Treceți la conținutul principal

Recenzie- Miercurea regală de Doru Munteanu

TRIOGIA ZILELE FIINȚEI

An apariție: 2017
Autor: Doru Munteanu
Categorie: Limba Română
Ediția: Necartonată
Editura: LIBRIS EDITORIAL
Număr de pagini: 376

 Date referitoare la autor:

Doru Munteanu a copilărit la Turda, mama i-a fost educatoare, iar tatăl profesor de istorie. A urmat cursurile Colegiului „Mihai Viteazul". „Prima dată am învăţat literele chirilice, de pe cartea de rugăciuni a bunicii. De atunci, mi-am zis că toată viaţa mea o să mă poziţionez într-un loc care are legătură cu literatura şi istoria", spune Doru Munteanu. Scriitorul a luat primul premiu pentru literatură în clasa a VII-a. „Îmi aduc aminte că am luat un premiu consistent, mai mare decât salariul tatălui meu", spune scriitorul. În copilărie, Doru Munteanu a vrut să se facă actor. Locuia vizavi de teatrul din Turda, unde activa trupa Luciei Sturza Bulandra. Copilul Doru Munteanu era facinat de jocul actorilor. „Am fost ales copilul figurant al teatrului din Turda. Nu lipseam din nicio piesă în care era nevoie de un copil. De altfel, tot timpul am cochetat cu teatrul şi literatura. În clasa a XI-a am scris prima mea piesă de teatru, «Exmatriculatul dintr-a IX-a B», care s-a jucat la teatrul din Turda, iar eu am avut rolul principal", declară scriitorul. Doru Munteanu a dat examen la Institutul de Teatru, dar a renunţat pentru că şi-a dat seama că nu se poate conforma vieţii de actor. „În studenţie am jucat teatru, am scris articole şi proză şi am cântat cinci ani într-o formaţie", mai spune scriitorul. Majoritatea temelor abordate în romanele sale sunt iremediabil legate de tema istoriei. Primul roman al autorului este „Duminica mare", un simbol pentru 1 decembrie 1918. Au urmat „Vinerea neagră", „Miercurea Regală", „Scrisoare din America", „Viaţa de la fereastră". „Nu sunt romane istorice, ci romane de viaţă, dragoste, aspiraţii. Pentru orice copil de ardelean, cunoaşterea istoriei şi valorificarea tradiţiilor a fost ca un program de viaţă şi din acest motiv m-am simţit dator să le abordez", a încheiat Doru Munteanu.


„Acum imi dau seama ca provizoratul se prelungeste, s-a instalat necedand nimic, nefacand nicio concesie si va mai dura. Cat? Dumnezeu stie! Cu siguranta, pana intr-o zi cand cei multi, sleiti de asteptare isi vor da seama ca au fost inselati, mintiti, pana cand represiunea va deveni insuportabila, incarcerandu-le ambitiile, posibilitatea de miscare, libertatea. Atunci, va veni o noua zi pentru istorie, pe care o vom scrie tot cu litere mari in cartea noastra sfanta, alaturi de Duminica Mare si aceasta Miercure Regala amputata, in randul zilelor noastre faptuitoare. Va fi un maine, pentru ca „roata-i tot roata, se-nvarte mereu...”

Fragment din carte:

„Eu am mare incredere in cei ca noi, incepu el. Copiii care traiesc fara nimeni pe lume si nu se pierd in murdaria vietii sunt oameni de caracter, oameni tari, care pot duce la bun sfarsit un lucru greu. Uite, eu am ajuns colonel si asta pentru ca am vrut sa fac ceva in viata, iar el e profesor. E drept, putini dintre noi au reusit, dar poate ceilalti au fost prea slabi, au asteptat mereu sa le dea altii, sa-i impinga de la spate. De cinci luni ma chinui sa prind niste banditi nenorociti care-i terorizeaza pe cei din jur, dar sunt abili, au munitie multa si cunosc muntele. Am incercat sa le introduc in banda de doua ori niste oameni de-ai nostri, dar i-au casapit. Nu erau asa prosti ca sa se demaste, dar cred ca cineva de la mine tradeaza, sau, poate chiar din comandamentul trupelor. Vreau sa mai fac o incercare. Pana la urma tot le venim noi de hac. Nu sunt multi, vreo zece, dar fac mai rau decat o intreaga armata. Sunt condusi de un fost legionar, un nebun, care nu sta mult pe ganduri, omoara, ucide, un criminal. M-am gandit sa-mi aleg singur omul pe care sa-l introduc in banda, fara sa stie altii, pentru ca ma tem pentru viata lui. De mine sunt sigur, de altii nu bag mana in foc. Va fi foarte greu, sunt cruzi si neinduratori. Imi trebuie un om, de-asta am venit, pe care nu-l cunoaste nimeni, care nu are rude, nu are pe nimeni. Stii, cand esti legat de familie, te gandesti la toti la ai tai si riscul de a fi prins e mai mare. Orice biografie ti-ai compune, la un moment dat ai putea incurca povestile. Cu un om ca tine, care nu are nimic de ascuns, e mai simplu, poti povesti ce ai trait, n-au cu ce-ti proba trecutul. Ce zici?”

Bună,dragilor!
  • Astăzi am plăcerea de a vă face cunoscută o carte scrisă de autorul Doru Munteanu, care are menirea de a ne aduce la cunoștință date despre lumea trecută, despre personalitățile din trecut, despre acele vremuri, despre tot ceea ce însemnă trecut.
  • Încă din incipit, romanul începe în forță și, totodată, ne face cunoștință cu două personaje cunoscute sub numele de Horațiu și Victor. Pe lângă toate acestea, consider că este important și un alt aspect ce se referă la dezvoltarea acțiunii. Așadar, aceasta se petrece într-o Românie veche, cu mulți ani în urmă, atunci când comunismul urma să își facă simțită prezența pe întreg teritoriul.
  • În ceea ce-l privește pe Horațiu, acesta se încadrează în tipologia personalităților trecute prin viață, ce duc în cârcă o experiență vastă în ceea ce privește viața. Înțelepciunea acestuia nu este de neglijat, mai ales că  își croiește drum liber spre noi încă din primele capitole ale cărții. Această calitate este evidențiată, în principiu, prin intermediul afirmațiilor pe care Horațiu le face, afirmații referitoare la tot ceea ce înseamnă viață.

"Renunțările nu trebuie să fie o sumă de viață. Altfel, rămân după tine regretele ca o baltă de urină caldă pe care ai ascuns-o sub șezut toată viața. Sigur, există o mie de riscuri, dar există tot atâtea șanse. Trebuie să încerci, altfel nu merită să trăiești. Oamenii pot greși o dată [..]. O singură dată. A doua oară nu mai au voie. A repeta aceeași greșeală înseamnă să fii inconștient și orb, înseamnă că nici măcar prima dată n-ai înțeles nimic și atunci merită să-ți trăiești soarta. "

"Riscul vieții este moartea, dar există un alt risc, infinit mai dureros, acela de a-ți accepta fatalist propria existență, de a te complace la nesfârșit în bălăcăreala renunțării și asta e ratare. "

  • Pe de altă parte, Horațiu este întotdeauna mai bun decât ceilalți, atât de bun încât, într-o zi, se va pierde și nimeni nu o să bage în seamă. Este un erou căruia nu-i place să braveze la fel cum este și soldatul necunoscut.
  • Unul dintre personajele noastre se consideră dominat de libertate, de aceea alege să ne facă cunoscut și nouă acest termen pe care credem, cu ardoare, că-l cunoaștem atât de bine.
" Sunt liber! Ce ciudat îmi sună cuvântul. Liber! De fapt, tot timpul am fost liber să cred ce vreau, să gândesc, să respir, să visez, să sper, să trăiesc...Să trăiesc așa cum aș fi vrut nu, dar să trăiesc da, doar să trăiesc, să exist. Libertatea înseamnă însă în primul rând mișcare. Întotdeauna asociem cuvântul unei exteriorizări fizice, unei posibilități de mișcare. Da, da. Doar unei posibilități și ne este de ajuns, ca și când am fi în stare s-o facem. E o iluzie, pentru că libertatea înseamnă mult mai mult. Ființa morală din noi e orgolioasă, tot mereu vrea ceva, măsurându-și putința de realizare, de a se desfășura, de a decide și acționa într-un anume fel. În raport cu această capacitate de a înfăptui, desemnăm libertatea. Și totuși, e prea puțin, ceva ne scapă.  Nicio definiție a libertății nu e completă, tocmai pentru că îi mai lipsește ceva, mai există ceva, un "ce" substanțial la fel ca oxigenul pe care nu-l percepem direct, dar e absolut necesar. Câteodată avem sentimentul libertății în împrejurimi care nu contează deloc în biografia noastră, sunt neconcludente pentru raportări la real. Din moment ce libertatea o visează în același fel și sclavul și omul liber, dar în alt mod, înseamnă că ea e mai presus de un concept formulat. Aspirația imediată a fiecăruia e limitată, e doar cuiul de care ne agățăm pentru escaladare, în fiecare zi mai sus, tot mai sus. [...]. Toți oamenii aspiră la libertate în chip necondiționat; nimeni nu vrea să afle că avem drept doar la libertatea pentru care ne putem lua răspunderea. E un adevăr despre libertate, dar nu e totul. [..]. Privarea la libertate nu înseamnă anularea ei, ci e un atentat la mișcare; libertatea rămâne, știrbită, ciuntită, nu e întreagă, dar există. Poate că tocmai năzuința de libertate a omului e sensul vieții care ne propulsează faptele, gândurile, visele care ne îndeamnă mereu: "mai sus, omule, mai sus! " [..]. Omul s-a născut liber, e liber și acest lucrul acesta nu-l poate uita niciodată. "

  • Autorul ne oferă exact doza necesară de adevăr pe care cu toții o putem considera un îndemn spre ceva mai bun, mai puțin fanatic și mai profund, pe plan real. Aspirațiile spre idealuri sunt cele care îi dau omului aripi și astfel acesta poate să ajungă unde și-a propus sau poate să stagneze, totul depinzând de potențialul de curaj și dorință de care dispune.
  • Am precizat anterior faptul că la acțiune nu participă doar Horațiu, ci și Victor, iar de aceea doresc să vă aduc în vizor o serie de aspecte referitoare la acest personaj care, până la urmă, are un rol destul de important în această poveste. Victor, chiar dacă este prieten cu Horațiu, acesta nu îi seamănă deloc, în sensul că cei doi au percepții diferite despre viață, despre existență și despre tot ceea ce înseamnă lume ți sfaturile pe care aceasta le poate oferi. Victor este un bărbat încăpățânat și egoist care nu acceptă termenul de greșeală în viața lui și nu ia în considerare sfaturile ce se perindă pe la urechile lui, chiar dacă acestea ar putea să fie folositoare. Tinde spre absolut și se încrede doar în propriile-i forțe și simțuri. În ceea ce privește statutul acestuia în societate, este important să știm că el nu era politician, dar, totuși, militar fiind niciodată nu lua în seamă părerile superiorilor săi. Nu făcea altceva decât ceea ce îi dicta conștiința și ambiția, postura în care se află fiind una dură. Această personalitate nu se retrăgea niciodată de la nicio însărcinare, indiferent de gradul de dificultate, ci considera retragerea ca fiind un substituent al abandonului, iar acestea, nu făceau parte din viața lui.
 " Poate fiecare dintre noi procedăm la fel de sute de ori în viață, ne cântărim faptele și încercăm, atât cât ne stă în putință, să ne convingem că nu am greșit sau, mă rog, nu atât de grav încât propria viață să fie trecută la capitolul pierderi. "


  • La un moment dat o să avem parte de o succesiune de secvențe ce vor surprinde imagini grotești și macabre. Aceste scene cuprind o sumedenie de oameni morți, iar moartea acestora provoacă milă, acea milă care s-a instaurat în inimile personajelor.
  • După cum suntem deja obișnuiți, aproape din nicio carte nu lipsește dragostea, iar aceasta face furori și de această dată, însă pentru erou, sentimentul acesta este unul necunoscut.
" Dragoste. Cuvântul mi se părea străin, poate nu chiar străin, dar îndepărtat, ca un arhaism colbuit de praful uitării, rămas stingher pe un raft al memoriei, nefolosit. [...]. În spațiul dintre viață și moarte, singura consistență este dragostea. [...]. Dragostea e singura greutate specifică a vieții. Fără ea nu ne putem naște, nu ne putem bucura de nimic, Fără dragoste, seninul din suflet e doar o culoare fără sens, iar durerea e scâncet de fiară rănită. Dragostea e măsura vieții și în afara ei nu există nimic, decât o mare pustie, o colcăială de umbre, de siluete fantomatice care alunecă somnambulic pe traiectorii bizare și sterpe. Ea e pâinea existenței noastre, aluatul din care am fost plămădiți pentru a rodi, pentru a naște tot ceea ce e omenesc, carne și suflet, bucurie și suferință, înălțare și prăbușire, vis și speranță, viață. "



  • Îmi place percepția autorului despre acest concept, însă apreciez și mai mult faptul că a introdus în acțiunea cărții un personaj feminin care dă culoare însemnătății vieții, căci, aceasta emană iubire, iubirea ce îl face pe protagonist să îți amintească cum este să iubești și să fii iubit. Cristiana a fost o fetiță cuminte și o elevă frumoasă după care băieții întorceau capul, însă acest gest nu avea importanță pentru ea, nu o emoționa, ci o distra. În ceea ce-l privește pe tutorele ei, acesta a fost director și a locuit în copilărie alături de Cristiana, de mama ei și fratele mai mic al acesteia, exact în incinta școlii unde învăța. Trecutul ei nu este unul despre care să-și amintească cu drag, ci, mai degrabă, îl putem cataloga ca fiind unul înfiorător, mai ales că aceasta a trecut prin multe încercări și situații neplăcute, care au marcat-o. În virtutea acestor considerente, ea este o fire puternică, cu un caracter la fel de puternic și doar datorită acestei calități a reușit să depășească orice dificultate care i-a ieșit în cale, indiferent de gradul la care se plasa.
  • Cristiana este femeia făcută parcă doar pentru dragoste și pentru tot ceea ce este frumos în viață, însă nu totul este atât de roz, astfel că aceasta a trăit mereu orori, a traversat mizeria umană fără a-și pângări sufletul, a suportat batjocuri și umilințe, sacrificându-se.
  • Tot în contextul acestei cărți apare și trenul pe care eu îl percep ca find un liant între două lumi: lumea specifică trecutului și lumea prezentă, ce-l îndeamnă pe protagonist să uite ceea ce ține de trecut și să privească înainte, mai ales că are motive să facă acest lucru. Amintirile trebuie să țină de domeniul trecutului, iar clipele de fericire să se reverse în prezent și să continue în viitor.
  • Spre finele povești, eroul nostru se va întoarce acasă, locul unde se simte cel mai împlinit din toate punctele de vedere, locul unde își găsește liniștea sufletească, respectiv locul unde poate medita la tot ceea ce înseamnă viață.
" Mă întorceam acasă. Mâine voi fi acolo..."Mâine." Cuvântul se încărca de semnificație, însemna deodată foarte mult. Mâine e noul meu rost în lume. [...]. Mâine e rostul de a fi, mâine e ziua de la care putem spera și care, dacă n-ar mai exista, toate s-ar termina azi. Din moment ce mai există un mâine, trebuie să încercăm, numai să vrem asta. Totul stă în puterea noastră, în tăria de a lua totul de la început, chiar cu teamă și neîncredere, pentru că merită să trăim tot ce ne-a fost dat până la capăt. [..]. E timpul tău, trebuie să-l parcurgi, jocul încă nu s-a sfârșit, atâta timp cât există MÂINE. "
  •  Iubesc faptul că autorul încheie această carte prin imaginea lumii ce este într-o continuă schimbare și de aceea, consider că fiecare dintre noi ar trebui să vedem măcar jumătate din ceea ce Doru Munteanu a însemnat în Miercurea Regală.

" Lumea e în schimbare, se înnoiește cu o viteză amețitoare. [...]. Timpul s-a comprimat, fiecare secundă are valoarea unei epoci.
schimbarea e radicală, ca o incizie în social, în politic, în economic, în morală. Cine nu înțelege e pierdut. A te încăpățâna să rămâi în picioare împotriva curentului înseamnă să te sinucizi cu bună știință. Nu va folosi nimănui jertfa ta inutilă. Trebuie să încercăm să înțelegem ce se întâmplă și să ne găsim locul în care putem deveni folositori, pentru că societatea are nevoie de noi, de brațele și mințile noastre, mai ales că prezentul nu e decât o etapă din drumul spre mâine. Nu putem rămâne la margine de drum, viața e însăși mișcare, e faptă și zidire, îndoială și certitudine, speranță și încredere în viitor, Acesta e rostul nostru dintotdeauna: să împingem lumea mai departe, să credem că putem s-o facem mai bună, mai generoasă, pentru că avem vocația creației. "

  • O carte ce m-a impresionat și, totodată, nu o pot numi carte, ci, mai degrabă, un jurnal plin de sfaturi și realități crude, ce au menirea de a ne aduce cu picioarele pe pământ.
  • Vă recomand Miercurea Regală, deoarece merită citită.
Mulțumesc librării Libris.ro pentru exemplarul oferit spre recenzie și țin să vă spun că această carte o puteți achiziționa cu doar un click aici, iar transportul vă va fi oferit gratuit. Nu uitați că aici aveți o ofertă senzațională la toate cărțile editurii Humanitas. O reducere de 85% pentru majoritatea cărților. Puteți vizualiza oferta cu doar un click aici.

Spor la citit! Noi ne citim data viitoare!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confesiunea unui preot de Sierra Simone - Impresii

Editura: Bookzone
An apariție: 2019
Autor: Sierra Simone
Număr de pagini: 352


Nu vrem să îți creăm așteptări false. În Confesiunea unui preot nu vei găsi o mărturisire religioasă și nici calea spre mântuire. Dar ce vei găsi, cu siguranță te va lua pe nepregătite! Tabuul este dus la un cu totul alt nivel, scenele erotice sunt desprinse din cele mai întunecate fantezii, dar condimentul esențial, în cele din urmă, este povestea unică de iubire, o iubire interzisă. Tyler are 29 de ani, este preot și are parohia lui de 3 ani. A jurat celibat și legământ față de Dumnezeu și de atunci a reușit să-și înfrâneze toate pornirile omenești. Până apare EA. Poppy. O tânără cu buzele roșii, senzuale, ce-i fură mințile pe nevăzute. La propriu. În confesional. Când iubirea vine îmbrăcată în ispită, cum poți să-i reziști? 

Dragii mei, Bookzone vine, de această dată, în întâmpinarea noastră cu o premieră. Cu prima carte tradusă! Este vorba despre Confesiunea unui preot, o carte asupra căreia și în momentul de…

Review - Produse Base One + o manichiură reușită

Bună, dragilor!

În urmă cu puțin timp am primit de la cei de la Base One, un kit cu produsele necesare pentru a realiza o manichiură de succes. Cu alte cuvinte, acest kit conține produse de bază în realizarea unor unghii pe placul tuturor.



Nu știu câte dintre voi vă pricepeți să construiți unghii din gel și de aceea vă spun că eu nu știam că mă voi descurca atât de bine. Pasionată de frumos și de îngrijirea unghiilor sunt de când mă știu și mereu mi-am dorit să dețin produse care să mă ajute să mă descurc singură, să nu mă mai programez la manichiură, respectiv pedichiură și să cheltuiesc o sumedenie de bani pe acest proces.

Kit-ul Base One a fost și este o provocare pentru mine și datorită ambiției pe care mi-a dat-o, pot spune că am ajuns să îmi realizez manichiura de una singură. Cu îndemânarea a fost destul de greu la început, însă după construirea primelor două unghii, parcă m-am mai îndreptat și acest lucru a fost vizibil.

Ce probleme am întâmpinat? Cum să vă spun eu oare? Sunt…

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…