Treceți la conținutul principal

Recenzie- Frumusețea lucrurilor trecătoare de Andrada Cooș

Frumusețea lucrurilor trecătoare




Nume autor: Andrada Cooș
Numãr de pagini: 179
Editura: Adenium
An apariție: 2017

Proaspăt ajunsă în Japonia, Adriana încearcă să se integreze în viața studențească, cu rezultate îndoielnice. În cele din urmă, își găsește locul în rândul celorlalți studenți străini: australieni petrecăreți, englezi plini de ei, finlandezi scandalagii și, bineînțeles, singurul alt român pe care îl întâlnește acolo. Împreună, explorează temple, încearcă diverse chimonouri, participă la ceremonii, vizitează cluburi de jazz și travestiți și filosofează pe tema eternei fascinații japoneze. O perspectivă plină de umor asupra frumuseții, frustrărilor și nebuniei vieții într-una dintre cele mai admirate culturi din lume.

Despre autoare:

Andrada Cooș s‑a născut în Reghin, județul Mureș și este absolventă a Departamentului de Jurnalism al Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca. A urmat cursurile de creație literară ale Universității Brunel din Londra sub îndrumarea lui Fay Wheldon, după care a câștigat o bursă de cercetare la o renumită universitate din Kyoto. Cititoare avidă, Andrada a trăit în șase țări, are două tatuaje și o pasiune pentru toate lucrurile frumoase.

Cărțile sunt alinare pentru suflet și hrană pentru creier, iar un cititor are nevoie de doze maxime de lectură pentru a se putea menține în viață. Timpul prețuit este acela în care mintea ta s-a delectat cu lecturi bune, ce au întrecut anumiite așteptări, de aceea pot spune că o carte scrisă bine, care are la bazã o poveste ddeosebită nu poate fi dată uitării. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul cărții "Frumusețea lucrurilor trecătoare'', o operă ce merită din plin toate laudele pentru că este, în principiu, altfel.
Nu am mai citit până acum nicio carte care să aibă la bază ca țară Japonia și poate de aceea, mi se pare atât de fascinant acest subiect.
În ceea ce privește această carte, în prim-plan, încă din incipit, o să facem cunoștință cu protagonista noastră, cu țara în care ea dorește să o viziteze, cu scopul de a studia acolo, dar și perioada în care se petrece acțiunea. Astfel, Adriana este o tânără, studentă în trecut în județul Cluj, care s-a hotărât că trebuie să meargă la studii în Japonia, fapt pentru care a asistat la câteva cursuri de limbă japoneză. Timpul este particularizat prin intermediul lunii aprilie, o lună în care cireșii înveseleau malurile râului Komo. M-am îndrăgostit, încă din prima clipă, de peisajul pe care autoarea îl descrie cu atâta ardoare și am știut că, neapărat, trebuie să continui lecturarea acestei cărți, mai ales că abordează un subiect atât de unic.
"Frumusețea lucrurilor trecătoare" este o poveste surprinzătoare și frumoasă, care are menirea de a reliefa o serie de adevăruri atât despre ceea ce înseamnă viața de student, cât și o mulțime de lucruri relevant pentru Japonia, pe care noi le percepem într-un fel, dar în esență reprezintă exact opusul.
Poate vă întrebați de ce poară cartea acest titlu. Și eu m-am întrebat asta și nu prea știam la ce să mă aștept, inițial, crezând că este vorba doare despre o simplă poveste prezentată de către o studentă dornică să ajungă în Japonia. În mare parte, această premisă se regăsește în carte, însă mie mi-a atras atenția o secvență ce este prezentată în primele pagini, astfel că ajunsă în Japonia, Adriana se îndreaptă spre Sensei și soția lui, Hinako-san, unde va avea parte de o priveliște îmbătătoare și îmbietoare. Cine nu și-ar dori să ajungă într-un loc în care să fie înconjurat de armonia florilor de cireș?

" Cu oarecare naivitate, a remarcat:
- Cu atâția cireși, sigur vor fi multe cireșe la vară!
Și Sensei a început să râdă și să își agite mâna în semn de negare.
- Sunt doar ornamentali, fructele nu se pot mânca.
M-am apropiat de acele flori delicate și am încercat să le miros, dar nicio aromă puternică nu-mi izbi nările. Poate doar o mireasmă slabă. N-am putut să n-o compar cu merii înfloriți pe lângă care treceam în copilărie în drum spre școală. Petale mari, albe, vesele, un minunat miros îmbătător purtat de vânt, care te făcea mereu să cauți cu privirea acel pom cunoscut pe-ale cărui ramuri se cățărau vara copiii ca să-i fure roadele.
- E wabi-sabi, frumusețea lucrurilor trecătoare, a spus Sensei. Florile de cireș sunt frumoase, dar în același timp sunt trecătoare. Suntem fericiți că le vedem, dar în același timp e o fericire puțin tristă pentru că suntem conștienți că ele vor dispărea în curând. "

M-am regăsit destul de mult în Adriana și asta, datorită faptului că dispune de o gândire care îmi place și care tinde spre gândirea mea, dar cel mai semnificativ lucru este acela că protagonista consideră cititul ca fiind un hobby. Într-o oarecare măsură, consider că ea este acea ființă care le are pe toate. De la frumusețe la inteligență și la drăgălășenie, dar și la o experiență de viață, demnă de apreciat pentru o tânără care are în jur de 24 de ani.

" De obicei, aceste școli de vară - de fapt, două-trei săptămâni în diferite țări
vorbitoare de limbă engleză- nu îi ajutau cu mare lucru, având în vedere că plecau în grupuri de studenți japonezi și rămâneau doar între ei majoritatea timpului.
-La Cambridge.
- Și ți-a plăcut?
- Da, Anglia este o țară frumoasă!
- Adoriana-sa, Adoriana-san, care este hobby-ul tău? m-a întrebat fata.
- Păi, presupun că cititul. Și pictatul. Al tău?
- Desenul și, mă rog, fac pian de zece ani, dar nu l-aș considera un hobby.
- Dacă o faci de zece ani, aș zice că e! i-am răspuns eu.
- Ei, nu, când ai un hobby, e ceva ce faci serios și îi dedici cât mai mult timp!
Asta suna mai degrabă a obsesie. Am aflat ulterior că hobby-ul era - pe lângă una dintre întrebările de bază de așteptat de la orice japonez - un lucru foarte serios pentru ei. Le afecta stilul de viață, cum se îmbrăcau, ce fel de locuri frecventau și ce fel de prieteni își făceau. "

Autoarea m-a impresionat cu fiecare pagină pe care a consemnat-o și astfel am putut să descopăr lucruri pe care nu le știam despre japonezi, despre tot ceea ce înseamnă Japonia, dar, totodată, aici sunt surprinse secvențe în care se amintește faptul că nimic nu este așa cum pare în ceea ce-i privește pe japonezi. Cultura japoneză este diferită, la fel ca multe altele, și secretele nu contenesc să apară. Pe lângă toate acestea, consider că este relevant să punctez un aspect ce mi-a atras atenția încă din prima secundă. Așadar, mai țineți minte acel dans al fetelor japoneze care are menirea de a fascina pe oricine îl privește? Eu nu pot să nu îmi exprim entuziasmul pentru un asemenea spectacol. Fetele maiko fac o treabă foarte bună și te fascinează încă din prima secundă, cum nimeni nu o face, iar faptul că folosesc fiecare câte un evantai sau două, fac spectacolul să fie desprins de realitate, atât de bine gândit este. Mi-ar face o mare plăcere să am ocazia să văd o astfel de capodoperă cu ochii mei. Vouă nu?


" Dansul a avut loc în templul Yasaka, unul dintre cele mai cunoscute din Kyoto, poarta lui roșie și scările care duceau la ea, situându-se la capătul cartierului gheișelor din Gion. În curtea principală, templul avea o mică scenă de lemn folosită fie pentru dansuri, fie pentru ceremonii sau chiar pentru teatru tradițional, în funcție de sărbătoare și se perioada anului. Avea un acoperiș țuguiat negricios, sub streașina căruia se înșirau trei rânduri de lampioane albe iluminate, înscrise cu numele companiilor care le donaseră templului.
Se adunase o mulțime alcătuită în mare parte din japonezi cu aparate foto pe măsură și, bineînțeles, turiști. La început, prezentatorul se adresă pubicului:
- Vrem să vă mulțumim că ați ieșit în seara aceasta pentru a privi dansurile, în ciuda incidentelor nefericite care au lovit astăzi nordul țării.
Apoi a prezentat cântăreața de koto și cele două maiko ce aveau să danseze împreună. Cu pași mărunți, cele două fete se îndreptară spre mijlocul scenei, se așezară în genunchi și se aplecară în fața publicului. Erau amândouă mignone, iar descălțate de platformele de zece centimetri pe care se plimbau de obicei păreau două păpuși de porțelan pe care un copil stângaci, neputându-se decide,  le înfășurase în toate rândurile de haine pe care le avea.
Din cauza straturilor kimonourilor, lungimii lor, obi-urilor de șapte metri țepene și strânse bine sub sâni, mișcările dansatoarelor erau limitate, dar compensau printr-o delicatețe a gesturilor și o finețe a expresiei. Aceste dansuri nu erau lascive, nu erau menite să inspire dorință, ci rafinament, să pună în valoare frumusețea unei mâini rotindu-se sau a unui picioruș în tabi ( șosete albe cu spațiu între degete pentru a putea fi purtate cu geta) întrezărindu-se. Încercau să spună o poveste, uneori de dragoste și tandrețe, de sentimente evocate de o zi ploioasă și de tristețea florilor care cad, alteori de plăceri feminine, precum privitul în oglindă sau aplicarea unui ruj.
Acordurile de koto atrase atenția fotografilor, care își îndreptară camerele în direcția dansatoarelor. Tinerele maiko se ridicară cu grație și se așezară în poziția de început a dansului, purtând în mână evantaie. Vocea tânguitoare a cântăreței acompania instrumentul și fetele începură să se miște. Primul dans a fost unul de primăvară. Al doilea a fost o poveste din timpuri imemoriale cu bilete de dragoste, o iubită rușinoasă care își ascundea fața după mânecile kimonoului, pe când alta atingea cu nostalgie, acul din păr dăruit de un iubit aflat departe. "



Dacă stau și mă gândesc bine, pe lângă faptul că la baza cărții se află o trecere prin viață a unei tinere, cartea are și rol informativ, aducându-ne la cunoștință o serie de termeni în limba japoneză, dar și informații cu privire la această țară, care este foarte apreciată de mulți dintre noi.
Un alt aspect care mi-a atras atenția este paralela pe care Adriana o face între cultura din care face ea parte, cultura românească, și cultura japoneză. Astfel, vom afla cum percep, de fapt, japonezii femeile, ce nu le permit cestora să facă și ce îi deranjează cel mai mult.

" Existau, bineînțeles, unele diferențe între societatea japoneză și cea românească în această privință.  Într-adevăr, dacă ai un cuplu căsătorit, în care ambii soți lucrează 12 ore pe zi, e cam greu să strecori un copil undeva. Iar bunicii, pensionari în sfârșit scăpați de sub jug și cu o listă lungă de visuri de împlinit, nu voiau să-și piardă vremea având grijă de copiii altora, chiar dacă erau nepoții lor. Iar comunismul, cu toate lipsurile lui, mi-am dat seama, le făcuse femeilor o favoare, incluzându-le automat în forța de muncă - nu au trebuit să lupte pentru acest drept decenii întregi ca femeile din țările vestice.  Modalitatea se schimbase și în Japonia într-o anumită măsură, dar dacă erau femei care voiau să lucreze, șansele să se căsătorească scădeau, bărbații nefiind dispuși să le accepte.  Din acest motiv, rata căsătoriei scăzuse vertiginos.
- E una dintre marile probleme ale societății japoneze, filosofa un om de afaceri. Jumătate dintre tineri nu se căsătoresc,nu mai fac copii, iar populația noastră îmbătrânește și scade. "

Am citit cu sufletul la gură fiecare capitol în parte și am găsit unul intitulat Kawaii care mi-a rămas întipărit în minte prin ceea ce surprindea. Pentru cei care nu știu semnificația cuvântului " kawaii" , acesta se traduce sub adjectivul de "drăguț". În cadrul acestui capitol vom vedea că apar, pe lângă alți studenți, Adriana și un sensei care și-a manifestat dorința de a le prezenta care este diferența dintre a fi drăguț și a fi frumos. Voi știți? Puteți afla răspunsul foarte ușor, astfel că singurul mod pe care vi-l recomand este acela de a lectura "Frumusețea lucrurilor trecătoare", o scriere ce sensibilizează și surprinde evoluția Adrianei din momentul în care a părăsit România, până în momentul în care s-a reîntors pe tărâmurile natale.
M-am afundat pe tărâmuri necunoscute cu speranța că autoarea știe pe unde mă poartă și tot mergând agale și tot parcurgând fiecare pagină, am ajuns într-o lume pe care doream s-o descopăr de multă vreme, o lume pe care Andrada Cooș ne-o prezintă așa cum este ea, cu bune, cu rele, cu frumuseți și lucruri mai puțin plăcute de care n-am avut cunoștință. Orice carte este binevenită, dar "Frumusețea lucrurilor trecătoare" m-a ajut să adaug informații în bagajul meu de cunoștințe, învățându-mă cuvinte în japoneză și oferindu-mi tumultumul de informații de care aveam nevoie.
Recomand cu cel mai mare drag această carte, mai ales celor care iubesc Japonia și tot ce ține de aceasta. Cartea nu vă va dezamăgi, ci, din contră, vă va oferi doza necesară de informații și vă va antrena pentru a putea lua parte la povestea ce o are în prim-plan pe Adriana, protagonista noastră!

Steluțe:


Mulțumesc, Andrada Cooș pentru exemplarul oferit spre recenzie! Cartea poate fi achiziționată cu doar un click aici  sau aici .

Lectură plăcută!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recenzie - Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee

An apariție: 2017
Autor: Parinoush Saniee 
Categoria: Literatură Universală
Colecția: Top 10
Editura: Polirom
Număr de pagini: 296




Parinoush Saniee este autoarea bestsellerului Cel care ma asteapta, roman interzis de doua ori, cea mai vinduta carte a tuturor timpurilor in Iran. 
Aniversarea a douazeci de ani ii ofera lui Shahab prilejul sa-si revada copilaria, o perioada marcata de conflictele provocate in familie de refuzul lui de a vorbi si de relatia tensionata cu parintele sau. Povestea romanului Tatal celuilalt copil contureaza, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, in care fiecare sufera, intr-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins ca datoria sa fata de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorind nevoile afective ale sotiei si copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoita sa isi sacrifice viata profesionala pentru a se ocupa de casa si de cei trei copii…

Recenzie - Șoareci și oameni de John Steinbeck

Titlu: Șoareci și oameni Editura: Polirom Categorii: Moderni, contemporani Număr de pagini: 160 Autor: John Steinbeck



Soareci si oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuante parabolice despre prietenie si destin. Personajele centrale sint doi lucratori sezonieri, George Milton, un tinar inteligent si inimos, si Lennie Small, un urias naiv, cu o forta incontrolabila si o intirziere mentala ce il face sa semene cu un copil mare. Cei doi barbati, a caror induiosatoare relatie de prietenie ajunge sa semene a dependenta, se angajeaza ca lucratori la o ferma. Ei au un vis, un ideal, sa stringa bani pentru a-si cumpara un loc al lor, unde sa traiasca „din belsugu’ pamintului”. Insa o serie de intimplari tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputinta lui de a distinge raul de bine, le naruie sperantele.
Simțeam nevoia de o lectură serioasă, care să mă determine, la final, să extrag o morală din textul cu pricina. Căutând peLibris.ro, am …

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…