TAINE. 44 de gânduri nerostite de Elena Alexandra Pârlogea

TAINE. 44 de gânduri nerostite

Editura: Floare de Iris
Autor: Elena Alexandra Pârlogea
Număr de pagini: 56
Categoria: Poezie

TAINE – 44 de gânduri nerostite este un jurnal de gânduri nerostite despre adolescența ajunsă la maturitate și peripețiile copilului interior, fără de care adultul nu poate exista. Simțiri în versuri, care trăiesc realitatea prezentă în atemporalitate. Viitorul și trecutul se întâlnesc în același punct, cel în care lumescul face loc miraculosului să se manifeste. Cu aripi de îngeri, oamenii coexistă și cocreează în iubire, în relații ce încep orchestrate divin și sfârșesc în lipsa încrederii în sine… Este o carte în spirală, ce coboară în adâncimea ființei și sondează în câmpul inimii, în căutarea autenticului, unicității și irepetabilului… sine.

Despre autoare:

Elena Alexandra Pârlogea, absolventă a Facultății de Litere, are peste 7 ani experiență profesională în domeniul educației formale și non-formale și declară despre sine că este un om realist - ”Aștept să se întâmple miracole”. Facilitator, trainer și coach, membru în Asociația Școala de Valori și implicată activ în comunitatea Bootcamp University, se consideră expert doar în propria viață, fiind un instigator la introspecție și un creator de contexte. Instructor sportiv, tehnician maseur, maestru Reiki, practicant pasionat de 5 ritmuri și artist de ocazie, își hrănește cu generozitate valorile fundamentale - Libertatea, Autenticitatea și Contribuția.

Într-un univers în care gândurile sunt mai presus decât orice sentiment, aceste poeme vin precum o alinare și te înștiințează că nu ești singurul animat de gânduri nerostite, gânduri ținute cu dinții într-un subconștient imposibil de străpuns. Nostalgia și meditația caracteristică acestei perioade de gândire este precum un cufăr din care te alimentezi zilnic cu nelimitatele atribuții ale vieții, cu infinitele încercări și sumbra singurătate.
Când alegi să îți pui gândurile pe hârtie, nostalgia te animă și, totodată, ușurarea care te copleșește este una de nedecsris, căci, indiferent de părerile altora, foaia și pixul sunt cei mai buni ascultători. În ei îți găsești refugiul și doar așa îți faci curaj, ai încredere că aceste gânduri nu trebuie să rămână doar pentru tine, ci ele trebuie să răsune precum un ecou în lumea largă.
La început, totul pare necunoscut, straniu și pustiu, te vezi pe tine neacoprit, dezvelit de orice haină a sufletului și îmbrăcat cu mantia mulțumirii. Mândria consemnării cuvintelor nerostite este părtinitoare, te ajută să te descarci și, totodată, îți oferă încredere în tine și în ceea ce reprezinți tu, de fapt. Sunt sigură că fiecare dintre noi avem mii de gânduri nerostite, suntem animați de nenumărate idei care, poate, în primă instanță, nu le rostim, ci rămân gândite. Cu toții avem mai mult de 44 de gânduri nerostite sau, pur și simplu eu așa cred. Tu câte gânduri nerostite ai?
Raportându-mă strict la ceea ce este consemnat în această carte de poezii, doresc să afirm faptul că în momentul lecturării mi-a stârnit o mulțime de emoții. Poeziile de acest fel nu trebuie doar citite, deoarece nu sunt doar vorbe în vânt, ci aceste rânduri, oricât de scurte ar fi ele, trebuie trăite. Odată ce te-ai pus în pielea autorului ești una cu el. Trăiești ceea ce a trăit autoarea, o înțelegi și nu o județi, ci îi mulțumești că ți-a dat prilejul de a pătrunde printre multe gândurile care o apasă. Ea și-a dorit să fie una cu tine, tu îți dorești să fii una cu ea? Fiecare emoție este mai intensă atunci când o simți pe propria piele, iar aceste rânduri sunt precum mierea pentru suflet, iar, pe de altă parte, le pot asemăna cu o lamă ce taie adânc în carnea cititorului. Există cuvinte care dor, dar îți dau o palmă pentru a te trezi la realitate. Există cuvinte care, în schimb, te mângâie și îți alină sufletul. Aceste cuvinte devin prietenii tăi. Aceste cuvinte oferă prilejul de a înțelege ceea ce trăiește un om simplu. Totuși, când ai impresia că dulcele și mângâierea trec paharul, autoarea îl golește și te avertizează că în viață nu poate doar binele să domine. Răul, de asemenea, este un ascendent al binelui și invers, astfel că, într-o lume predispusă incertitudinii, prietenul adevărat rămâne scrisul, durerosul sau alinatorul scris.
Una dintre cele mai apreciate poezii de către mine a fost și este MASCA, una dintre cele mai adevărate însemnări și cea mai dureroasă caracteristică a vieții. Este evident faptul că, niciodată, oamenii nu vor semăna în întregime, însă este plăcut să vezi cum unii, precum această autoare, gândesc asemănător ție. Este foarte important să te regăsești în cuvintele unui scriitor, căci atfel nu văd rostul lecturii.

" Cine sunt când nimeni nu mă vede,

Când nu îmi pasă de cine mă judecă

Sau cât de mult în mine crede?

Cine sunt când mă uit în oglindă,

Cu ochii întorși în mine,

Când îmi vorbesc cu-o voce blândă?

Cine sunt când nu ești lângă mine,

Când e frig afară, când plouă, când nu mă simt...

Când nu sunt bine?

Cine sunt când nu mai am visuri,

Când tot ce trăiesc în prezent

Îmi par compromisuri?

Cine sunt când scriu fără să-mi pese

Că nu pot transmite mai clar sau corect

Ce percep ca fiind regrese?

Cine sunt când regret prea multe,

Când par că mă pierd sub pături,

Când nu mai găsesc veșminte?

Cine sunt când aleg să fiu eu

Doar cu mine, cu el sau altul lângă...

Prezentă, perfectă... mereu... cu bine!" 

Acest adevăr surprins prin prisma versurilor este universal valabil, în condițiile în care fiecare dintre noi am avut sau avem perioade în care suntem nostalgici, perioade în care nu ne cunoaștem și ne considerăm străini pentru că ceea ce facem, de fapt, nu ne aparține în totalitate. De altfel, prin câteva cuvinte, autoarea ne dezvăluie o parte din ea, o parte din ceea ce reprezintă în momente precum acestea, când singurii martori pentru suferința ei sunt natura cu elementele ei, respectiv creionul și caietul în care își poate consemna gândurile. Sinceritatea gândurilor, totodată, mă determină să văd o autoare dedicată în întregime scrisului, o autoarea care instalează în tine emoții greu de stăpânit, emoții pe care nu le poți ține în frâu. Singura alinare în astfel de momente este ideea că nu ești singurul care trece prin clipe de acest gen.
Într-o altă ordine de idei, însă, autoarea ne vorbește și despre viață, despre cum se percepe ea, într-un univers plin de oameni și, totuși, atât de gol. Faptul că aceasta se asociază cu o stea, mă determină să spun că singurătatea de care este animată nu este una de ieri, de azi, ci, deși este înconjurată de celelalte stele, ea are impresia că este tot singură.

" Once upon a tine, there was a place called STAR,

Where LIGHT live captive in a JAR

She was so sad, that she cried RAIN.

It hurts so much, that she knew PAIN.

She poured, and poured, till SUN came up.

She could relate to all of that.

The RAINBOW was so full of colours.

Oh, dear, she felt...

She could escape all barrels.

She felt it deep inside her heart,

And, guys, isn't this all the LIFE's about? " 

Această poezie este mai dureroasă decât pare, conținând, totodată, elemente ce ne surprind chiar pe noi ca fiind stele. Faptul că autoarea face această asemănare nu este întâmplător, iar când te gândești că prin câteva cuvinte poți exprima întreaga însemnătate a unei vieți, te ia cu plâns.  Autoarea Elena Alexandra Pârlogea știe cum să stoarcă lacrimi de la un cititori, știe cum să îl pună în ipostaza de eu liric, iar eu m-am perceput ca fiind un neterminat izvor de apă din care nu a curs doar apă simplă, a curs apă sub formă de lacrimi.
Cum acestea nu sunt singurele lucruri despre care aceasta ne vorbește, vreau să mă raportez și la prietenie, o legătură pe care autoarea nu o scapă din vizor, ci, dimpotrivă, ne relatează câteva cuvinte despre aceasta, în condițiile în care nimic nu rămâne la fel. Totul se schimbă.
Ea ne spune pentru ce sunt prietenii, iar cei care dispun de prieteni adevărați se pot considera ca fiind cele mai norocoase ființe de pe pământ.

" Vulnerabilitatea are nevoie de martori.

Nu o poți face de unul singur.

Nu-ți alegi familia,

Dar decizi prietenia.

Odată conștientizată nevoia, 

Ea este independentă... " 

Dacă îți permiți să citești printre rânduri și să înțelegi ceea ce vrea autoarea să transmită cu adevărat, o să ai parte de cea mai relaxantă, adevărată și frumoasă lectură. Eu nu regret nimic din ceea ce am citit, dimpotrivă, ideea de a transpune aceste gânduri pe o foaie de hârtie mi se pare relevantă, mai ales că stârnirea emoțiilor se realizează instant.
Așadar, nu în ultimul rând, doresc să afirm faptul că încurajările pe care Alexandra Pârlogea le transmite cititorilor, reușesc să aducă o notă de încredere în propriile forțe, iar acest lucru este foarte important, aceste gânduri venind precum un stimulent în ceea ce privește încrederea.

" Be who you need to be,

Think what you choose to think

Feel how you want to feel...

Are you going to ask me why?"

Acestea fiind spuse, sunt de părere că această cărticică care este împărțită în poezii în lima engleză, cât și în limba română este calea perfectă spre adevăr, astfel că prin intermediul ei ți se va oferi prilejul de a conștientiza ce este bine și ce este rău. Dacă nu ai știut anumite aspecte, prin intermediul acestor poezii vei învăța, iar dacă ai uitat, îți vei reaminti.
Eu vă recomand cu mare drag acest tip de lectură și, deși nu sunt adeptă a poeziilor, aceste câteva gânduri m-au impresionat prin simplul fapt că sunt atât de reale, atât de bine gândite. Pe lângă acestea, autoarea și-a mai pus o parte din sufletul ei aici, acea parte pe care vă invită și pe voi să o gustați. Cât de mult timp veți face față realității?


Steluțe:

Mulțumesc editurii Floare de Iris pentru exemplarul oferit spre recenzare. Cartea poate fi achiziționată cu doar un click aici.

Lectură plăcută!