Treceți la conținutul principal

Recenzie- Ultimul viking de Oana Arion

Primul volum al seriei Nemuritor


Autor: Oana Arion
Seria: Nemuritor
Număr de pagini: 310
Dată apariție: septembrie 2016
Editura: Librex Publishing





De la prima până la ultima pagină am fost fascinată de arta cu care autoarea a reușit să împletească mitologia cu fantezia și în același timp să ne introducă într- o frumoasă și imposibilă poveste de iubire. Nu lipsește nici umorul, care este amprenta personală a autoarei.
Nicoleta Tudor

Ultimul Viking este cartea de care m-am îndrăgostit pentru totdeauna! O carte fantasy în care nimic nu este ceea ce pare! Vikingi, vampiri și oameni într-o atmosferă fantastică, întunecată, seducătoare până la limita nebuniei. Cine este vânătorul? Cine este cel vânat?
Natasa Alina Culea

O serie ce nu trebuie ratată de iubitorii genului fantasy. Personaje greu de uitat, acțiune şi mister, toate ingredientele necesare să uiți de somn şi să citești cartea dintr-o suflare.
                                                                                                                                  Lavinia Călina


  • O lume fantasy este creată cu multă migală și imaginație, însă o lume fantasy perfectă este creată, de nimeni alta, decât de Oana Arion, autoarea româncă ce a ajuns, prin intermediul seriei Nemuritor, la sufletul tuturor cititorilor. Vedeți diferența, nu? Prin entuziasmul ei și prin umorul de care dispune și-a clădit o strânsă legătură cu toți aceia care au pătruns în lumea nemuritoare a creaturilor de mult uitate, dar care prind viață într-o serie cu totul și cu totul inedită, ce merită din plin toate laudele și aprecierile.
  • Datorită Oanei am intrat în contact cu o serie de personaje complexe și bine conturate, care au un scop bine stabilit, iar datorită acestor aspecte, lecturând cartea, realizezi că totul este unic și diferit, construit prin intermediul originalității și printr-o imaginație caracteristică autorilor de serii fantasy.
  • La început, nu știam la ce să mă aștept și, astfel, prin lecturarea primelor pagini, am realizat că nimic nu este neobișnuit. Personajele erau perfect normale, asemănătoare personalităților din viața reală. Astfel, în prim-plan, o avem pe Victoria Grey, o femeie a cărei viață abia începuse, majoritatea timpului petrecut de ea fiind în cadrul cafenelei Coquette, locul în care Victoria se simțea acasă.

" Era aproape două dimineața când am terminat de verificat ultimele acte și am închis mulțumită dosarul voluminos pe care, dintr-o pornire vanitoasă, îl etichetasem "documente proprietate". Înțepenisem de tot stând pe scaunul rigid și inconfortabil de la birou, cu piciorul drept îndoit sub mine. Îl simțeam acum amorțit și greu, parcă străin de restul corpului. M-am întins și am căscat cu poftă, dându-mi brusc seama cât de obosită eram. Dar visul meu intrase deja în linie dreaptă: cafeneaua era a mea.
Coquette era mai mult decât un vis, era casa mea, iar ziua în care bunicul îmi dezvăluise hotărârea lui de a mi-o vinde mie va rămâne pentru multă vreme în "top cinci cele mai bune zile din viața mea". "

  • Calitățile de care Victoria dispunea m-au determinat să cred că aceasta este o persoană bună și directă, neînfricată și dornică se descopere secrete, oricât de adânc ar fi acestea îngropate și indiferent de gradul de monstruozitate ce le caracterizează. Nu se dezvăluie excesiv de multe detalii despre protagonistă în primele capitole, ci doar după ce ne afundăm în lectură suntem conștienți de ceea ce constituie ca persoană, de fapt, Victoria.
  • Cum să înceapă acțiunea, decât prin inevitabil? Cadrul nocturn dă o tentă stranie întâmplărilor, iar pustietatea vine să scoată în evidență situația nefastă ce urmează să se întâmple. Astfel, ieșind liniștită din cafenea, după finalizarea muncii pe care a trebuit să o ducă la bun sfârșit, Victoria dă cu ochii de o personalitate masculină, Agro Bjarnisson, ce se află în real pericol. Faptul că acesta este zgâriat și lovit accentuează gravitatea situației, însă nu putem omite nici faptul că singurele cuvinte pe care Agro i le adresează Victoriei se rezumă la două propoziții.

" - Te rog, ai grijă. Nimeni nu trebuie să știe.
Am dat din cap, și el păru ușurat.
- Vă rog să mă lăsați să chem o ambulanță, am gemut, iar el zâmbi într-un fel care făcu să mi se zbârlească părul. Nu știu cum ar reușit să formez numărul și nu am putut decât să sper că dispecerul înțelesese corect adresa pe care i-o spusesem printre sughițuri. Acum lacrimile îmi alunecau nestingherite pe obraji. Necunoscutul continua să mă țină de mână, zâmbind ca și cum totul era bine acum, ca și cum el încerca să mă îmbărbăteze pe mine. "

  • Întâlnirea dintre cei doi se lasă soldată cu o monedă a cărei valoare este neprețuită, însă Victoria nu este conștientă în totalitate de ceea ce deține, până în momentul în care aceasta ajunge să-și marcheze teritoriul. Locurile în care protagonista are acces vor fi și locurile unde, treptat, moneda va poposi, dar este vreun loc pământesc sigur pentru ea?
  • Oana m-a făcut să uit să respir și astfel ajungem la concluzia care spune să nu vă așteptați la momente de respiro, mai ales când în mână ai un volum pe care nu îl devorezi, nu îl savurezi, ci îl trăiești de la început și până la sfârșit, până la ultimul cuvânt care, de fapt, este continuarea pentru o poveste nemuritoare.
  • Vreau să mă leg și de acel moment în care o nouă personalitate își face simțită prezența și aici mă refer la Arrio, unul dintre cele mai fabuloase entități masculine pe care cineva l-ar fi putut crea prin rodul imaginației. Arrio nu este ceea ce pare a fi și m-a surprins. Am rămas mască în momentul în care și Victoria a făcut-o, mai apoi, conștientizând că datorită lui povestea poate fi numită un fantasy perfect, cu lejeritate. Prin ce va trece Victoria pentru a afla că acest Arrio, frumosul Arrio, este cu totul și cu totul altceva? Eu am fost acaparată de suspans, iar situațiile neprevăzute nu au contenit să întârzie, apărând exact în cel mai neașteptat moment și având un impact pe care doar Oana îl poate instala în inima unui cititor. Până la urmă, totul este despre creaturi supranaturale, despre vârcolaci și vampiri, singura ființă normală de aici fiind Victoria, Dodo, sora ei, dar nu putem s-o uităm pe Lilly sau pe Liam, ofițerul ce se va ține pe urmele Victoriei, încă din noapte în care Agro a fost ucis cu sânge rece.
  • Părerea mea este că aceste personaje, împreună, construiesc o poveste fantastică care poate fi percepută ca un vierme. De ce spun vierme? Pentru că tot sapă, tot sapă, până ajunge la inimă, determinând, astfel, cititorul să nu uite nicio secvență pentru că toate sunt importante, indiferent de cât de ample sau de reduse sunt acestea. Acest vierme ajunge la și la creier. Și ce provoacă? Dependență. O dependență ce poate fi potolită doar prin continuarea poveștii, o dependență ce nu lasă loc de timp liber, deoarece acesta ar trebui să fie petrecut alături de personajele din seria Nemuritor.
  • După cum am spus, avem parte de secrete ce parcă au ieșit dintr-o cutie una după alta, iar pentru Victoria, toate acestea vin precum un tsunami ce o izbește în plexul solar și tot acest uragan o aduce la viață, deoarece nu este timp de pierdut. Curiozitatea o îndeamnă să pună întrebări peste întrebări, iar de apreciat este faptul că Arrio nu obosește în a-i răspunde, Victoria conștientizând că nimic nu este o poveste, ci adevărul este chiar în fața ochilor ei. Arrio vampirul are un trecut ce va fi povestit chiar de către el și datorită acestui fapt vom descoperi o serie de mistere ce nu îți dau prilejul de a căsca în semn de somn, ci doar a holba ochii la ceea ce se spune, căci la miezul adevărului se ajunge doar prin depănare de amintiri.
  • Știți ce mi-a plăcut foarte mult și m-a surprins într-un mod aparte? Faptul că Oana nu a păstrat în totalitate acea imagine a vampirilor bine cunoscută, ci prin originalitate, ea  a conturat un personaj perfect. Astfel, ceea ce se păstrează este doar faptul că vampirii dispun de o temperatură scăzută a corpului, bătăile inimii fiind foarte încetinite, dar nu inexistente și colții ce se înfig adânc, precum s-au înfipt și în mintea cititorilor, făcându-i dependenți, nu de sânge, ci de seria Nemuritor. Frumusețea, însă, rămâne o trăsătură tipică, dar cum va rezista Victoria unei astfel de ispite? Încetul cu încetul, Arrio devine protectorul ei și se va observa că părerile nu întârzie să apară, mai ales din gura vampirului.

" - Ești una dintre persoanele mele preferate și, crede-mă, am întâlnit mulți oameni, bărbați și femei, de-a lungul vieții mele. Nimeni nu are curajul să spună ce gândește, așa ca tine.
- Vrei să spui că sunt necioplită? m-am zbârlit eu.
- Vreau să spun că nu te ascunzi în spatele vreunei măști ridicole. Ești TU. Puțini reușesc asta. Și, de asemenea, știi să fii diplomată atunci când este cazul. La fel de puțini oameni reușesc asta.
-Ăăă...mulțumesc... am făcut eu încurcată.
- Cu plăcere, dar nu a fost un compliment, doar o constatare. Tu nu te vezi așa cum te văd eu. Ești puternică, Victoria. Și curajoasă. Adică, uită-te la tine acum: pregătești cina pentru un vampir, vampir pe care l-ai primit în zona ta de confort. Acum câteva zile negai existența celor ca mine și o socoteai o prostie ridicolă. Dar te-ai adaptat, fără să te plângi pentru că ți s-a părut logic și normal ca să o faci. Nu numai că m-ai acceptat, dar ai găsit și resursele emoționale de a rămâne tu însăți, fără să te temi să pui întrebări și să primești răspunsuri. Și, cel mai important, faci asta onest și deschis și îmi spui în față ce crezi cu adevărat despre mine."

  • Cum să nu îi îndrăgești pe cei doi când nimic nu pare exagerat între ei? Cum să nu te îndrăgostești de o astfel de poveste care implică sinceritate și nicio fărâmă de ezitare? Și totuși, Arrio nu este singurul în peisaj. Îl mai avem și pe ofițerul O'Rilley sau, mai bine zis, Lian, cel care poartă în suflet o dragoste înfocată pentru Victoria. Sunt sentimentele lui atât de puternice, încât să treacă pentru orice impediment și să își atingă scopul? Ar mai fi o întrebare ce ne dă de gândit: este dispusă Victoria să se implice într-o astfel de relație unde în prim-plan se află sentimentele adevărate și profunde ale unui om onest?
  • Dacă la început facem cunoștință cu o Victoria despre care nu știm prea multe, pe parcurs, lucrurile se schimbă și, într-un final, vom descoperi o Victoria schimbată, întâmplările prin care a trecut, determinând-o să își dorească să fie înconjurată de cei alături de care a trecut peste impedimente.

" Am rămas tăcută, uitându-mă în ochii verzi ai lui Ian. Aș fi vrut să protestez, dar simțeam cumva că avea dreptate. Probabil că în momentul în care auzisem toate aceste spuse cu voce tare conștientizasem  cu adevărat că înlăuntrul meu se schimbase ceva în ultima vreme.
Victoria cea de altă dată nu s-ar fi aruncat în brațele unui bărbat așa cum o făcusem eu, nu s-ar fi jucat cu sentimentele cuiva, așa cum mă jucasem eu cu cele ale lui Liam, deși încercam să-mi găsesc justificări și scuze. Și, pentru nimic în lume, nu s-ar fi simțit atrasă de uriașul blond, doar pentru că era diferit de oricare bărbat pe care l-a cunoscut vreodată. "

  • După cum putem vedea, Victoria are un conflict interior, mustrându-se pentru ceea ce a făcut, însă chiar dacă se mustră și se ceartă, problemele nu se rezolvă singure. Pe cine va alege Victoria? Pe cel pe care o iubește și a protejat-o atât cât i-au permis puterile lui de om, pe Arrio care o are mereu în vizor și pentru care nutrește sentimente puternice, dar dacă îl alege riscă să fie nefericită sau pe Ian, băiatul frumos care îi face ochi dulci? Cui va cere sfaturi și ce decizie va lua, până la urmă, veți descoperi doar lecturând paginile volumului Ultimul viking.
  • Lăsând acestea toate la o parte, alegerea aceasta este cel mai mic impediment, altceva capătă o însemnătate primordială. Ce vor face cu moneda? Cât de veche este? Vor reuși să o plaseze, din nou, acolo unde îi este locul? Le va garanta acest succes siguranța?
  • M-am aventurat într-o poveste din care am ieșit câteva ore mai târziu, neștiind ce explozie literară m-a lovit. M-a lovit dependența pentru seria Nemuritor și pentru povestea ce stă la baza acestei serii. Voi sunteți gata să pătrundeți într-o lume a cărui sfârșit nu există?
  • Acest volum este prima carte a Oanei Arion pe care o citesc și pot să declar că am avut parte de o sumedenie de surprize și când am ajuns la finele primului volum, am realizat, de fapt, că acel final este doar începutul poveștii. Abia aștept să văd ce se va întâmpla cu personajele pentru că ele mi-au creat o curată dependență. Ca urmare, Ultimul viking este o poveste de dragoste țesută între două lumi paralele, dintre care una părea ireală la început, dar care a prins contur atât în ochii mei, cât și în ochii Victoriei. Oana Arion este o Stephenie Meyer căreia nu îi lipsește umorul și acest lucru se valorifică și în serie prin prisma replicilor.

Mulțumesc mult Oanei și editurii Librex pentru exemplarul oferit spre recenzie! Cartea poate fi achiziționată cu doar un click aici.

Lectură plăcută! :)

Steluțe:


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confesiunea unui preot de Sierra Simone - Impresii

Editura: Bookzone
An apariție: 2019
Autor: Sierra Simone
Număr de pagini: 352


Nu vrem să îți creăm așteptări false. În Confesiunea unui preot nu vei găsi o mărturisire religioasă și nici calea spre mântuire. Dar ce vei găsi, cu siguranță te va lua pe nepregătite! Tabuul este dus la un cu totul alt nivel, scenele erotice sunt desprinse din cele mai întunecate fantezii, dar condimentul esențial, în cele din urmă, este povestea unică de iubire, o iubire interzisă. Tyler are 29 de ani, este preot și are parohia lui de 3 ani. A jurat celibat și legământ față de Dumnezeu și de atunci a reușit să-și înfrâneze toate pornirile omenești. Până apare EA. Poppy. O tânără cu buzele roșii, senzuale, ce-i fură mințile pe nevăzute. La propriu. În confesional. Când iubirea vine îmbrăcată în ispită, cum poți să-i reziști? 

Dragii mei, Bookzone vine, de această dată, în întâmpinarea noastră cu o premieră. Cu prima carte tradusă! Este vorba despre Confesiunea unui preot, o carte asupra căreia și în momentul de…

Review - Produse Base One + o manichiură reușită

Bună, dragilor!

În urmă cu puțin timp am primit de la cei de la Base One, un kit cu produsele necesare pentru a realiza o manichiură de succes. Cu alte cuvinte, acest kit conține produse de bază în realizarea unor unghii pe placul tuturor.



Nu știu câte dintre voi vă pricepeți să construiți unghii din gel și de aceea vă spun că eu nu știam că mă voi descurca atât de bine. Pasionată de frumos și de îngrijirea unghiilor sunt de când mă știu și mereu mi-am dorit să dețin produse care să mă ajute să mă descurc singură, să nu mă mai programez la manichiură, respectiv pedichiură și să cheltuiesc o sumedenie de bani pe acest proces.

Kit-ul Base One a fost și este o provocare pentru mine și datorită ambiției pe care mi-a dat-o, pot spune că am ajuns să îmi realizez manichiura de una singură. Cu îndemânarea a fost destul de greu la început, însă după construirea primelor două unghii, parcă m-am mai îndreptat și acest lucru a fost vizibil.

Ce probleme am întâmpinat? Cum să vă spun eu oare? Sunt…

Recenzie - Minunea de R.J. Palacio

Editura: Arthur
Autor: R.J. Palacio
Număr de pagini: 336
Colecția: Cărțile de aur ale copilăriei



„Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.“
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."



Cine s-ar fi gândit că, de fapt, o carte dedicată copiilor nu este doar o carte pentru acei copii care se remarcă prin vârstă? Cine s-ar fi gândit, măcar o clipă, că…