Treceți la conținutul principal

Cu Sano Maxima ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME!

Când vine vorba despre curățenie, mă declar o persoană metuculoasă, care pune, în același timp, foarte mare accent pe produsele pe care le folosește. Cu Sano Maxima , însă, ai nevoie de o cantitate mică pentru rezultate... MAXIME! Și nu glumesc când spun acest lucru! Faptul că am încercat foarte multe produse de curățare și parfumare a rufelor, îmi permite să-ți exprim o opinie clară cu privire la produsele Sano Maxima. Sincer, sunt singurele care m-au surprins plăcut, chiar dacă pe piață există mii și mii de produse.  Am fost super încântată când cei de la Sano mi-au dau vestea cea bună. Care anume? Ei bine, ei mi-au propus să testez produsele Sano Maxima , iar dacă voi fi mulțumită să împărtășesc și cu voi ceea ce mi-a plăcut atât de mult la aceste produse. Chiar dacă pe piață se fac remarcate o mulțime de produse destinare spălării rufelor, Sano are ceva special. Acest ceva, de fiecare dată, mă îndeamnă să vă recomand și vouă gama pe care aceștia o au disponibilă. Și, tot...

Choice de Livia Furia

o nouă apariție editorială

Livia Furia este una dintre autoarele mele preferate, prin simplul fapt că este o persoană minunată și pentru că m-a cucerit cu volumul ei Hotarul, o povestea despre trei băieți dornici de cunoaștere. Însă, când normalul pornește spre făgașe paranormale, viața celor trei copii se schimbă. Dacă vreți să aflați mai multe despre această carte, nu ezitați să aruncați o privire spre recenzia cărții de pe blogul meu pe care o găsiți aici. Pentru comenzi puteți să contactați autoarea pe Facebook.
Nu de mult timp, am aflat faptul că Livia dorește să publice o nouă carte și anume Choice. Se primite a fi ceva nou și cu totul inedit. Curioși? Eu sunt foarte curioasă în privința ei, iar de aceea m-am gândit să scriu acest articol pentru a vă aduce la curent cu această nouă apariție. Nu știu foarte multe despre carte, însă ce știu, doresc să împărtășesc cu voi. În primul rând, eu m-am îndrăgostit de coperta cărții care este una fermecătoare și greu de descris. Povestea, de asemenea, este atrăgătoare, iar Choice așteaptă cât mai mulți cititori. Fiți pe fază, deoarece aceasta va apărea în cel mai scurt timp și își dorește cu ardoare să poposească în mâinile și casele voastre.

Autor: Livia Furia
Număr de pagini: 216
An apariție: 2017
Copertă: Broșată




Dispariția misterioasă a Darlei pune în gardă întregul oraș, organizandu-se astfel pentru a porni în căutarea acesteia....
Dary, protagonistul romanului CHOICE, este martorul unui accident monstru în care sunt implicate sora și nepoata lui. Lucrurile iau o întorsatură stranie din acel moment. În scenă intră alte două personaje importante, Sebastian și AR DaKan.
Dacă lumea știa mereu că există doar două teorii, cea evoluționistă și cea creaționistă, CHOICE ne aduce în fața celei de a treia, unde cunoaștem noi forme de viață inteligentă precum Reii, Ummi, Kimiko și un nou soi de diavoli : f’al’kerii și v’al’kerii.
Datorită unui accident petrecut în trecut, despre care Dary refuză să vorbească, în lumea pe care o știm cu toții apare o anomalie care dă naștere monstruozităților ce amenință omenirea. Fără să vrea, Dary este obligat să plece într-o misiune alături de AR DaKan pentru a descoperi locul apariției anomaliei și pentru a o elimina.


Fragment din carte: 

Bărbatul îmbrăcat într-un costum de aviator întindea spre mine o cutie veche de lemn în care, pe o pernă roșie, ponosită, se odihnea o cheie aurie. Cum nu aveam chef de plimbări, mai ales că, între timp, se lăsase noaptea, l-am refuzat politicos, aruncând cu ouă clocite în el. Da, era acel tip de vis în care nimic nu are sens, dar acționezi astfel pentru că subconștientul tău se plictisește de moar...te şi creează scene aleatorii de care te vei mira multe zile în șir după aceea. Câțiva copii au trecut în fugă pe lângă mine, urmați de un câine mare, îmbrăcat în frac, cu un joben pe cap şi papion la gât.


Abia aștept apariția acestei cărți și sper ca aceasta să fie o lectură frumoasă pentru fiecare dintre noi!
Felicitări, Livia Furia! Așteptăm cât mai multe creații!

Comentarii

  1. Wow! Coperta arată super bine, iar sinopsisul mă intrigă. Când va apărea cartea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna! Ai dreptate. Am văzut o postare a celor de la Quantum și anunțau că va fi disponibilă săptămâna viitoare.

      Ștergere
  2. Frumoasă cartea si recenzia!�� Abia astept sa se publice cartea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu abia astept sa fie disponibilă și sa o pot citi. Nu este tocmai o recenzie, ținând cont de faptul că nu am citit-o inca. O scurtă prezentate, asa se poate numi aceasta postare

      Ștergere
  3. Prezentarea mi-a stârnit curiozitatea. Ce pot să spun despre copertă, decât că este MINUNATĂ. Arată extrem de bine. Aștept cu drag impresiile tale după ce vei citi cartea. Da?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și pe mine ma atrage foarte mult. De cand am vazut anunțul ca va apărea tot mirată am rămas. Cum poate arata atât de bine? Inca ma minunez... astept cu drag sa o citesc Și, Da, voi reveni cu impresii. Prima dată sa o citesc si dupa aceea, cu siguranta, vor realiza o recenzie

      Ștergere
    2. Spor la citit îți doresc! aștept cu drag recenzia!

      Ștergere
  4. Woooow!!! Imi place atat de mult coperta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Tot ce pot să spun este wow. O copertă și o poveste minunată!

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am mai auzit de această autoare! Prezentarea ta este frumoasă, iar cartea...nu mai am cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Aceeași reacție am avut si eu cand am vazut-o! Astept sa o tin in mana, totusi!

      Ștergere
  7. Vroiam sa comand Hotarul, dar am decis sa astept sa apara Choice ca sa le comand pe amandoua. De Livia Furia am auzit numai lucruri bune, iar despre Hotarul pot spune ca am citit doar recenzii captivante.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hotarul se poate comanda doar prin mesaj privat autoarei. Choice va fi disponibila pe site-ul editurii Quantum. Mie mi-a placut hotarul. M-a prins stilul folosit de autoare ;I povestea. Recomand!

      Ștergere
  8. Nu e genul de carte pe care as citi-o dar pare interesanta!

    RăspundețiȘtergere
  9. Pare interesantă, iar coperta e chiar faină! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Hmm, parca as pune-o si pe asta pe wishlist. Numai carti faine am descoperit la tine ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. Spre rusinea mea, n-am citit nimic de la aceasta sriitoare.

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi place sa citesc recenzii despre carti scrise de autori romani. Astfel am aflat de existenta multor scriitori talentati,care sunt mult prea putin promovati si cartile lor nu ajung la public, mare pacat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este... Ne dăm in vânt după cei străini, în mare parte. Ai noștri,până la urma, au scrieri mult mai originale. Dar, depinde de genul abordat.
      Sunt multi care scriu clișeic.

      Ștergere
    2. Incerc pe cat posibil pe acest blog sa ii promovez pe cei care au scrieri bine gândite, fără inspirații exterioare.

      Ștergere
  13. Superbă coperta!! De asemenea, descrierea sună bine. Aș citi-o!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este! Chiar arata super bine! Abia astept si eu sa o citesc!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează