Interviu cu Monica Lebădă #4

Interviu

Nu o pot lăsa pe autoarea Monica Lebădă la o parte din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi faptul că mi-a plăcut extrem de mult prima carte pe care aceasta a scris-o și anume Zbor întrerupt, o carte care m-a zguduit, o carte care mi-a stârnit o sumedenie de emoții. Zbor întrerupt este o carte care nu poate fi lăsată din mână, până la finele lecturării ei. Dacă sunteți curioși în privința acestui prin volum din trilogie, o puteți găsi, cu ușurință, pe blogul meu printr-un click aici.
Din multe motive obiective, eu nu am avut prilejul de continua seria, însă sper să îmi pot achiziționa cât de repede și celelalte două volume pentru că suspansul încă a rămas instalat în ceea ce privește seria.
Cu alte cuvinte, sunteți pregătiți să o cunoașteți mai bine pe Monica Lebădă?

Țin să îi mulțumesc autoarei pentru timpul acordat și pentru răspunsurile sincere și frumoase pe care le-a dat!

1. În primul rând, vreau să te felicit pentru minunatele cărți scrise. Cum a luat naștere totul?

Răspuns: Multumesc! 
Totul a început cu un vis. Nu acela de a ajunge scriitor, ci un vis... real. Cât se poate de real. Un vis în care David se ruga ca Nicole să trăiască – cei care au citit ”Zbor întrerupt” știu la ce mă refer. A fost atât de intens încât m-a ”bântuit” câteva săptămâni, timp în care în mintea mea a început să se construiască treptat povestea – după și înaintea acelui moment. Apoi mi-am dat seama că acel eveniment a fost doar o piesă dintr-un puzzle mult mai mare, pe care l-am conturat treptat în ”Zbor întrerupt”, apoi în ”Dincolo de cer”, desăvârșit în ”Stele fără galaxii”.

2. Ce senzații ai avut atunci când ai ținut pentru prima dată propria carte în mână?

Răspuns: Wooow… A fost wooow! Am chicotit de fericire ca un copil în dimineața de Crăciun. Am așteptat curierul toată ziua, dar poate că așa trebuia să fie. Să ajungă doar seara și-n momentul zero să fiu alături de familie. Asta a amplificat totul.

3. Cu ce personaj te-ai identifica cel mai bine? Un personaj din cărțile tale.

Răspuns: Cei care mă cunosc spun că regăsesc bucăți din mine în Nicole (cea din liceu). Nu-i contrazic. Dar eu am fost.… sunt o combinație între ea și Kate, în momentele ei de rebeliune. Cred… Oricum, asta o spun acum. Când am construit personajele nu mi-am propus să mă identific cu ele. Au o personalitate unică, ce se dezvoltă, se schimbă, evoluează de-a lungul cărților.

4. Pe lângă scris, ce alte activități obișnuiești să mai practici?

Răspuns: Nu sunt o fire sportivă, deși mi-aș dori. Îmi spun că e din cauza timpului liber. Că am alte priorități.  Dar știu foarte bine că dacă îți dorești cu adevărat ceva, îți faci timp. Sunt puține ”lucrurile” pentru care-mi fact timp și acelea sunt cele ce pot fi împărășite cu cei dragi: plimbările lungi, călătoriile, înotul – ador să înot, să joc badminton, remi…

5. Cu toții știm că există și oameni care nu văd profunzimea cărții și acest lucru se soldează cu păreri negative, chiar dacă respectiva carte nu a fost citită în întregime. Ce părere ai despre aceștia?

Răspuns: Le respect alegerea. Nici mie nu-mi plac toate cărțile pe care le cumpăr sau pe care le împrumut. Poate nu sunt genul meu, poate nu-mi place scriitura sau poate pur și simplu nu mă atrage subiectul. Asta poate gândi cineva și despre cărțile mele.
Eu cred că fiecare carte ajunge la cititor în momentul în care el are nevoie de acea… poveste. Pentru că… de ce citim? Să umplem un gol din noi? Să ne aventurăm în alte lumi? Să găsim oameni asemănători nouă? Să ne identificăm cu povestea lor? Sau exact opusul?! Să ne cufundăm într-un univers necunoscut?! Sunt multe motive pentru care oamenii citesc. Unii se regăsesc în universul meu, alții nu. Există atât de multe universuri ale creației și toate sunt la picioarele cititorului... pe raftul de sus din librărie, la un click distanță când le comandăm online, în biblioteca părinților sau cea a orașului.

6. Bănuiesc că orice autor, pe lângă scris, mai și citește. Care sunt genurile tale preferate? Autorii favoriți?

Răspuns: Ați încercat vreodată să vedeți un serial de la ultimul episod la primul? De multe ori gândesc asta despre mine când vine vorba de cărți.
Când eram mică, apoi în adolescență… studenție am citit foarte mult clasici, teatru – românesc și nu numai, de la Caragiale, ale cărui replici le știam pe dinafară printr-a VII-a, până la Shakespeare. Și, ca o paranteză, personal, cred că teatrul dezvoltă foarte mult imaginația! Am citit contemporani, psihologie și studiu comportamental…  Am citit foarte mult. Sunt ”cărți grele pentru vârsta ta” – îmi spuneau unii. Apoi a venit o pauză. Destul de lungă.
Acum citesc în majoritatea timpului ficțiune: Young Adults, Fantasy, S.F... și nu numai. Îmi place să… uit de realitatea mea pentru câteva ore și să mă pierd într-o carte. Și, când spun asta,  mă refer la faptul că-mi place să citesc o carte ”dintr-o suflare”, să o devorez.

7. Preferi să scrii ziua sau noaptea? De ce?

Răspuns: Depinde… uneori scriam doar noaptea, alteori îmi rezervam câteva zile întregi doar pentru scris. Nu am o rețetă. Nu scriu pentru că trebuie. O fac… când simt.

8. Cum îți petreci timpul liber? În familie? Citind? Scriind? De ce?

Răspuns: Cred că noțiunea de ”timp liber” a devenit destul de abstractă în zilele noastre. Există timp liber pentru familie, timp liber pentru mine, timp liber pentru scris… etc. Există, evident, și momente în care se reunesc toate… cum ar fi o vacanță, cafeaua de dimineață, un răsărit, un apus sau un cer înstelat într-o excursie neplanificată. Nu-mi planific fericirea. O descopăr în fiecare moment al vieții mele. Chiar și atunci când nu sunt în ”timpul liber”

9. Ce plănuiești să publici în viitor?

  Răspuns: Ooo, nu! Cum spuneam, nu-mi fac planuri. Totul se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple.  Când simt că e… ”momentul”.

10. Ca să încheiem interviul într-o notă amuzantă, vreau să mă raportez puțin și la copilărie. Care este momentul cel mai amuzant de care tu îți aduci aminte?

Răspuns: Cel mai amuzant?  Greu. Nu pot spune că am fost un copil care a făcut năzbâtii. Nu eram genul care să se cațere în copaci sau să plece toată ziua de-acasă în căutarea aventurii. Eram mai mult genul care… atunci când trebuia să învățe pentru examenul de clasa a VIII-a, în culegerea de comentarii de română îl aveam  pe  Dumas. De câte ori intrau mama sau tata în cameră și mă vedeau că ”învăț”, zâmbeau. Și eu le zâmbeam înapoi. Scurt. Numai eu știam ce bătălii, ce frământări, ce trăiri aveam în mine… și-n cartea ascunsă între paginile cu comentarii literare.
Acum cred că-mi doresc, la rândul meu, să existe adolescenți care să ascundă cărțile mele în culegerile de texte pentru bac… și să zâmbească.

Mulțumesc, din nou, Monica! Sperăm să aflăm cât mai multe lucruri despre tine pe viitor!

Noi ne citim data viitoare!