, dar conține, totodată, și o poveste de dragoste diferită, o poveste care atinge simpaticul și ușurează, într-o oarecare măsură, lectura. 

Per total, romanul este destul de greu, deoarece conține o serie de pasaje destul de lungi, însă acest fapt se datorează și stilului pe care autorul îl folosește, în sensul că există o mulțime de termeni necunoscuți, pe care mulți s-ar putea să nu îi înțeleagă. 

De asemenea, se observă și izvoarele de inspirație germană, autorul fiind tentat să folosească fraze din această limbă, cu scopul de a da o alură diferită conținutului. 

Când spun carte istorică, mă raportez la faptul că acțiunea se petrece într-o Rusie a secolului XX, un spațiu care pentru Innokenti pare străin, schimbat, fără o aură care să atragă personalități precum este el. 

Cum apare acest Platonov în peisaj? M-a uimit momentul în care am înțeles ce este, de fapt, cu acest erou. Datorită lui Geiger, medicul său, se va descoperi faptul că această operă abordează un subiect aparte, neîntâlnit de mine până acum. Înghețarea și dezghețarea unei ființe umane este conceptul de la care pornește toată povestea. Astfel, într-un univers de mult uitat, tragic și groaznic, Innokenti vine să surprindă prin faptul că supraviețuiește, el rămânând aproape intact în urma dezghețării de care a avut parte.

Inițial, totul poate părea straniu, ciudat și înfricoșător, însă odată cu înaintarea în lectură, veți observa că nu vă mai puteți dezlipi de carte. Se va face evidentă premisa care spune că acest roman se lipește efectiv de mâinile cititorului. 

Evoluția lui Inookenti este conturată într-un mod cu totul profund, cu scopul de a scoate în evidență fiecare detaliu, deoarece fiecare gest al lui contează. Alături de Geiger, Platonov se va redescoperi. Va afla despre trecutul său, va învăța să prețuiască prezentului și va medita asupra viitorului, pentru a fi pregătit să facă față tuturor încercărilor.

Un jurnal îl ajută pe acesta să își consemneze toate gândurile, să pună întrebări și să mediteze asupra lor. 

Poate că acest roman are caracter de bildungsroman sau poate că este creat în așa fel, încât să lase această impresie. Cert este că, într-o lume nouă, diferită, Innokenti, reușește să se acomodeze, să își amintească și să iubească cu toată inima. Însă când iubirea lui din trecut îmbrățișează patul morții, va mai fi capabil Innokenti să vadă acest sentiment ca pe un mod de a se detașa de lumea reală?

Anastasia și Nastia. Bunică și nepoată. Două personalități diferite, dar, totuși, atât de asemănătoare. Care va fi alegere lui Innokenti? Cât timp va cugeta el asupra celor care se petrec în jurul lui?

Există o serie de întrebări care fac lectura mai profundă, mai sensibilă, dar dură, totodată. În acest roman avem parte de tot ceea ce îi trebuie unei scrieri pentru a ajunge la stadiul de original. 

Evgheni Vodolaskin înțeapă orice inimă, făcând-o să lăcrimeze din străfunduri. Romanul Aviatorul este pentru mine, unul dintre cele mai frumoase romane citite vreodată, dar și una dintre cele mai cutremurătoare lecturi din toate timpurile. 

Întrebarea rămâne aceeași: va reuși Platonov să învingă moartea, cea care vine fără să avertizeze pe nimeni? Se va redescoperi în totalitate? Geniul este el. Așa l-am perceput eu, iar pentru următorii cititori, acest erou va încerca să se facă plăcut, pentru a avea un impact cât mai mare asupra inimilor. 

Platonov controlează emoțiilor cititorilor. Autorul? Se joacă cu ele. Tu cât de bine ți-ai ascuns slăbiciunile?

"De fapt, uite-l, Raiul. În casă dorm mama, tata și bunica. Ne iubim unii pe alții, ne e bine împreună, e tihnă. Nu e nevoie decât ca timpul să înceteze că se miște, să nu tulbure binele care s-a instaurat. Nu vreau evenimente noi, las' să existe ceea ce este deja, ce, e puțin? Pentru că dacă totul o să continue, oamenii dragi mie o să moară. Cei care dorm liniștiți în casă o să moară. Ei nu știu că fericirea noastră e suspendată deasupra unei prăpăstii îngrozitoare. O să se trezească, o să trăiască evenimentele care le sunt sortite - și sfârșitul. Că doar se știe care e direcția. Și pe mine mă așteaptă asta."

"Raiul e absența timpului. Dacă timpul se va opri, nu vor mai fi evenimente. Vor rămâne neevenimentele" 

Ca urmare, nu este de mirare faptul că acest roman mi-a plăcut atât de mult. 

Mi-a plăcut Aviatorul, deoarece pentru mine a avut acel ceva pe care nu l-am mai întâlnit nicăieri. Acel ceva, care are tendința de a te atrage, oricât de mult te-ai împotrivi. 

Aviatorul a fost lectura perfecta și de aceea o recomand tuturor celor care iubesc istoria și vor să afle despre Rusia, despre lagăre, despre schimbările la care aceasta a fost supusă, dar și celor care doresc, pur și simplu, ceva calitativ, ceva diferit, dar plăcut. 

Amintind de schimbări, așadar, mintea mea a asemănat acest roman cu opera La țigănci, în principiu pentru că și acolo, după o revenire în timp, totul parcă era schimbat, trenul fiind, și de această dată, un liant între trecut și prezent. 

Acest roman a fost oferit de Târgul Cărții pentru a fi recenzat. Pentru doritori, Aviatorul se poate achiziționa cu doar un click aici.
Acest fapt nu a influențat în nicio măsură părerea mea despre roman.

Vă doresc lectură plăcută!