Treceți la conținutul principal

Recenzie - Amalia de Liza Karan

Amalia

Nume roman: Amalia
Autor: Liza Karan
Număr de pagini: 234
Editura: Eagle



Amalia este o adolescentă care se îndrăgostește nebunește de Zain, un bărbat mai în vârstă, de cultură și religie diferite de ale ei. Și, când dragostea lor reușește să se ridice mai presus de convingerile fiecăruia, un secret bine păstrat iese la iveală și e pe punctul de a o ruina.

”Această poveste de dragoste este una originală, deloc convențională, menită să nască întrebări și chiar controverse. Puțini sunt scriitorii care îndrăznesc să descrie o poveste de iubire ce începe în cele mai puțin convenționale moduri, într-unul care e, în genere, blamat chiar de morala comună. În plus accentul de roman în egală măsură spiritual, de descriere a unei transformări metafizice, dar și tribulațiile sufletești ale eroinei (credințele sale, visele premonitorii și chiar și blestemele) îl recomandă drept un roman aflat, mai degrabă, în descendența lui Paulo Coelho decât a vreunui scriitor român.”
Alina Sârbu

”Iubirea, regăsirea și iertarea fac din Amalia unul dintre cele mai bune romane de personaj și de tablou intercultural pe care le-am citit în ultimii ani.”

Cătălin Badea-Gheracostea
  • Totul a început cu puțin timp în urmă când am primit această cartea de la autoarea Liza Karan. Mi-a atras atenția subiectul cărții, prin prisma faptului că aceasta este, din punctul meu de vedere, unul unic sau, cel puțin, nemaiîntâlnit de mine până la momentul de față. Ce subiect abordează acest roman? Vom vedea că în miezul acțiunii și întâmplările se află, nimeni alta, decât Amalia, o domnișoară studentă la jurnalism, respectiv prietena ei cea mai bună Ina, care îi este mereu alături și cu ea zilele capătă o altă însemnătate. Într-o zi, însă, povestea va avea parte de un caracter nou și, astfel, personajele se vor înmulți și vom face cunoștință cu un tip ce pare să fie bogat, lucru dedus prin intermediul mașinii pe care o conduce. Acest bărbat apare din senin în locul în care Amalia și Ina s-au întâlnit și îi propune Amaliei, fără a ști nimic despre ea, să-i dea numărul ei de telefon căci poate, poate, cândva, se vor întâlni la o cafea sau la un suc. Amalia cedează și spune, de ce nu? Ce poate fi rău în asta? Personalitatea noastră masculină se alege cu un număr de telefon, dorit de multă vreme. Zain este numele lui. Hmm, știu că este un nume cam ciudat, mai ales că acțiunea se petrece în România, dar sub acest nume se ascunde o poveste.
  • Zain face parte dintr-o comunitate arabă, deși locuiește în România de ceva timp, nu este român, însă vorbește limba română fluent și se descurcă, mai ales afacerii pe care o are. Ce nu știți voi este faptul că acesta este atras de Amalia, considerând-o frumoasă și atrăgătoare, iar de aceea el îi face o invitație, nutrind speranța că poate aceasta îl va accepta în viața lui.

  • După cum poate ați ghicit deja, cei doi vor ajunge să formeze un cuplu, se vor dărui unul altuia. Zain îi dezvăluie Amaliei lucruri despre el, dar, totuși, este rezervat, nu dă tot din el, nici după o perioadă îndelungată.  Relația decurge într-un ritm normal, iar personajele ajung să se cunoască mai bine. Aici apare și un tutore, mama Amaliei, care face cunoștință cu Zain, dar asta doar datorită faptului că Amalia merge la o petrecere cu aceasta, iar ea ajunge întârzie să ajungă acasă. Zain preia controlul și o asigură pe mama fetei că o va aduce acasă teafără și nevătămată. Îi câștigă încredere, dar oare chiar va putea mama Amaliei să aibă încredere într-un străin ce are o vârstă apropiată ei?
  • Lucrurile vor evolua și vom descoperi că Zain nu este ceea ce pare. La început totul începe cu un fir blond de păr pe cămașa lui, ca mai apoi să iasă la iveală secrete numai de Zain știute. Ce ascunde acesta și de ce ascunde veți afla doar prin prisma lecturării romanului.
  • Consider că din acest moment, acțiunea își face simțită prezența și întâmplările capătă o însemnătate aparte. În cazul meu această premisă este valabilă și țin să vă spun că am lecturat cu ardoare fiecare rând al paginii, să nu îmi scape nici cel mai mic detaliu. Și dacă vă întrebați, da, cartea este scrisă de un autor român. Mai precis o autoare ce a știut cum să se facă remarcată prin această poveste. Amalia nu este, până la urmă, doar o poveste, ci este o lecție. O lecție de viață, ce ar trebui să  ne învețe pe fiecare câte ceva.
  • Nu am știut la ce să mă aștept pe mai departe, de aceea am considerat că este cel mai bine să citesc cartea cu atenție pentru a fi la curent cu orice eveniment important. Pot să vă spun că paginile citite curgeau de la sine, fără să îmi dau seama și m-am trezit cu un amalgam de lucruri și situații la care nu mă așteptam ca personajele să ia parte.
  • Așadar, doresc să afirm faptul că îmi place de Amalia ca personaj, deoarece o consider ca fiind o fată matură, dar, totodată, neputincioasă în fața iubirii. M-am regăsit mult în acest personaj fiindcă am simțit fiecare emoție pe care aceasta o transmitea. Fiecare firicel de teamă, fiecare fir de gelozie, de tristețe, de nervozitate, dar și tumultumul de iubirea pe care ea o nutrea pentru Zain. Fiecare dintre noi iubim. Fiecare facem greșeli din care învățăm sau nu. Greșeli pe care le considerăm drept trepte de inițiere sau simple greșeli. Amalia, deși este un personaj dintr-o carte, a greșit și poate va mai greși, la fel ca noi toți, însă de fiecare dată a învățat ceva din greșeala comisă. A învățat să aprecieze ceea ce are, a învățat ce este iubirea. A învățat că fără ea, toți suntem precum aburul, că suntem niște fantome ce mișună fără scop. Povestea ei ne-o aduce pe aceasta în prim-plan ca fiind o persoană normală. O persoană care greșește de două, de trei ori...sau de nenumărate ori și asta doar pentru că iubește.
  • Îmi place felul în care autoarea a conturat-o și asta se datorează faptului că nu i-a înzestrat calități exagerat de pompoase, ci a creat-o ca fiind cât mai simplă, pentru a putea fiecare dintre noi să ne regăsim în ea.
  • Legat de povestea de dragoste dintre cei doi, o să observăm faptul că aceasta este presărată cu urcușuri și coborâșuri. Ce nu mi-a plăcut însă, a fost felul în care Zain își lua adio de la ea pentru o perioadă nedeterminată de timp...sau măcar dacă și-ar fi luat. Acest lucru, însă, nu a afectat povestea sau calitatea romanului, ci, dimpotrivă, i-a dat o notă plină de realism, reflectând, astfel, aspecte din viața reală, ce se întâmplă la tot pasul, la fiecare minut.
  • Mi-au displăcut aceste secvențe și am ținut să ajung la concluzia că Amalia, din dragoste, bineînțeles, a trecut cu vederea peste toate supărările lui Zain și a îndurat, deoarece era conștientă de faptul că dragostea adevărată este greu de găsit, în cazul ei, dragostea fiind particularizată prin intermediul lui Zain, omul după care tânjește cu atâta ardoare.
  • La un moment dat, datorită acestor escapade ale lui Zain, am vrut să lac cartea și să nu o mai lecturez, însă ceva m-a tras de mânecă și m-a îndemnat să nu mă las intimidată sau trădată ce acest aspect, să merg mai departe că mă așteaptă surprize. Așa a și fost. Surprizele nu au contenit să apară și mare mi-a fost uimirea când am văzut că Amalia invocă Universul. O prostie, nu? Așa a crezut și ea, până când tot ce și-a dorit ea pentru Zain s-a materializat. Nu i-a dorit binele, deoarece o dezamăgise, deoarece paharul s-a umplut și ea a cedat.
  • Zain apare sub o ipostază total diferită, macabră aș putea spune. Mi-au dat lacrimile, efectiv. Mi-am manifestat mila față de el, deoarece a fost cineva și a ajuns...ce a ajuns? Răspunsul se află între paginile cărții. Între timp, Amalia și-a refăcut viața sau poate că refăcut este mult prea mult spus. A încercat să și-o refacă. S-a căsătorit. Cu cine? Cu un bărbat pe care nu îl iubea, însă în el a găsit un refugiu, așa că nu a refuzat să se refugieze.
  • Mi-a plăcut extrem de mult că autoarea a acordat câteva pagini descrierii țărilor arabe, în care Amalia, alături de soțul ei, și-a petrecut puțin timp. S-au întors, însă, tot în Romania, dar destinul și viața par să nu țină cu protagonista. Boala i-a răpit soțul, însă alături de el a avut doar zile bune și cu ajutorul lui a dat naștere unui băiețel pe care l-au numit Zain, precum prima iubire adevărată a Amaliei.
  • Bucurii au fost, dar ele țin de vremurile bune, acum însă, singura alinare a Amaliei este micuțul Zain, copilul ei pe care îl iubește nespus și pe care îl va proteja. Ea îi va fi și mamă și tată. Dar dacă acest lucru nu trebuie să se întâmple?
  • Finalul romanului m-a lăsat cu gura căscată. Eram atât de șocată de faptul că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, încât mi-a venit să plâng când am văzut că eram pe ultima pagină. Tot ce pot să spun este faptul că mai vreau. Vreau o continuare. Vreau să știu ce se întâmplă, ce îi va rezerva viitorul Amaliei.
  • Impresionantă și plină de viață, această carte tinde să te facă dependent de personaje, de povestea ce stă la baza ei, iar eu pot afirma faptul că Liza a făcut o treabă foarte bună prin tipărirea acestui roman. Un roman ce te avertizează să ai grijă ce îți dorești, căci niciodată nu se știe dacă vorbele și dorințe tale vor fi luate sau nu în serios. Povestea m-a făcut să plâng și să mă bucur, totodată, dar cel mai important este faptul că m-am regăsit în trăirile personajelor și, astfel, pot spune că prin naturalețea lor, ele au devenit un substituent al unei lecții de viață.
  • Mulțumesc din suflet autoarei pentru acest exemplar oferit spre recenzie și mă bucur că pentru mine nu a fost o pierdere de timp. Sper că va urma o continuare, căci dacă nu, efectiv o să creez eu una în mintea mea, dar nu va fi la fel. Cartea o puteți achiziționa cu doar un click aici.
Steluțe:
Lectură plăcută!


Comentarii

  1. Sună chiar interesant și-mi place coperta. Mulțumim de recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,abordează un subiect frumos! Mulțumesc că ți-ai făcut timp să treci pe aici!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

Recenzie - Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee

An apariție: 2017
Autor: Parinoush Saniee 
Categoria: Literatură Universală
Colecția: Top 10
Editura: Polirom
Număr de pagini: 296




Parinoush Saniee este autoarea bestsellerului Cel care ma asteapta, roman interzis de doua ori, cea mai vinduta carte a tuturor timpurilor in Iran. 
Aniversarea a douazeci de ani ii ofera lui Shahab prilejul sa-si revada copilaria, o perioada marcata de conflictele provocate in familie de refuzul lui de a vorbi si de relatia tensionata cu parintele sau. Povestea romanului Tatal celuilalt copil contureaza, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, in care fiecare sufera, intr-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins ca datoria sa fata de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorind nevoile afective ale sotiei si copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoita sa isi sacrifice viata profesionala pentru a se ocupa de casa si de cei trei copii…

Recenzie - Șoareci și oameni de John Steinbeck

Titlu: Șoareci și oameni Editura: Polirom Categorii: Moderni, contemporani Număr de pagini: 160 Autor: John Steinbeck



Soareci si oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuante parabolice despre prietenie si destin. Personajele centrale sint doi lucratori sezonieri, George Milton, un tinar inteligent si inimos, si Lennie Small, un urias naiv, cu o forta incontrolabila si o intirziere mentala ce il face sa semene cu un copil mare. Cei doi barbati, a caror induiosatoare relatie de prietenie ajunge sa semene a dependenta, se angajeaza ca lucratori la o ferma. Ei au un vis, un ideal, sa stringa bani pentru a-si cumpara un loc al lor, unde sa traiasca „din belsugu’ pamintului”. Insa o serie de intimplari tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputinta lui de a distinge raul de bine, le naruie sperantele.
Simțeam nevoia de o lectură serioasă, care să mă determine, la final, să extrag o morală din textul cu pricina. Căutând peLibris.ro, am …

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…