Treceți la conținutul principal

Recenzie - Magnetism de Lina Moacă

Primul volum al seriei OAMENI, ÎNGERI ȘI DEMONI

Autor: Lina Moacă
Editura: Librex Publishing
Număr de pagini: 315



Gemenii Willy și Lilly, creaturi de-o frumusețe neobișnuită și având puteri supranaturale, sunt Fiii Luminii. Lilly își dorește să cunoască oamenii direct, trăind în mijlocul lor, și își convinge fratele să se mute în București. Aici, cei doi o întâlnesc pe Alexandra, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Deși la început Willy nu este de acord cu implicarea lor în problemele muritorilor, la insistențele lui Lilly acceptă o căsătorie de conveniență cu Alexandra, pentru a o scoate de sub tutela distructivă a tatălui.
Crimele, fățărnicia, răutatea împânzesc orașul și restul provinciilor. Odată ce Lilly se angajează să-i pătrundă tainele, pentru ca dreptatea să triumfe, piramida întunecată se clatină. Însă, în străfundul pământului, de pe tronul întunecat, Willwolf – sprijinit de Marele Iluminat – făurește planuri de atac, așteptând momentul potrivit să-și surprindă fratele și nepoții.

Cuvintele și-au luat zborul, iar în lipsa lor, eu, am rămas fără glas, fără o replică, care să exprime în totalitate ceea ce a reprezentat Magnetism pentru mine. Totuși, mi-am făcut curaj și, treptat, încerc să împărtășesc cu voi toate emoțiile, care m-au animat în momentul în care am citit această carte. 

Știți cum este să uiți termenul de realitate? Dar să uiți cine ești tu?
Prin povestea care stă la baza acestui volum, eu le-am experimentat pe toate acestea. Am uitat ce înseamnă viața reală și m-am scufundat într-o lume imaginară, înconjurată de îngeri și demoni. Eu nu am fost un simplu cititor, ci am luat, direct, parte la acțiune, fiind unul dintre cele mai importante personaje.

Când ajungi să dai peste o astfel de carte, timpul parcă zboară, parcă nu mai există, lăsând în urmă o poveste captivantă și un regret, datorită conștientizării că, la un moment dat, va trebui să te îndrepți, din nou, spre meleagurile din care faci parte. Realitatea nu mai este semnificativă, ci tot ceea ce contează se află în mâinile autoarei Lina Moacă, creatoarea unei lumi fantasy cu origini profund îngropate. 

Zbori. Plutești. Parcă nu ești tu. Ce s-a întâmplat? Ai descoperit o carte acaparatoare, inducătoare de magie și de puteri supranaturale. Ai descoperit mierea pe care ai căutat-o atât de mult timp. Sau poate ai dat direct de fagure? Citind creația ei, riști să te pierzi pe tine într-o lume atât de perfectă. Riști să vrei să nu mai părăsești ceea ce odată descoperit te-a acaparat. Riști să nu mai lași cartea din mână. Totuși, un astfel de risc trebuie asumat de către oricine, deoarece rezultatul va fi mai mult decât satisfăcător.

De asemenea, în momentul în care am făcut cunoștință cu personajele, raze de soare au început să încolțească în sufletul meu, transformându-mă într-un neînvins amator al creației, un omuleț care trăiește prin ceea ce Lina Moacă a reușit să contureze cu atât de multă migală.

Începând cu incipitul, care poate fi perceput ca fiind o intrigă, o intrigă care te ademenește prin ceea ce se speculează și sfârșind cu acel moment de glorie, eu am putut fi percepută ca fiind o statuie, deoarece nu m-am mișcat deloc. Astfel, originea personajelor, rolul lor ca personaje ale unei capodopere sunt factorii cei mai de seamă, astfel că povestea seamănă, parcă, cu un început al creației clasice, dar care, treptat, devine personalizată, Lina Moacă având cuvintele la ea tot timpul.

În ceea ce o privește pe această autoare, pot spune că mi-a atras atenția asupra operei ei încă de cum am citit primele fraze ale volumului. Cred că a fost dragoste la prima vedere. M-am îndrăgostit de personaje. M-am îndrăgostit de locul în care acțiunea se particularizează. M-am îndrăgostit de subiectul cărții, care este unul bine gândit. M-am îndrăgostit de stilul autoarei și, mai mult decât atât, am ajuns să devin un cititor acaparat de această lume perfectă. Lumea îngerilor, demonilor și oamenilor.

Știu că este greu să găsești opere de calitate, în condițiile în care autorii români nu sunt apreciați pe cât de mult ar merita, însă, în cazul de față, vă spun că este vorba despre o stăpână a scrisului, despre o creatoare ale cărei idei nu se epuizează. Aici este vorba despre un autor în adevăratul sens al cuvântului. Aici este vorba despre originalitate, despre puterea de creație și despre siguranță, Lina Moacă reușind prin aceasta să atragă cititorii, care sunt la un pas de a face cunoștință cu ceea ce înseamnă PERFECT.

Ce am fost eu? Eu am fost un magnet, care avea drept pol nordul, iar Magnetism a fost un magnet, care avea ca pol sudul. Ceea ce s-a creat mai apoi a fost pură atracție. Între mine și acest volum s-a creat un câmp magnetic de nestrăpuns. Împreună am pornit spre o poveste fără margini, o poveste precum o gaură neagră care te atrage cu toată puterea.

Vreau să mă raportez la personajele pe care le îndrăgesc foarte mult, astfel că, în prim-plan, voi face referire la cei doi gemeni Willy și Lilly, două caractere perfecte în ochii mei. De ce îi apreciez atât de mult? Admirația mea se îndreptă spre ei, deoarece, încă de la început, am simțit o conexiune, care a devenit tot mai puternică. Așadar, izolați de ceea ce înseamnă lumea reală, ei trăiesc într-o continuă minciună. Minciună spusă de unchiul lor, creatorul răului.

Făcând parte din acest neam rău, ei sunt cei care nu au cunoscut binele. Ei sunt cei care au trăit mereu izolați. Odată cu moartea mamei lor, viața parcă nu a mai avut sens, însă în ce proporții poate fi percepută durerea atunci când ești foarte mic?

Ce m-a impresionat pe mine sunt ideile cu care autoarea vine, ideile pe care le implementează atât de la timpul lor. 

Aici se poate vorbi și despre teamă, despre teama care se instalează odată cu prezența lui Willwolf, unchiul celor doi gemeni. Pentru ei, însă, imposibilitatea nu există și de aceea, împreună, își creează un plan de evadare, un plan care va reuși și care va avea urmările concludente.

Ajunși în lumea oamenilor, cei doi gemeni trebuie să se acomodeze, să se modeleze după standardele celor muritori, însă cel mai mare șoc apare odată cu intrarea în această lume. Veți vedea că surprizele nu contenesc să apară și, mai mult decât atât, ele sunt factorii care stârnesc curiozitatea cititorului.

Când totul este un nou început, Willy și Lilly încep și ei să simtă ceva pentru anumite persoane care îi înconjoară. Să fie iubirea prezentă aici? Dar există o iubire pură între un nemuritor și un muritor?

Este relevant faptul că autoarea nu se limitează în plan și spațiu, ci ea este un creator care își creează lumea după bunul plac. De aceea, trebuie să precizez că iubirea întră în antiteză cu războiul dintre cei nemuritori. Nu este acest aspect un stimulent?

Se pot observa o sumedenie de emoții, adrenalina nelipsind din aceste pasaje, însă, când nimic nu mai este cert, se vor descurca cei doi gemeni într-o lume în care totul este predispus pieirii?

Vor reuși ei să treacă cu bine peste orice obstacol, mai ales că în joc se află persoanele iubite?

Eu vă îndemn să vă pregătiți pentru cea mai frumoasă și cea mai incitantă poveste descoperită de mine în tot acest timp și, mai mult decât atât, curiozitatea nu omoară pe mine. Datorită ei, eu am descoperit un univers exact pe gustul meu, un univers în care istoria omenirii, iubirea și războiul se împletesc, transformând o poveste simplă într-o adevărată capodoperă literară.

Când simți că nu este loc pentru mai bine, eu îți recomand un autor român. Lina Moacă este cea care m-a cucerit, ea este cea care m-a acaparat încă din primele secunde și ea este cea care, de asemenea, mi-a instalat curiozitatea în mădulare, făcându-mă să îmi doresc să descopăr cum se va continua povestea. Cât timp voi mai rezista fără cel de-al doilea volum al seriei Oameni, Îngeri și Demoni?

Detaliată, cu un miros zdravăn de originalitate, cartea Magnetism mi-a topit fiecare părticică a creierului, făcând din el un tot pe care se află peceți gravate cu litere neșterse. Magnetism. Acesta este cuvântul care predomină în mintea mea. Lina Moacă. Aceasta este autoarea care și-a pus amprenta asupra universului meu. 

Recomand cu mare drag acest volum, însă nu vă pot garanta că nu o să vreți mai mult. Dimpotrivă, sunt sigură că cercetarea voastră nu se va opri aici și curiozitatea va fi cea care vă va anima mereu.

Datorită autoarei Lina Moacă am descoperit un univers în care mă simt atât de acasă. Datorită ei, apetitul meu pentru ceea ce înseamnă îngeri și demoni s-a reactivat. Remediul? Volumul doi din seria Oameni, Îngeri și Demoni!

Mulțumesc, Lina Moacă pentru exemplarul oferit spre recenzie! Volumul se poate achiziționa la un preț foarte bun, cu doar un click aici



Comentarii

  1. Suna bine si e simpatica foc partea cu actiunea in Bucuresti :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi place foarte mult cum ai realizat această recenzie. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie-mi place tot ce ține de îngeri și demoni, iar această carte mi-a atras atenția de foarte mult timp.
    Recenzia ta este convingătoare și îmi place că ai vorbit mai mult despre ceea ce ai simțit în momentul lecturării.
    Felicitări!
    Iau și eu cartea cât de curând!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am determinat să o achiziționezi.
      Îți mulțumesc și pentru cuvintele frumoase !

      Ștergere
  4. Chiar imi place subiectul, ce tine de supranatural e pe gustul meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am mai auzit de aceasta scriitoare, insa nu am apucat sa citesc nimic de la ea. :D Monentan...

    RăspundețiȘtergere
  6. frumos rezumat/recenzie. Nu am citit inca cartea

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am citit cartea, insa am auzit păreri bune despre ea. Asa pățesc si eu cand citesc o carte care ma atrage, uit complet ca mai am si altceva de facut, parca intru in alta lume.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am mai auzit de aceasta carte, insa recenzia foarte bine realizata ma determina sa caut si incep aceasta lectura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am reușit să fac asta. Ți-o recomand cu mare drag!

      Ștergere
  9. Foarte interesanta povestea!
    Nu am ami auzit pana cum de aceasta carte. Am sa o caut si eu! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți recomand cu mare drag să o citești,mai ales dacă te atrage acest subiect.

      Ștergere
  10. Sună a genul de carte pe care aș citi-o cu plăcere. Îmi plac mult recenziile tale!

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu chiar nu mai stiu ce sa cred! Oare chiar atat de frumoase si interesante sa fie aceste aparitii descrise de tine pe blog, sau ai un talent deosebit de a vedea lucrurile in lumina care trebuie?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot ceea ce am relatat aici am simțit pe tot parcursul cărții Și, oarecum, simt că nu am spus destul!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

TOP 5 cărți (ale autorilor străini) care m-au impresionat cel mai mult în anul 2017

Bună, dragilor!
Cum nu prea am realizat astfel de articole pe blog, m-am gândit că acum ar fi momentul, mai ales că anul 2017 a fost un an plin de lecturi calitative. În materie de citit, am lecturat undeva la o sută de cărți (nu sunt sigură, nu am ținut o evidență), așadar, mi-a fost destul de greu să mă limitez doar la 5 cărți.
Totuși, într-un final le-am ales și, mai mult decât atât, aceste lecturi le recomand cu mare încredere.


Cărțile nu sunt în ordine, întrucât nu mă pot decide care mi-a plăcut cel mai mult.

Astfel, o să amintesc despre fiecare în parte și sper ca acestea să fie și pe gustul vostru.

Ferma animalelor de George Orwell

Aceasta este o lectură scurtă, care, sunt sigură, a impresionat pe mulți.
Pe blog nu am realizat o recenzie cărții, însă dacă doriți mai multe informații și vreți să aflați, de asemenea, ce emoții mi-a trezit, aș putea să întocmesc un review.

Un șir infinit de țestoase de John Green

Am citit-o în luna decembrie și a fost o lectură tare ușoară, dar frum…

Recenzie - Tu de Caroline Kepnes

TuAutor: Caroline Kepnes
Editura: Herg Benet
Colecția: Passport, Literatură străină
Număr de pagini: 447




Atunci când o tânără și frumoasă scriitoare aspirantă intră în librăria din New York în care lucrează Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine în situația lui: îi caută pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit. Este doar o singură Guinevere Beck în întreaga metropolă. Ea are un profil public de Facebook și postează pe Twitter neîncetat, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe: se recomandă pur și simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuiește pe Bank Street și va fi la un bar din Brooklyn diseară – locul perfect pentru o întâlnire „întâmplătoare”. Pe măsură ce Joe capătă în mod invizibil și obsesiv controlul asupra vieții lui Beck, el orchestrează o serie de evenimente pentru a se asigura că Beck nimerește în brațele lui primitoare. Trecând de la statutul de hărțuitor din umbră la cel de iubit oficial, Joe se trans…

Top 10 cărți (ale autorilor români) care m-au impresionat cel mai mult în anul 2017

Nu îmi vine să cred că luna ianuarie este pe sfârșite și eu abia acum reușesc să postez acest top. A fost dificil, mai dificil decât am crezut că va fi. Într-un final, însă, am ales 10 cărți ale autorilor români, care m-au impresionat cel mai mult în anul 2017. Mă gândeam, inițial, să fac un top 5, dar n-am putut, deoarece am citit prea multe cărți frumoase, pentru a alege, acum, doar 10 dintre ele.
Poate pentru unii nu va fi o surpriză acest top, deoarece se știe foarte bine care sunt acele cărți pe care nu mi le pot scoate din minte și care au avut un impact asupra mea. Astfel, topul va fi constituit din două serii. Să fiu sinceră, nu am putut să aleg doar o carte din serie, așa că am cam trișat puțin.
Cărțile nu vor fi prezentate în ordine, ci aleatoriu, după cum îmi succed în minte.
Astfel, prima serie este Seria Alina Marinescu de Monica Ramirez, o serie pe care o ador și o iubesc.


Oana Arion nu putea să lipsească nici ea din acest top, așa că seria Nemuritor face parte din topul…