Recenzie - Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee

An apariție: 2017
Autor: Parinoush Saniee 
Categoria: Literatură Universală
Colecția: Top 10
Editura: Polirom
Număr de pagini: 296

Parinoush Saniee este autoarea bestsellerului Cel care ma asteapta, roman interzis de doua ori, cea mai vinduta carte a tuturor timpurilor in Iran. 

Aniversarea a douazeci de ani ii ofera lui Shahab prilejul sa-si revada copilaria, o perioada marcata de conflictele provocate in familie de refuzul lui de a vorbi si de relatia tensionata cu parintele sau. Povestea romanului Tatal celuilalt copil contureaza, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, in care fiecare sufera, intr-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins ca datoria sa fata de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorind nevoile afective ale sotiei si copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoita sa isi sacrifice viata profesionala pentru a se ocupa de casa si de cei trei copii, iar sentimentele de neimplinire care o macina ii umbresc viata de familie. In momentul in care mutenia lui Shahab este interpretata de adultii din jur drept simptom al deficientelor mintale, neajunsurile existente intre membrii familiei se acutizeaza tot mai mult. Shahab isi pierde treptat increderea in sine, ajungind la concluzia ca a esuat in datoria filiala si ca nu este, de fapt, copilul tatalui sau.

Nu mi se întâmplă foarte des, dar, în cazul cărții de față, Tatăl celuilalt copil, pot spune că s-a întâmplat ceva ciudat. Nu știu cum se face, ce m-a atras mai mult, coperta sugestivă sau sinopsisul, cert este faptul că am urmărit foarte mult timp această carte pe site-ul Libris.ro. Acest aspect nu îl frecventez, deoarece, de cele mai multe ori, uit titlurile pe care le văd doar o singură dată. Cu acest volum a fost diferit, mai ales că anumite elemente care alcătuiesc cartea mi s-au impregnat în minte și asta m-a determinat să urmăresc cartea aproape în fiecare zi. 

Și cum ceea ce îți dorești foarte mult se și materializează, pot să spun că și dorința mea de a deține acest exemplar a devenit realitate, iar, astăzi, eu, o cititoare înfocată și dornică de cunoaștere, dețin Tatăl celuilalt copil. Un roman, care m-a marcat, m-a informat și m-a sensibilizat. 

Mi-a plăcut această carte, așadar? Nu pot vorbi despre plăcut, pot spune că am adorat-o, efectiv! A fost și este o lectură, care va rămâne pe buzele mele pentru mult timp, o lectură pe care o voi aminti, oricând, la orice oră, oricărui cititor. Nu pot să îmi exprim în cuvinte aprecierea față de acest roman, nu pot să leg coerent o propoziție sau o frază, care să surprindă exact esența a ceea ce doresc eu să transmit. Cu alte cuvinte, în fața unei astfel de lecturi, sunt neputincioasă, iar cuvintele sunt de prisos, prea nesemnificative pentru a descrie o operă atât de amplă, complexă și sensibilă. 

Pot să vă spun, încă de la început, să nu vă așteptați la clișee, la situații și momente pe care le întâlniți în orice carte. Tatăl celuilalt copil este o carte, care nu se poate compara cu nimic citit de mine până în acest moment, un roman al suferinței, dar și al iubirii și sacrificiului părintesc, o poveste desprinsă dintr-o realitate crudă, cruntă, dar și o operă care va scoate la iveală o sumedenie de semne de întrebare. Nu ai cum să nu te întrebi de ce, cum, când s-a petrecut acel fapt? Nu ai cum să nu fii marcat, să nu simți că trebuie să opui rezistență pentru a continua lectura. Cred că îți trebuie putere, dar și blândețe și răbdare pentru a ajunge la finele romanului, iar dacă nu le posezi pe acestea, nu este problemă, romanul te va prinde într-un vârtej, din care vei ieși doar la sfârșit. 

Ideea care stă la baza acestui roman este una amplă, cred eu, gândită în așa fel încât să sensibilizeze. Astfel, Shahab se definește ca fiind, pe parcursul romanului, un băiețel care nu știe să vorbească. Evident, fără această abilitate, toți cei din jurul lui, chiar și familia, vor tinde să creadă că el este prost. Ce înseamnă, de fapt, pentru Shahab termenul acesta de prost, veți afla doar parcurgând lectura, care va fi una pe care nu o veți putea lăsa din mână. 

Trebuie să mărturisesc că am simțit o oarecare milă față de acest Shahab, nu pentru că m-aș fi îndoit de abilitățile lui în ceea ce privește vorbitul, ci, pentru simplul fapt, că, cei din jurul lui, îl tratau neomenesc, chiar. Citind primele pagini m-am enervat extrem de tare. În mintea mea se perinda doar întrebarea Cum? Cum să existe, până și într-o carte, atât de multă răutate? Treptat, reflectând, am înțeles că, de fapt, deși este o ficțiune, cartea reflectă foarte multe aspecte, care definesc realitatea. Răutatea oamenilor, chiar și a copiilor poate atinge cote alarmante și, din păcate, mulți dintre noi, asistăm la o succesiune de scene de violență atât fizică, cât și de limbaj. Asistăm la ceea ce poartă numele de răutate, de lipsă de respect. Și aici intervine și gradul de superioritate. Nevoia noastră de a emana un aer, care ne posedă mult mai mult decât ar trebui, de fapt. 

Ce îmi place foarte mult la Parinoush Saniee este faptul că aceasta știe să construiască momente definitorii pentru fiecare personaj, astfel, chiar dacă Shahab este personajul principal, anumite replici și implicări, ne oferă posibilitatea de a-i cunoaște, chir foarte bine, și pe tatăl lui, Naser, respectiv pe Maryam, mama lui Shahab. 

Părinții lui sunt foarte diferiți, însă. Dacă mama lui este cea care are mereu încredere în el și îl încurajează, tatăl lui nu emană nicio emoție, care să conducă spre afecțiune. La un moment dat, chiar și eu m-am întrebat, cum ar fi dacă...?

O întrebare a cărei răspuns îmi este foarte greu să-l gândesc. În această carte, însă, avem parte și de așa ceva. Shahab simte lipsa de atenție din partea tatălui său, lipsa de încredere și, mai mult decât atât, se pare să Shahab îl dezamăgește în fiecare zi tot mai mult. 

În situații de acest gen, nu îl condamn pe Shahab. Nu îl condamn nici pentru că, alături de prietenii lui imaginari, și-a construit o serie de planuri, prin care să-și pedepsească tatăl, chiar și bunica. Când totul pare să ajungă prea departe, însă, parcă povestea ia o întorsătură zdravănă, temeliile încrederii dărâmându-se complet. 

Nedreptatea duce spre disperare, spre situații neașteptate, iar lipsa de încredere, duce spre nesiguranță și lipsă de respect. Shahab va refuza să-și mai vadă tatăl ca pe un tată adevărat. De ce? Răspunsul se află dincolo de titlul acestei cărți minunate. Răspunsul este unul care vă va sensibiliza, dar vă va enerva, în același timp. Poate nici voi nu veți mai avea răbdare cu Naser, dar va merita orice minut investit în citirea acestei cărți, vă asigur de asta! 

Pe lângă Shahab, am mai admirat încă o personalitate, enigmatică, dar atât de deschisă cu Shahab. A iubit-o efectiv. Cu ea vă veți întâlni cel mai mult spre finalul cărții, dar, sunt sigură, și de această dată, că ea vă va fura inimile, la fel cum a făcut și cu Shahab. Despre cine este vorba? Veți vedea! 

Întrebarea finală este alta, însă: Ce se va întâmpla cu Shahab? Va învăța el să rostească câteva cuvinte vreodată? 

Pentru mine, Tatăl celuilalt copil a fost și este o capodoperă literară. O parte importantă din sufletul meu. O operă, care m-a marcat, mi-a deschis ochii, m-a sensibilizat și m-a făcut să cred că orice se poate, atâta timp cât îți dorești. Tatăl celuilalt copil m-a învățat că singur nu poți trece neapărat prin toate, dar când ai un ajutor de nădejde, parcă toate încercările se surpă, dispar și apare speranța. Eleganța cu care a fost scrisă această carte, discreția unor personaje, sensibilitatea și puterea lor, m-a motivat, m-a ajutat să văd lucrurile și cu alți ochi. 

Așadar, cititorule, îți recomand această carte din toată inima. Sper să fie o lectură plăcută, pe care să o împărtășești cu prietenii, cu părinții și oricine altcineva. 

Îți doresc lectură plăcută!